NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Ion Dichiseanu, despre Mircea Albulescu: “Mă uitam la el ca la Dumnezeu”

de Katy Marinescu

Ion Dichiseanu a declarat pentru MEDIAFAX că îl socotea pe maestrul Mircea Albulescu, care a murit vineri, la vârsta de 81 de ani, un idol şi un om de o “nobleţe sufletească cum rar întâlneşti, căci el nu era egoist sau invidios, era un monstru sacru deosebit şi rafinat”.

Ion Dichiseanu a vorbit depre îndrăgitul Mircea Albulescu: “A însemnat foarte mult pentru teatru. A fost unul dintre monştrii sacri. În teatru n-am jucat cu el. A avut o activitate foarte prolifică…a fost scriitor, poet, actor de teatru, de film, de teatru radiofonic… A avut multe activităţi, era profesor. Există mulţi actori care se mândresc că l-au avut profesor şi au numai cuvinte de laudă. Era un mare artist”.

De asemenea, Dichiseanu a spus că Albulescu a fost un adevărat artist, în care talentul se îmbina cu temperamentul nobil.

“Iar despre el ca om – am colaborat cu el în câteva filme – era deosebit, rafinat, de o nobleţe sufletească cum rar întâlneşti. Nu avea trăsături precum egoismul sau invidia. A fost un om de mare calitate. E o mare pierdere şi mai avea multe de spus la vârsta asta…îmi pare nespus de rău. Era mai mare decât mine cu trei ani. Mă uitam la el ca la Dumnezeu, deja juca în filme… Speram s-ajung ca el. Apoi am avut bucuria să joc cu el în «Războiul de Independenţă»”, a adăugat Dichiseanu.

În declaraţia pentru MEDIAFAX, Ion Dichiseanu a repetat de câteva ori “imi pare nespus de rău”.

Trupul neînsufleţit al actorului Mircea Albulescu va fi depus, sâmbătă, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti între orele 10:00-13:00, apoi va fi dus la Capela de la Cimitirul Reînvierea, iar duminică va avea loc înmormântarea, la ora 14:00, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii TNB. Marele actor avea grad de comandor şi va fi înmormântat cu onoruri militare.

Mircea Albulescu s-a stins din viaţă vineri la Spitalul Floreasca din Capitală. Avea 81 de ani şi suferea de probleme cardiace de mult timp. De altfel, în urmă cu doi ani, actorul a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.

15220491

 

 
Ziarul Gandul

Articole asemanatoare

Leave a Response