NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Instanţa a decis demolarea unui bloc din Bucureşti, Cartierul Tei

Un ansamblu rezidenţial din Cartierul Tei, din Bucureşti, ar urma să fie demolat, după ce a fost construit pe un loc de joacă şi instanţa a decis demolarea imobilului, informează Ştirile TVR.

Clădirea ar fi trebuit demolată de ceva ani, dar a rămas în picioare. Chiar şi-aşa, este o victorie a cetăţenilor.

S-au mobilizat şi, ajutaţi de un ONG, au reuşit să facă Prefectura să îi aducă în instanţă pe dezvoltator şi Primăria Sectorului 2, cea care a dat avizul de construcţie pe spaţiul verde.

Primarul Neculai Onţanu, cel care a semnat avizul de construcţie, a fost arestat între timp într-un alt dosar. Reprezentanţii actuali ai Primăriei susţin că s-a dispus încă de acum doi ani încetarea lucrărilor. 

Sâmbătă, locuitorii din Tei s-au întâlnit să se bucure de vremea bună în Parcul Circului. În urmă cu patru ani ieşeau să protesteze în acelaşi parc ce fusese îngrădit de autorităţi.  Acum au şi un centru civic la dispoziţie, chiar pe locul pe care l-au salvat.

Centrul civic din Parcul Tei este deschis tuturor locuitorilor care au o iniţiativă culturală sau care au nevoie de ajutor în rezolvarea unei probleme urbane.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response