| stiri, informatii, ultimele stiri |
1-11 | 11 |
·: Toate stirile pentru Greco-Catolica.org :· |
| [09-04 04:31] | Din geologia credintei: diamantul de Curtuiseni |
Si pentru ca exista un prim lucru care ar trebui spus in legatura cu sfintitea bisericii greco-catolice din Curtuiseni, judetul Bihor, pe linia indemnului „Ca toti sa fie una`, atunci sa incepem exact cu acesta: am participat, in duminica din 1 august a anului acesta, la o sarbatoare a unui intreg sat bihorean, nu doar a comunitatii greco-catolice de aici. Pentru ca exista si locuri unde oamenii stiu sa se bucure impreuna, sa fie impreuna la necazuri si nevoi si sa treaca impreuna prin toate ale sortii.
Comuna `amestecata`
 Kovacs Zoltán si Florin Costel Bodea sunt primarul si, respectiv, viceprimarul localitatii Curtuiseni. Povestesc despre locul lor oarecum cu mirare ca cineva ii intreaba despre intelegerea dintre oameni. Spun ca majoritatea celor din comuna sunt reformati si ca, pe langa ei, avem aici ortodocsi, romano-catolici, greco-catolici si neoprotestanti. `Initial a fost o problema intre credinciosii ortodocsi si cei greco-catolici, conflictul iscandu-se pentru biserica. Acuma, sa se bata pentru biserica, nu era frumos...` - spune primarul. Datorita refuzului Bisericii Ortodoxe de a retroceda biserica greco-catolica, comunitatea greco-catolica din localitate a fost fortata sa isi construiasca o biserica noua. Primaria din localitate insa a sprijinit toate cultele, dupa posibilitati: `Nu suntem o comuna bogata dar ultima data am alocat o suma de bani pentru fiecare biserica. Am sprijinit financiar si racordarea la gaz a bisericilor. Asa facem, platim pentru toti - dam egal, ca vrem sa nu se iste discutii`.
Cei 2.900 de oameni ai Curtuiseniului sunt multumiti cu situatia actuala - arata primarul Kovacs Zoltán. `Intre culte nu exista conflicte, se fac si intalniri ecumenice la care participa oameni din toate cultele`. Il intreb si despre faptul ca, la sfintirea bisericii greco-catolice de aici, atat printre oamenii din biserica, precum si printre cei din curte, care ascultau serviciul divin la difuzoare si trebaluiau la bucatele oferite invitatilor, se vorbea si romana si maghiara. Primarul spune ca e doar firesc, pentu ca, in procent de 99 la suta, locuitorii comunei vorbesc maghiara, chiar daca sunt romani.
 Aduc aminte si de un alt punct care tine de alteritate: aflasem de cateva zile, de la preotul paroh greco-catolic al locului, parintele Alexandru Cervid, ca in Curtuiseni, in zona de cimitir care este folosita pentru enoriasii sai, exista si o `felie` de cimitir evreiesc. Primarul ofera cateva detalii, spune ca se mai pastreaza cateva monumente funerare si ca e `dat in ingrijire`, adica se ocupa cineva de bucata asta de cimitir. Pentru ca evrei nu mai sunt pe aici de multa vreme. Il intreb pe edilul sef daca el a mai prins vreun evreu, macar in tinerese, sa fi trait acolo. Spune ca nu. Apoi isi aduce aminte, totusi, de un cunoscut. Probabil in cunostinta lor era important daca erai om sau nu, nu apartenenta religioasa. Tot de la parintele Cervid am aflat ca, in 1909, in aceasta localitate erau 711 greco-catolici, 1.268 reformati, 63 evrei si nici un ortodox.
Drum cu galop bilingv
Cam asta e localitatea unde e de ajuns in prima zi de august a anului, pentru ca se va sfinti noua biserica greco-catolica de aici, cu hramul Neprihanita Zamislire a Preasfintei Fecioare Maria. Ultima bucata de drum, din Oradea si pana in „prima localitate dupa Valea lui Mihai` - pentru ca asa e mai de inteles pentru soferul autobuzului care m-a luat si pe mine - o fac avand in cap manelele unei fatuci ce merge la Baia Mare cu acelasi bus si care crede ca laptopurile s-au inventat doar pentru muzica proasta si pentru jocuri de carti. Renunt la pornirea de a-i face laptopul guler doar pentru ca realizez ca in acelasi mijloc de transport este si o doamna cu care plecasem de la Badacin, saptamana trecuta, si cu care precis am drum comun. Ii admir energia de a pleca singura pe coclauri, la cei 75 de ani ai sai. Vorbim de cate-n soare si-n stele si reusesc chiar sa vad cand soferul trece, suav ca o lebada, de intrarea in Curtuiseni, care nu e chiar pe drumul interjudetean ci pe o stanga ce se bifurca de la o cruce pe care tocmai o lasaseram in urma. Cer o frana brusca, ajungem jos si constat cat de eleganti si. pretentiosi. sunt pantofeii de un albastru deschis fara pata ai companioanei mele. Avem de gasit si localitate, si biserica, si e si tarziu, iar pantofii albastri par dusmani la toate astea. Dar ma inselam, doamna tine pasul cu mine si mai are si suflu sa-i dea mai departe cu noutatile din biserica din care face parte. Ajungem, in sfarsit, dupa ce am galopat prin tot satul, si constat ca obtin mai usor informatii daca intreb in maghiara. Ce bine ca nu cautam o centrala nucleara - aia nu stiu daca am fi nimerit in doar jumatate de ora.
Printre invitati
 Ceremonia este deja la punctul sfintirii interiorului bisericii, treaba asta intotdeauna presupune un anume unghi si o departare de actiune dar biserica e plina si. oricum, vor mai fi momente bune de pozat. Plina nu este doar biserica ci si curtea are multi oameni care asteapta aici, insirati in jurul meselor pregatite pentru bucuria de dupa. E frapant ca nimeni nu se inghesuie, nimeni nu ia aerul altcuiva - oamenii sunt linistiti si prietenosi, si cand intreb, mai mult muteste, pe unde se urca in balcon, nici nu ma astept sa aud un „Mond meg románul`, si aici, indemnand-o pe doamna care imi raspunsese sa zica aceeasi treaba si in romana. Dar aud. Pai greco-catolicii de aici nu sunt romani? Or fi dar uite ca nu e nici o problema sa aiba cu ei si pe vecinii lor sau sa foloseasca si ei maghiara.
 Sus e corul Manastirii Adormirea Maicii Domnului din Oradea, si, intr-un anume moment al ceremoniei, distingi aici si o voce de soprana deosebita. Iar participarea intregului cor da o stralucire aparte serviciului divin. Sunt la slujba preoti din multe localitati invecinate dar si preotii celorlalte culte din Curtuiseni, ceea ce e cu adevarat placut de constatat. Si pe langa primarul si vicele localitatii, participa ca invitat si primarul din Tarcea. Iar cel care conduce tot ce se intampla azi aici este Prea Sfintia Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic din Oradea.
„Fa-l diamant!...`
 Este cald, dau si aici de evantaie cu „Venetia` pe ele, de ventilatoare. Fetitele in rochitele lor albe sunt obosite de emotiile zilei, fosgaluie, si unghiile unora, colorate prea grabnic cu oja, iti sar in ochi. Aflam baiatul lunatic sau epileptic sau cum o fi fost el, in functie de traducere, din pericopa zilei, ale carui incercari trec nu ca urmare a stradaniei apostolilor ci a lui Isus. Episcopul le vorbeste celor prezenti despre pacat, despre intampinarea lui, despre punerea lui fata in fata cu credinta. Credinta „cat un graunte de mustar` care poate misca muntii. P.S. Virgil nu foloseste fraze complicate. E totul spus in propozitii scurte, simple, dar care au darul de a te prinde si face sa-ti pui intrebari. Prin participarea pe care o simti din partea episcopului devii tu insuti parte din dialog, pe care il duci in interiorul tau si te intrebi despre tine, despre puterile si limitele tale.
 Initial ascult predica doar cu o ureche, cautand unghiurile cele mai bune pentru fotografii. Ma ghemuiesc langa o strana pentru a prinde si florile de la capetele bancilor, si fata episcopului. Ma intereseaza imaginea si totusi, sunetul vocii sale care indeamna la dialog nu poate fi ignorat. Sunt destui preoti care tin predica drept ceva de care vor sa scape cat mai repede, pentru ca e exact momentul cand trebuie sa dea oaresce si de la ei, si poate nu au multe de dat.  Si, la capatul opus al acestei perceptii, preotul de azi, ierarhul, n-are nimic din a „bifa o sarcina de serviciu` ci te invita, cu el, la gandit, la a gasi impreuna un sens. Se subinclude cu marinimie multimii celor care au de cautat sensuri dar le si ofera, printr-o simpla dar puternica metafora, dupa. Ne vorbeste despre neplacerea carbunelui de a fi „doar carbune`, negru, murdar. Despre stradaniile sale de a deveni altceva, de a se „cosmetiza`. Felul in care povesteste P.S. Virgil te face sa-l urmaresti atent si patania carbunelui echivaleaza cu vizionarea, cu sufletul la gura, a primului pas pe Luna. Marile fapte nu stau neaparat in senzational ci in ochii cu care urmaresti simplitatea, firescul, sau abaterea de la norma, neobisnuitul. Si in harul povestitorului care arata simbolul din toate.
 Carbunele afla de calea arderii, pentru a straluci. O pilda in aparenta banala, dar spusa cu mult suflet, de parca deschiderea vorbitorului e ca o boaba de strugure cu care ar scrie pe asfalt, imputinandu-se, invatatura aceasta, pentru a ramane. Si-atunci cand carbunele a descoperit deja felul in care poate straluci, el, negrul, am lasat de multa vreme fotografiile si tot ce e important e sa sper ca ar putea fi o poveste cu final bun pentru carbune, si imi repet in gand: „Fa-l diamant!... Fa-l diamant!...` Dar pilda episcopului nu curge in traditia vechilor filme americane, unde cel bun castiga, sau,cel putin, nu e castigul pe care il speram eu. Carbunele afla ca va disparea, prin ardere, dar ce suflet care a cunoscut focul poate renunta la el, doar pentru ca il va ostoi?... Carbunele decide ca, pentru caldura si lumina pe care le da, se merita sa dispara. Si cred ca toti cei care ascultam am putea pleca, acum, incolonati, pentru a ne cere legitimatii de carbuni, pentru ca toti am jura, impreuna cu episcopul, ca arderea si luminarea altora sunt cele mai importante lucruri in viata, iar „caldiceii` nu-si au locul, aici.
Elogiatii
 Dupa ce ne-am simtit mai buni prin asocierea cu alegerea carbunelui, si sperand sa ramanem macar o vreme mai buni, ascultam elogiul celor care au fost si pana acum mai buni decat multi altii si care, datorita stradaniei lor, au fost apreciati de catre episcop. Astfel, efortul celor care au contribuit la ridicarea bisericii a fost rasplatit prin acordarea crucii pectorale, ea ajungand la pr. Silvano Bonfatti din parohia italiana Buccinasco, precum si la pr. Leopoldo Ingegneri din Budapesta.
 Tot acum, parintele Alexandru Cervid multumeste celor care l-au ajutat in ridicarea bisericii. Este preot aici de prin 1995, de fapt deja cu un an inainte stia ca aici ii va fi parohia. El e cel care a strans laolalta comunitatea, atunci cand oamenii au dorit sa redevina greco-catolici sau sa-si urmeze inaintasii in credinta. Tot el ne povesteste cum episcopul, in drum spre Baia Mare, i-a adus „Drumul Crucii` la o ora la care nici cocosii n-ar fi stiut ce este, noapte sau dimineata, pe la 3 - 4 AM. Si tot el, episcopul locului, a venit sa vada cum stau lucrarile la biserica, pana si atunci cand ploua si totul mustea de noroi. „N-ai tu vina ca ploua` - l-a scuzat el pe preot, atunci cand acesta se temea ca ierarhul o sa se noroieze. Si s-a ridicat, pana la urma, biserica mandra, care o sa mai dea prilejul oaspetilor de acum sa mai dea pe aici.
Si totul s-a terminat prin binecuvantarea acordata celor din biserica precum si a celor care s-au ostenit si asteptau cu bucatele, in afara bisericii, pentru ca toata lumea sa sarbatoreasca. Si totusi, lucrurile demne a se vorbi despre ele nu s-au terminat, inca, daca e sa intelegem mai bine locul acesta care tocmai a primit o biserica, si oamenii de aici.
Noi prieteni
 La iesirea din cladire intru in vorba cu cativa dintre preotii care au participat ca invitati la ceremonie. Din cuvantul preotului paroh auzisem ca tot azi e si ziua de nastere a preotului reformat de aici. Ma duc la cel spre care aratase parintele Cervid in biserica, ma prezint, ii spun „La multi ani`, il pup. Pus pe sotii, parintele ma lasa pana-mi termin initiativa, apoi imi explica faptul ca el e preotul ortodox al zonei, si ca celalalt, barbatul de langa el, e cel reformat. Rosesc scurt, nu-i bai, gata, toata lumea la pupat! Il felicit si pe „adevaratul reformat`, preotul Szabo Iosif,explic ca „aratatul` parintelui Cervid ma indusese in eroare, radem, oamenii sunt cordiali si ne punem pe povestit.
Il intreb direct pe ortodox daca el e cel care nu a vrut sa dea biserica greco-catolica inapoi. Nu e el. Parintele Iulian Lenghel a picat in toata povestea asta mai tarziu, dupa ce fostul preot ortodox tinuse cu dintii de biserica iar greco-catolicii s-au pus sa o ridice pe cea noua. Iar comunitatea lui a platit banii necesari pentru casa parohiala de langa biserica fost greco-catolica, acum ortodoxa, casa care fusese recastigata in instanta de catre posesorul de drept. Suntem intr-o piateta in care stau cele doua biserici, fata in fata, asa cum stau si oamenii din apropierea mea, si, scaldati in soarele de august, iar iti vine sa te-ntrebi de ce e asa de greu ca „toti sa fie una` si sa se slujeasca in acelasi loc. Dar acum, dupa toate astea, a aparut si noua biserica, si este si ea, ca multe altele, un diamant nascut dupa ardere si istovire. Chiar de carbunele din pilda episcopului a luminat si a pierit, la lumina altor carbuni, a altor oameni, se si aseaza lucruri pentru viitorime.
O mana intinsa
 O cunosc si pe sotia preotului ortodox, Ioana Lenghel a absolvit si ea teologia si lucreaza ca profesoara de romana la vreo 20 de kilometri de aici. Oameni deschisi, care nu se ascund dupa deget in ceea ce priveste istoria locului unde stau acum, care nu a fost intotdeauna lina. Dar care cred ca, prin stradania celor de acum, se va ajunge la o asezare in matca si toti credinciosii vor gasi o vorba buna, cand vor avea nevoie, de la un „pescar de suflete`. Pana la agapa pregatita de preotul gazda, Alexandru Cervid, mai e putin timp, il petrecem povestind. Ajunge si episcopul Virgil Bercea in grupul nostru, tocmai cand se vorbea despre normalitatea de a te duce in biserica si-n casa celuilalt, indiferent cine e acel „celalalt`, om sa fie. Si vezi pe viu exemplificarea celor vorbite mai inainte, episcopul greco-catolic, preotul ortodox si sotia lui vorbesc despre cunoscuti comuni, despre intelegere, despre lucrurile care ne leaga. Ce e drept, prin stradania unora dintre ierarhii ortodocsi, „cele care se pot face impreuna` au devenit, deocamdata, mai putine, dar „cele care ne leaga` nu tin de legi ale momentului.
Ce bune si, totusi, inca inedite sunt aceste momente de apropiere intre ortodocsi si greco-catolici. Rasucirile timpului aduc, uneori, vechi raci la suprafata, ce pun piedici de moment, si doar staruinta si deschiderea unor oameni, printre care se afla si episcopul Virgil Bercea, care a sfintit apele Crisului cu episcopul ortodox Sofronie, fac ca plauri, acum despartiti, sa se mai apropie. Candva, episcopul greco-catolic al Oradiei chiar spunea ca „Unitatea bisericii va veni cand ne vom astepta mai putin`.
 Poate se va intampla prin lucruri mari, poate nu, dar cred ca si lucrurile mici, ca aceasta mana intinsa, acum, in fata mea, contribuie la a se ajunge acolo. Virgil Bercea e un om in afara timpurilor, il surprind, aici, in drumul din Curtuiseni, intr-un portret care, virat in sepia, cred ca va putea fi banuit de „apartenenta la oricand`.
Spre floarea soarelui
Oamenii pleaca fiecare spre coltul sau. Urmez invitatia familiei Lenghel si intru in casa lor, unde cafeaua promisa initial se transforma in cea mai vrednic-lunecoasa bere pe care am baut-o anul acesta. Povestim despre oamenii locului, despre copiii familiei, despre mariri si caderi intamplate in jur. Constati ca ai o mie de lucruri de vorbit cu oameni cu care nu te stiai pana acum o jumatate de ora dar care impart multe dintre ideile tale despre alteritate, despre comunicare. Plecam candva la Restaurantul Ovidiu, din Valea lui Mihai, la care sunt si ceilalti invitati ai parintelui Cervid, ne asezam la o masa unde erau deja cateva persoane, parintele Lenghel vorbeste cu cel din stanga sa intr-o maghiara curgatoare, sotia sa spune ca ea e din cei 1 la suta de care zicea primarul ca nu vorbesc maghiara. Dar asta nu e o problema, toata lumea se simte bine, e ca o mare familie la mese, aici, si atunci cand episcopul pleaca, vine doar firesc ca-si ia la revedere si in romana, si in maghiara, de la noi.
Plec candva si eu spre Oradea, apoi spre Timisoara, ploua, e ploaie cu soare, lanurile de floarea soarelui au o sclipire aparte acum, vezi picurii mari cum stau sa cada in continuarea florilor si a frunzelor, luminand inainte de cadere, reflectand cerul, culorile nu exista decat ca verde crud, ca galben crud. Adorm cateva clipe cu genunchiul proptit in scaunul din fata mea, in microbuz, fata din fata ma trezeste pentru ca o deranjeaza genunchiul meu, imi cer scuze, zambesc, ceva din lumina carbunelui de azi va ramane, probabil, mult.
Ramona Balutescu |
|
| [09-03 04:51] | Comunicat: Prima Liturghie greco-catolica in biserica din Bocsa dupa 62 de ani |
| Duminica, 4 iulie 2010, incepand cu orele 9:00 dimineata, intr-un cadru festiv si emotionant, s-a oficiat prima Liturghie greco-catolica dupa 62 de ani in biserica din Bocsa, jud. Salaj. Liturghia a fost oficiata de un sobor de sapte preoti, avandu-l ca celebrant principal pe parintele Parau Valer, protopop greco-catolic de Zalau. La Liturghie au participat peste 100 de persoane din localitate si din imprejurimi, impreuna cu invitati si oaspeti de onoare. Raspunsurile la Liturghie au fost date de corul bisericii greco-catolice Sf. Familie din Zalau, venit special pentru aceasta sarbatoare. Cu acest prilej, Pr. Prot. Parau Valer a transmis un "mesaj de bucurie ca dupa 62 de ani s-a infaptuit dreptatea la Bocsa si avem posibilitatea sa ne rugam in biserica care ne-a fost confiscata". Parintele si-a exprimat, de asemenea, "regretul ca fratii nostri ortodocsi nu au inteles sa gaseasca solutii practice la cererea noastra de slujire alternativa, fara sa se fi ajuns la procese si executarea silita". Luand ca baza cuvantul Evangheliei de duminica insa, parintele protopop si-a concluzionat cuvantul sau spunand: "Isus a inceput vindecarea slabanogului de la iertare, de aceea si noi ne vom vindeca ranile daca vom ierta". Parintele Fit Alexandru, parohul greco-catolic din Bocsa, a luat ca referinta in predica sa cuvantul lui Isus: "Fericiti facatorii de pace, ca fii lui Dumnezeu se vor chema". Referindu-se la acest moment istoric, parintele Fit a spus: "Nu pot sa traiesc indiferent aceasta zi care astazi este scrisa in istoria comunitatii greco-catolice si a comunitatii Bocsa cand, dupa 62 de ani, ne putem ruga din nou in biserica mosilor si stramosilor nostri. Ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a invrednicit de aceasta mare zi." Biserica greco-catolica din localitate a fost confiscata de comunisti in anul 1948 si data in folosinta Bisericii Ortodoxe Romane. Dupa reinfiintarea Parohiei Greco-Catolice din Bocsa, aceasta a solicitat de mai multe ori sa foloseasca biserica alternativ, propuneri respinse de partea ortodoxa. In consecinta, Parohia Greco-Catolica Bocsa a apelat la instanta de judecata pentru a-si recastiga drepturile, proces pe care l-a castigat definitiv si irevocabil la inceputul anului 2010. Partea greco-catolica a reinnoit propunerea de celebrare alternativa, care a continuat sa fie insa respinsa de reprezentantii Bisericii Ortodoxe. Ca atare, in dimineata zilei de 1 iulie 2010, a avut loc executare silita a sentintei in urma careia Parohia Greco-Catolica Bocsa a intrat in deplina posesie a bisericii confiscate in anul 1948. In decursul zilei de 1 iulie partea ortodoxa a acceptat propunerea greco-catolica de celebrare alterntiva, semnandu-se in acest sens un protocol in fata prefectului de Salaj. Pe baza acestui protocol, biserica greco-catolica din localitatea Bocsa este folosita, la intervale orare diferite, atat de comunitatea greco-catolica cat si de cea ortodoxa. Celebrarea alternativa a fost propunerea partii greco-catolice inca de la inceput, astfel incat nici o comunitate religioasa sa nu oficieze servicii divine in locuri improprii. Mentionam ca de la reinfiintarea Parohiei Greco-Catolice Bocsa pana pe 4 iulie 2010, aceasta si-a oficiat serviciile religioase intr-o capela improvizata. Conform acestui protocol, biserica greco-catolica din Bocsa este folosita duminica de la ora 9-11 de Parohia Greco-Catolica, iar de la ora 11-13 de Parohia Ortodoxa. De asemenea, duminica dupa-masa, biserica este folosita de la ora 16-17 de credinciosii greco-catolici, iar de la ora 17-18 de cei ortodocsi. Credem ca printr-o astfel de abordare realista, pragmatica si respect reciproc, in spiritul Evangheliei Domnului Cristos, se pot rezolva si alte cazuri unde greco-catolicii sunt fortati de situatie sa se roage in locuri improprii. In aceeasi biserica este loc si pentru unii si pentru altii. Parohia Greco-Catolica Bocsa | |
| [09-03 04:44] | Dupa 62 de ani de nedreptate, prima slujba greco-catolica din Bocsa, Salaj a putut fi tinuta fara probleme |
Printre reparatiile morale care ar fi trebuit sa se intample dupa Revolutia din 1989 era si aceea a repunerii in drepturi a credinciosilor greco-catolici, carora, de zeci de ani, li se interzisese existenta. Multi au crezut ca, intrand intr-o perioada a democratiei, aceste `amanunte` vor avea loc fara probleme, odata ce exista deja cadrul legal. Dar intr-un stat in care pana si democratia este `originala`, rezolvarea acestor repuneri in drepturi se face prin instante, dupa procese care tin ani si ani de zile si, uneori, nici atunci.
Repunerea in drepturi
Asa s-a intamplat si in legatura cu biserica greco-catolica din Bocsa, judetul Salaj, pentru care de o vreme deja exista o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila ce arata ca ea trebuie sa revina comunitatii greco-catolice din localitate. Si desi traim intr-un stat laic, unde si Biserica trebuie sa asculte de hotararile Justitiei, chiar si sintagma de `definitiv si irevocabil` a fost luata la intins, ca o guma de mestecat, comunitatea ortodoxa complacandu-se peste masura in jocul de-a `hai sa mai negociem putin`, dupa ce trecusera deja 20 de ani de cand se putea rezolva problema negocierilor.
Astfel a trebuit sa se recurga la un executor judecatoresc, pentru biserica din Bocsa, care, insotit de jandarmi, a schimbat yala cladirii si si-a ridicat in cap satenii, care s-au simtit `furati` atunci cand s-a schimbat posesorul bisericii. In frunte cu primarul localitatii, au luat cu asalt Prefectura Zalau, pentru a cere ceea ce credeau ca se afla pe lista lor de drepturi. Aici, prefectul Alexandru Vegh a insistat sa se ajunga la un dialog normal si sa se rezolve nemultumirile tuturor satenilor, mai ales ca partea greco-catolica isi afirmase in mai multe randuri deschiderea pentru a permite ortodocsilor sa slujeasca alternativ in biserica recastigata. La insistentele prefectului, nici una din parti nu a parasit masa de negocieri pana cand nu s-a ajuns la o intelegere care sa stipuleze cum s-ar putea folosi biserica astfel incat fiecare dintre comunitati sa-si poata tine acolo serviciile religioase. S-a semnat un act care este valabil pentru o luna de zile, care stabileste randuiala in programul bisericii precum si faptul ca ortodocsii isi vor retrage actiunea juridica deschisa pentru a primi o suma de bani ca si contravaloare a investitiilor facute la biserica.
Atata doar ca una e socoteala de-acasa si alta e cea din targ. Astel, cu toate ca la negocieri participase preotul paroh ortodox, multi dintre enoriasii ortodocsi, in frunte cu primarul Ioan Barou, al Bocsei, s-au declarat nemultumiti de protocolul care s-a semnat. Ba chiar unii dintre ei au amenintat ca nu vor permite greco-catolicilor sa intre in biserica. In 4 iulie 2010 urma sa aiba loc prima slujba greco-catolica, de 62 de ani incoace, in biserica din Bocsa.
De aici incepe povestea duminicii de 4 iulie, o zi in care nu s-a intamplat nimic - cum s-ar putea spune din afara. Si totusi, cum a curs aceasta zi pentru bocseni, ce a insemnat ea, ce bucurii si amenintari a dus ea mai departe?
Inapoi la greco-catolici
Plec din Zalau cu trei dintre membrii corului greco-catolic de aici, care va participa la liturghia de azi din Bocsa. Inainte de plecare bagasem capul la slujba din biserica de langa protopopiatul zalauan greco-catolic. Sunt oameni multi, care asista linistiti la serviciul religios. La doar cativa kilometri de noi, o alta comunitate greco-catolica asteapta cu nerabdare sa aiba iar slujba acolo unde biserica le fusese instrainata timp de peste sase decenii. Si nu se stie ce va fi. La slujba te duci cu straie de sarbatoare, cu suflet de sarbatoare. Nu pregatit de scandal. Si totusi, atunci cand este vorba despre o comunitate mica, unde toata lumea stie pe toata lumea, a lua de la unul si a da altuia, indiferent de spiritul dreptatii, bucura dar si insulta pe cineva, si atunci nici sa sarbatoresti cu inima mare nu poti, de teama sa nu te-njure altul, care jeleste.
Gandindu-ne la toate astea si la multe altele care s-au intamplat, in timp, pe-acolo pe unde erau probleme legate de bisericile greco-catolice, adica mai peste tot, in afara de Banat, iesim din Zalau si luam drumul Bocsei. Insuruirea detaliilor e si ea una a problemelor nerezolvate: `Uite, asta e biserica noastra, Catedrala, cum ii spunem, ne judecam de patru ani pentru ea, uite, aici am avut o biserica si ne-au daramat-o` si tot asa.
O intreb pe doamna Maria Sabau, care conduce masina, cum s-a intamplat cu revenirea ei la greco-catolici. Si cand spun `revenire`, cuvantul nu e folosit gresit. Si ea, si Aurel Margin, care e tot cu noi in masina, sunt nascuti in 1948 si au fost botezati greco-catolici. Nu imi inchipui cum e cand revii la biserica in care ai fost botezat, in urma carori deliberari se intampla acest lucru, cum hotarasti care e calea cea mai buna pentru tine: cea pe care o stiai, pentru ca asa spusesera legile statului, sau cea pe care ar fi trebuit sa o urmezi, legata de legi mai putin pamantesti. Doamna Sabau spune ca datoreaza reintoarcerea la greco-catolici fiicei ei, care este si ea, azi, cu noi in masina, si care fusese atrasa de greco-catolici, printre care se simtea mai bine, stiind si ca provine dintr-o familie de greco-catolici. Tot asa sunt, probabil, povestile celorlalte persoane care, precum noi, au luat azi drumul Bocsei: candva, dupa o deliberare mai scurta sau mai lunga, mai cu peripetii, mai cu ajutor din afara, au decis sa se intoarca pe calea urmata de familiile lor, poate si dintr-un spirit reparatoriu: prea fusese nedreapta soarta cu greco-catolicii ca acum, in libertate, biserica aceasta, care a contribuit atata de mult ca Transilvania sa-si pastreze identitatea, sa fie lasata singura.
Sporirea Muzeului Barnutiu
La intrarea in Bocsa trecem pe langa doua masini cu jandarmi. Stau decent, nu in gura bisericii, sfidator, ci la intrarea in localitate, ca sa nu jigneasca pe nimeni cu prezenta lor. E bine ca sunt aici - poate cei pusi pe cearta se vor tempera, stiind ca fortele de ordine sunt pregatite sa intervina. Istoria isi naste zilele mari cu icnet si, cateodata, atunci cand buclele timpului se-ncearca sa fie innodate, e nevoie de priviri vigilente. Ma gandesc la ce-a fost aici acum 62 de ani. Poate asta nu face parte din preocuparile bocsenilor de azi. Poate e abstract si mult departe de orizontul clipelor de-acum ca rasucirea prin care trece localitatea, azi, a avut un revers, in trecut, de unde incepuse toata nedreptatea. Nu cred ca in 1948 au fost de fata jandarmi care sa mangaie pe cap populatia disperata ca li se ia biserica. Nu cred ca au fost negocieri la masa verde. Ma indoiesc ca a stat cineva sa intrebe de mai multe ori `Dar voi cum ati vrea?` S-a intamplat si gata si nu ai mai avut voie sa fii greco-catolic, pentru ca asa a zis statul de atunci.
Dar istoria e o chestie cu adevarat abstracta, care se judeca departe, la Bucuresti, pe cand gaina ta, covorul tau, caramizile bisericii tale sunt mult mai reale, palpabile, si tu stii munca ta si a alor tai pentru ca toate astea sa existe. Asa ca e de inteles si necazul ortodocsilor de aici. Ei nu judeca macro-molecular, in nedreptati globale, care trebuie reasezate: ei vad turla bisericii pe care au crescut stiind-o `a lor` si au fost montati ca acest `a lor` nu va mai fi de-acum asa.
Casa Domnului. Imi inchipui cete de Dumnezei cu culori diferite de tricou care stau aliniati precum ratele de lemn la balci, sa-i aleaga vreun indemanatic si sa-i doboare inspre stapanirea cadoului ce va urma, cu o mingiuca de plastic. Cam asa suna negotul acesta de felii de credinta, atunci cand oamenii contabilizeaza ce au dus si n-au dus in Casa Domnului, si cum trebuie acum impartit. Ortodocsii spun `biserica e a oamenilor, noi am facut-o`, si uita ca toti stramosii lor, care au lucrat la biserica, si chiar si ei, cei de mai multa vreme pe pamantul acesta, au fost greco-catolici, atunci cand s-a ridicat biserica. Dar ei nici nu-si dau seama ca spun `noi`, ca oameni, nu ca si credinciosi ce sunt parte a unei biserici, pentru ca biserica in sine, chiar ridicata de oameni, a fost greco-catolica. Nasterea ei a fost demult. Ziua de ieri este tinuta minte mai lesne si doare mai tare decat ce-a fost in trecut. E ca pasajul din Evanghelia lui Ioan care spune ca femeia se intristeaza cand vine ceasul sa nasca, dar mai apoi uita. Intristarea instrainarii bisericii s-a uitat.
De-abia am intrat bine in sat si oprim, si nu e aici nici o biserica, si nici ceva din care sa inteleg din ce ne-am oprit. Si totusi, ma insel: locul acesta a servit drept biserica, atunci cand greco-catolicii locului nu au avut unde sa se roage. Este muzeul dedicat lui Simion Barnutiu, plecat de aici, si care a fost inmormantat in Bocsa. Tot acum se cuvine a fi spus ca biserica spre care mergeam este construita si pentru ca cea veche, de lemn, tot greco-catolica, era subreda dar si pentru ca se dorea sa se construiasca un nou edificiu care sa adaposteasca osemintele lui Simion Barnutiu, revolutionarul bocsan greco-catolic. Lucrarile pentru ridicarea bisericii au pornit in 1937, dupa ce aproape 300 de persoane si-au adus obolul banesc. Piatra de temelie a fost sfintita de catre episcopul greco-catolic al Oradiei, Traian Frentiu. Care urma sa moara in inchisoare pentru credinta sa, la Sighet, in 1952, si sa fie inmormantat fara sicriu, in ascuns, in Cimitirul Saracilor. La sfintirea pietrei de temelie au participat multi romani veniti din toate satele din jur. A fost atunci aici si Corneliu Coposu, fiu de protopop greco-catolic, proaspat secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe vremea aceea. A fost bucurie, atunci,in Bocsa? Fara indoiala ca a fost. Si mai mult ca sigur ca nimeni din cei de fata nu si-ar fi putut inchipui biserica ce tocmai incepuse sa existe altfel decat ca greco-catolica. Dar iar, aceste lucruri sunt departate de cei de acum.
Uitasem ca, inca din Zalau, ii rugasem pe cei cu care am facut drumul la Bocsa sa ne oprim in locul unde, pana acum o saptamana, avusesera loc slujbele greco-catolice. Si m-a mirat oprirea, atunci cand asteptam o biserica, langa un loc unde nici o casa nu purta cruce. Dar asa a fost si pentru greco-catolici, timp de decenii: sa se stranga, mai intai in clandestinitate, apoi pentru ca inca nu isi dobandisera inapoi posesiunile, in locuri fara cruce si fara semne de fala (cum se cuvine unei biserici), pentru a asculta slujba lor. Ne deschide poarta de aici Dulcica Lapos, care a si contribuit ca in Bocsa sa ajunga oamenii la a face pasul de a se declara iar greco-catolici. Intram in sala muzeului in care li s-a permis enoriasilor sa se roage. Nici nu mi se pare stingher ca un astfel de loc sa fie gazduit intr-un muzeu dedicat lui Barnutiu, marele revolutionar care a luptat pentru drepturile romanilor, si chiar as sugera ca totul sa fie lasat asa, impietrit in scurgerea timpului, ca o alta mostra de aberatie istorica. Sa ramana bancile scunde de lemn asa, cu cele 35 de locuri pe care le-am numarat, cu figurile de ipsos dintr-un colt, folosite probabil pentru sceneta de Craciun, cu ramurile de craciunita de plastic puse intr-o vaza, sa mai mangaie ochiul, langa statuia Fecioarei Maria, cu lumanarea infipta intr-un pet cu grau in el, cu straiele preotesti atarnate pe o usa care poate da spre orice, negre, ca o jelire care nu se stia cand se va termina.
A venit ziua cand jelirea dupa biserica pe care bucati mari de istorie zdrumicata si chinuita o certifica drept greco-catolica s-a terminat. Doar oamenii locului au mai putin chef de reparatii morale, vor sa nu le ia nimeni biserica `lor`, si pariez ca daca i-ai intreba cine sunt `ei`, s-ar uita la tine ca la un martian.
Un fel de Paste
 Mergem mai departe cu masina si ne oprim la biserica asteptata. Mai incolo e si o masina de politie, dar e liniste. Sunt deja aici multe masini si microbuze si totul arata a sarbatoare mare, la care au tinut sa participe nu doar oamenii locului, ci si apropiatii lor, cum e pe la sarbatori. Dar iar, sarbatoarea aceasta nu trebuie sa jigneasca ortodocsii comunei, care se simt deranjati de faptul ca biserica nu mai este a lor.
Protopopul Valer Parau este in usa bisericii si ne intampina cum urcam treptele care ne duc la el. Stiu ca e foarte obosit, zilele din urma au fost grele pentru el, cu alergatura si cu multa munca, pentru a face ca preluarea bisericii sa aiba loc linistit, pentru a negocia, pentru a explica deschiderea greco-catolicilor, pentru a face ca ziua de azi sa fie una calma si frumoasa. Si totusi mai are putere sa glumeasca: spune ca dupa Niceea nu ai voie cu animale in biserica - si imi zambeste. Stie ca adusesem de la Timisoara un pui de porumbel, cu mine, care e sub tratament, si il plimbam prin tara casa nu-I intrerup medicatia. Dar ce poate fi mai la locul lui decat un porumbel intr-o biserica si o fapta buna in casa unei credinte a dragostei si blandetii? Ii replic ca dupa Sinodul I de la Niceea, cei din jur sunt eretici, si zambim iar - chiar de ne-am strans mainile doar de putine ore, lupta impotriva interpretarilor perimate de canoane, a obtuzitatii si a lipsei de intelegere ne apropie si gluma lui amintea de asta si de intamplari de acum cativa ani, in care am fost implicati.
E aici si preotul Alexandru Adrian Fit, parohul bisericii, si alti preoti invitati. Toti sunt cu vesminte deschise la culoare, albul, galbenul, argintiul lor sporesc senzatia de lumina care este cea ce se doreste sa ramana in minti si in suflete pentru ziua aceasta, este ca o slujba de Paste ce se-asteapta sa fie savarsita. Fac primii pasi in biserica si dau de cateva femei in varsta care isi asteapta oaspetii. Nu conteaza cine esti si de unde vii: daca intri acum in biserica inseamna ca esti aici cu gand bun si ai venit sa fii aproape de cei care se bucura. Ii zambesc larg unei femei care ma ia in brate si ma strange tare. Are ochii in lacrimi si mi-i umple si pe ai mei, si parca e o tanti din acelea batrane si sfatoase care ma pupau de ma rupeau in satul bunicii mele, in Mures, stiind cine sunt fara sa spun eu cine sunt. Vine si prefectul Alexandru Vegh si ne recunoastem asa, dupa semnele logice - eu dupa poza pe care i-o folosisem la replicile pe care mi le oferise, in legatura cu protocolul semnat la Prefectura, el dupa aparatele foto care atarnau pe mine. Strangerea noastra de mana, grabita, pentru ca incepea slujba, inseamna o mie de cuvinte nespuse, doar existente undeva in aer: multumire pentru o buna colaborare, respect pentru ca Alexandru Vegh a facut ce mi-a promis cu doua zile in urma, la telefon, ca va fi azi aici, si pentru ca lucrurile sa curga linistit, fara incidente.
Apuc sa urc la cor, si totul incepe: este prima slujba greco-catolica ce are loc aici, de 62 de ani incoace. Pictura de pepereti e altfel decat iti inchipui intr-o biserica greco-catolica, si totusi, ceva din sufletul bisericii trebuie ca a ramas pentru ca totul apare asa de firesc atunci cand preotul ii aminteste, aici si acum, pe Papa, pe Preafericitul Parinte Lucian Muresan, Arhiepiscop Major al Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, pe Preasfintitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, de care tine acest loc. Mai pomeneste si pe `ctitorii bisericii acesteia`, si iar, te gandesti daca poti sa spui de ei ignorand calitatea lor de greco-catolici.
Corul e condus de catre profesorul Grigore Grigorut, si are intrarile necesare la timpii ceruti de ceremonie, pe patru voci. Sunt aici 35 dintre credinciosii din Zalau, unii dintre ei sunt plecati chiar din Bosca, si asa este si Aurel Margin, cel cu care veniseram de la Zalau, si care a fost botezat greco-catolic in 1948. Pentru el, ca si pentru alaii ce sunt azi aici, este o reintoarcere acasa.
`Le dam foc`
Ies in fata bisericii, slujba va mai tine, vreau sa dau de oameni ai locului, cei care nu au de ce sa fie la aceasta ora la biserica, dat fiind ca apartin altor biserici sau nu au legaturi cu credinta. Pana sa ies din curtea ce imprejmuieste cladirea, un vecin al bisericii striga la mine din curtea lui, vazand ca fac poze: `Pro Tv? Antena?`. Zic: `Nu`. Fac poze, nu filmez. El insista: `Pro Tv?` Incep sa devin invidioasa pe colegii de la Pro Tv si sa ma intreb ce e cu dorul acesta de a ajunge pe sticla al unora. Spun: `Nu, de la altii. Fac poze, nu sunt de la teveu`. Omul se imbufneaza: `Ce, e secret?` Nici macar nu ascultase ce am spus. Ajung in dreptul unor barbati care discuta langa unul dintre politistii locului. Aflu ca politia locala stiuse de dinainte ca se va schimba yala bisericii, cu executorul judecatoresc si jandarmii. Politistul spune: `Altfel nu se putea, numai asa, dimineata devreme, ca nu se puteau intelege`. Dintre cei din micul grup, un barbat, Vasile Pop, povesteste despre trecut. Spune despre anii `90, cand a vrut sa-si boteze fata la preotul greco-catolic din Bixad, si nu a putut, ca omul avea picioarele rupte, fusese impins din tren. Asa ca a trebuit sa mearga la Satu Mare pentru botez. Erau ani in care patimile ieseau la suprafata mult mai usor. Dar nici acum, dupa doua decenii, nu e mai usor sa dai ce e al stapanului de drept, fara scandal.
Intru la niste batrani ai locului, trecuti amandoi de 80 de ani. Cainele ranjit de sub poarta este mai pasnic decat parea initial. Ma duce tanti, incet, spre omul ei, sa-mi povesteasca despre deceniile trecute. Spun amandoi ca sunt penticostali si ca nu inteleg de ce e atata zarva pentru biserica: `Doar noi toti am fost greco-catolici. Cei batrani stiu`. Batranul spune ca e multa lume rea si ca i-ar fi dor sa ajunga acasa, sa nu mai auda sfada. Il intreb `unde acasa` - intelesesem ca e de-al locului. Zice `Acasa, in cer`, dar fara emfaza de pastor neo-protestant. E, pur si simplu, un om care visa la o lume mai dreapta. Si nu e ceea ce vede in jur.
O iau pe alt drumeag, sa prind un unghi mai bun al bisericii. Ajung langa poarta unei case, care are un numar 39 cazut pe undeva, si fac o poza cu niste gaste cu pui, si cu biserica. Iese rapid o tanti de vreo 60 de ani, in curte, spre poarta. N-am facut nimic rau, am facut doar o poza, dar in satul in care incordarea inca bazaie ca un fir de electricitate sub burnita trebuie sa explici ce vrei cu mainile ridicate in aer, sa nu se creada ca ai vreo arma la tine. Imi aduc aminte ca in unele culturi africane, daca faci o poza, se considera ca iei cu tine sufletul fiintei pozate. Asa ca ma simt nevoita sa-I explic femeii ca nu-i iau gastele cu mine, ca am venit doar sa prind biserica in cadru mai de departe. Se pune ea sa povesteasca, auzind ca sunt de la Timisoara si deci de mai de departe decat cei implicati in conflict. Spune ca nu ii convine socoteala cu orele de slujba, ca ea a cumparat covor pentru biserica si ca oamenii nu vor lasa treaba asta sa ramana asa. `Sa mergem la slujba cand e mai cald?` - zice. `Pai stati la doi pasi de biserica, daca aveti dragoste de ea, o sa mergeti, la Timisoara fac unii kilometri intregi sa ajunga duminica la catedrala` - raspund. Si adaug ca e firesc ca cel ce are biserica sa decida asupra timpilor, si ca mi se pare decent ca ortodocsii sunt lasati sa tina acolo slujbe, de proprietarii de drept. Dar femeia vede altfel treaba: `A, pai le dam foc, numai sa nu ne lase! O sa platim, sa facem dreptate`. Sparafucile? - ma infior. Dar pana la urma femeia zice ca vor plati avocati, se vor judeca si cu statul, si cu toata lumea. `Biserica e a noastra, care a dat o gaina, care altceva, cat a putut. Eu am luat covor, am vrut azi sa merg in timpul slujbei sa-l iau dar ma gandesc sa o fac dupa ce vorbesc si cu preotul`. O intreb daca va duce covorul doar cand e slujba ortodoxa. Nu stiu daca e amuzant sau trist. Cred ca e amandoua, iar amestecul e grotesc.
Femeia mai spune ca biserica a fost pierduta din cauza preotului ortodox care era aici pana nu demult, ca nu s-a prezentat la procese. O intreb de unde stie asta - nu de altceva, dar eu aflasem ca nu este asa, si ca Episcopia Ortodoxa ar cauta sa scoata pe cineva tap ispasitor, si de aceea s-a ajuns la zvonul asta. Si, ca de obicei cand intrebi pe cineva care afirma foarte convins rezolutia unei legende pe care nu a rumegat-o cu capul sau, femeia inghite de cateva ori in sec, ca lipsita de aer, si apoi schimba vorba. Ii reamintesc ca nu mi-a raspuns. N-are rost. Aud toata suita de justificari a ortodocsilor: ca ei sunt mai multi, ca biserica e a lor. De ce as aminti de istorie, de ctitorii bisericii, de Simion Barnutiu, de lucrurile in care credeau cei care au strans banii pentru biserici, de toate astea? Gaina in care e personificata contributia satenilor, probabil cea de dupa 1948, daca judec dupa varsta femeii din fata mea, e mult mai importanta ca abstractele meandre ale istoriei.
O zi normala
 Ajung iar langa biserica. Omul cu obsesiile tv-ului striga iar, nerecunoscandu-ma: `Pro-tv?` I-as marai una dar nu se face. In plus ca protopopul, inainte de inceperea slujbei, a rugat pe toata lumea sa aiba intelegere pentru situatia de azi si sa nu raspunda la provocari sau frecusuri. Stau iar in fata portilor bisericii, usa e deschisa, incepe predica, stiu ce se va vorbi azi, slabanogul, credinta lui. Credinta credinciosilor greco-catolici de aici a primit o rasplata, prin ziua de azi. Pe partea din dreapta usii este afisat programul bisericii: cand au slujbe ortodocsii, cand au greco-catolicii. Au mai fost in istorie usi de biserica ce au purtat rezolutii, pravile, cereri. Poate altora nu li s-ar parea nimic neobisnuit sa vada o astfel de hartie, cu un astfel de program, dar aici, azi, hartia asta e istorie.
 Slujba se incheie, oamenii pleaca, bucurosi dar nu galagiosi, ca toate sa fie facute spre buna terminare a zilei acesteia. Preotii au avut grija ca slujba sa se termine astfel incat sa aiba timp si ortodocsii sa intre in biserica si sa se pregateasca pentru cele sfinte. Dar inca putin, inca putin credinciosii greco-catolici raman in curtea bisericii dupa care au tanjit zeci de ani, unii primind aproape genetic de la parintii si bunicii lor ideea ca acolo se cuvine sa asculte Liturghia. Desi am auzit de nenumarate ori la Facultatea de Jurnalistica sa nu punem intrebari care sa primeasca doar un raspuns scurt, monosilabic, fac azi o exceptie si il intreb pe prefectul Alexandru Vegh: `Este aceasta o zi normala?` E soare, cald, stam in pragul intrarii laterale a bisericii, totul a curs fara probleme, el raspunde simplu, `Da`. Exact asta e ideea: asa ar fi trebuit sa surga o zi normala de 20 de ani incoace.
Ma reintorc in biserica - printre ultimii care ies este o femeie de 83 de ani, careia zulufii care-i pleaca din marama ii sunt luminati de razele ce-i vin din spate si parca-i mai intind fata spre zambet. Dar nu zambeste. Imi spune ca a fost greco-catolica dar ca acum e prima data cand revine la slujba greco-catolica. Si nu stie la cine va merge mai departe. Dar iar, si acest lucru e parte din firesc. Ea poate, acum, sa aleaga: in 1948 nu a putut. Acum, biserica e a fostilor proprietari, dar toata lumea isi va tine slujbele aici. Iar oamenii vor putea alege daca doresc sa redevina ce au fost ei si bunicii lor, sau nu.
Orgolii sau nevoi?
 Cum iesi din biserica, doua ramuri de strada incadreaza un parculet. In dreapta e si scoala ce poarta numele lui Simion Barnutiu. Dar, mai departe de scoala, e si masina politiei, e si un grup de oameni ce discuta cu politistii. Sunt departe dar e un fel de incrancenare, acolo, care strabate pana aici, din pozitiile bratelor, din pozitionarea fata de politie si fata de biserica. Pariez ca acolo asteapta ortodocsii sa plece greco-catolicii. Oameni ai aceluiasi sat. Ma intreb de mai cere cineva altcuiva, aici, o cana de malai, de i s-a terminat, fara se se gandeasca din ce biserica e celalalt. Iau o mina deschisa si ma apropii de grup. Tulumba teleobiectivului meu imi tradeaza meseria. Pana sa dau buna ziua, un localnic sare la mine: `Care e problema?`. Explic asezat cine sunt si ce vreau precum si ca e nepoliticos sa fiu luata asa pana nu se stie ce e cu mine. Si intreb cu ce om mai asezat as putea vorbi. Se gasesc si oameni asezati, care vorbesc despre necazul lor cu biserica. Am senzatia ca orgoliile sunt mult mai mari ca nevoile si ca treaba cu orele de slujba ii zgandare pe oameni pentru ca asa au fost impinsi de la spate sa gandeasca, de catre preotul ortodox, de catre primar, de catre altii ale caror cuvinte le iau pe nemestecate, fara sa le cerceteze. Si iar, oamenii ameninta ca isi vor cauta dreptatea si ca `Lucrurile nu vor ramane asa`: declaratia de acum cateva zile, a purtatorului de cuvant al Episcopiei Ortodoxe a Salajului, cum ca este de dorit ca enoriasii ortodocsi sa accepte situatia si sa nu faca mai departe scandal, nu este ceva ce sa poata schimba lucruri aici. Doar daca si preotul locului va transmite mai departe acest gand.
Fac pasii care mai sunt pana la biserica alaturi de ortodocsi, ascultandu-i. Sunt oameni mai tineri printre ei, trec de grupurile de greco-catolici de parca i-ar stuchi, ca o pisica, unul imi spune: `Pozati-l pe ala, el e capul raului` si-l arata pe protopopul greco-catolic. Imi aduc aminte de ce mi-a mai zis femeia cu gastele: `Cine sa vina sa tina slujba in biserica, unul fara scoala, cum e protopopul lor?` O intrebasem iar chestia aia ce nu place niciodata: `De unde stiti ca nu are scoala?` Si m-am vazut, mai departe, fortata sa tin o mica lectie de istorie: `Inainte de 1989, cei care invatau pentru preotie greco-catolica faceau scoala si erau testati inaintze de a fi hirotoniti. Nu aveau voie sa faca scoala normal si activau in clandestinitate. Protopopul Parau a invatat in clandestinitate si a fost hirotonit ca preot imediat dupa revolutie`. Femeia insista: `Unde a facut scoala?` Balacarite sunt eforturile preotilor hirotoniti atunci, de a ajunge la carti, de a invata, de a fi, cat se putea, in preajma altor preoti, de a da testele prin care sa-si certifice cunostintele. Iar protopopul de azi e aproape de a-si termina doctoratul, deci nici nu se pune problema de a nu avea facultate. Astea nu le-a visat femeia singura, cum nu s-ar fi pus sa-mi povesteasca singura nici despre acceleratorul de particule de la Geneva.
Plec de aici dupa ce-l aud pe unul cu camasa dungata cum ii injura, mocnit, pe greco-catolicii de langa el. Aici nu e liniste si cine stie daca va fi. Dar, pana la urma, nu s-au intamplat lucruri urate si poate timpul va sti sa alunge norii care mai fac umbra in sat.
Mai tine timpul `hartiei albastre`?...
Pornim spre Zalau, sunt intr-un microbuz cu Grigore Grigorut, seful corului, care-mi vorbeste despre familia lui, cum a fost doar sora lui mai mare botezata oficial, la greco-catolici, si cum toti ceilalti sase frati au prins timpurile clandestinitatii. Imi arata si foile de pe care s-au invatat raspunsurile corului, pentru slujbele greco-catolice. In ciuda faptului ca am plecat intr-un moment mai incordat din Bocsa, omul acesta zambeste cu o lumina domoala pe chip - e multumit ca a putut, cu corul pe care il conduce, sa contribuie la ziua aceasta. Imi aduc aminte de o alta intrebare a femeii cu gastele: `Dar de ce au venit astia asa de multi, azi, ca nu sunt de pe-aici`. Si in ziua in care s-a sfintit piatra de temelie au fost multi, din mai multe sate. Nimeni nu voia sa ia asta ca sfidare.
Mananc pe fuga, cu Mariana Parau, sotia protopopului, o femeie blanda si inteleapta, care m-a castigat de cand am cunoscut-o. Si ieri seara, si azi, mi-a povestit despre familia ei, despre munca lor. Sunt, si ea, si sotul ei, din Campia Salaj, din familii de greco-catolici. In casa familiei ei s-a tinut slujba greco-catolica si dupa 1948. Aveau o nisa in care erau ascunse obiectele de cult, si acopereau ferestrele cu hartie grosiera, albastra, sa nu se vada lumina lumanarilor. Si ea a fost primita la slujba atunci cand ai ei au considerat ca fetita va sti sa pastreze taina slujbelor clandestine. Si a pastrat-o. In 1989 s-a casatorit cu protopopul de acum, cu Valer Parau. Au avut o ceremonie clandestina, greco-catolica si, ca sa nu-i ia lumea la ochi, au intrat si la biserica ortodoxa, pentru casatorie, desi erau deja legati religios. In 1991, ziua de 30 decembrie i-a prins la prima parohie repartizata sotului, in Sauca, din Satu Mare - cu fetita de cinci luni dupa ei si cu baietelul de doi ani. Dar preotul spusese ca nu va refuza nici o parohie, oriunde va fi ea, oricand va fi ea.
Acum copiii au crescut - mai mult singuri, ca ei erau cu treaba - spune preoteasa, desi iti dai seama ca au crescut bine, cand, chiar fara sa-I laude, mama vorbeste despre realizarile lor. Fetita de cateva luni din Sauca anului 1991 este azi o fata frumoasa si mare, pleaca de langa noi sa-si vada rezultatele la bacalaureat, suna repede si da mamei vestea notelor foarte bune pe care le-a luat. Baiatul e student, si el cu note foarte mari. Iar protopopiatul se aseaza, in timp: mai sunt lucruri multe de facut dar iata ca azi a fost bifat un pas mare, prin reluarea slujbei greco-catolice la Bocsa.
Si-mi mai povesteste preoteasa ceva: in casa unchiului si matusii ei a stat ascuns un preot greco-catolic, in vremurile rele. Si nici acum matusa nu recunoaste acest lucru, nici nepoatei, desi unchiul ei a ajuns sa vorbeasca deschis despre asta, cat era in viata, in anii de dupa revolutie. Matusa, insa, a ramas cu frica in oase: `Aici nu a fost nici un preot`. Imi inchei ziua de munca in Salaj gandindu-ma la matusa Marianei Parau - ce grozavii trebuie ca au trait oamenii, acum sase decenii, de nici in ziua de azi nu vor sa se deschida? Dar poate stiu ei mai bine de ce, poate sunt barometre mult mai sensibile decat noi, cei mai tineri, si simt ca inca nu a venit timpul dreptatii, in care sa spui ce ai tinut ascuns atata amar de ani. Caci, cum spuneam, intr-o `democratie originala`, in care dreptatea e sufocata de smecherii si tergiversari, ajungi sa iei ca pe ceva asa de rar o `zi normala`, asa cum o numea pe cea de azi prefectul Salajului, Alexandru Vegh, in care nu s-a intamplat nimic deosebit, in Bocsa, luat ca zi de azi, dar, in mare, a curs istorie.
Ramona Balutescu |
|
| [08-30 04:38] | La Bocsa, judetul Salaj, jandarmii au impacat "statul de drept" cu "dragostea de aproape" |
De 20 de ani se incearca, macar prin declaratii venite din partea structurilor statului, sa se repare nedreptatea facuta greco-catolicilor, in 1948, cand Biserica lor a fost interzisa iar bunurile cultului greco-catolic au fost instrainate, ajungand in posesia Bisericii Ortodoxe Romane. Cu toate acestea, pe harta exista inca destule puncte nevralgice, unde restitutia proprietatilor greco-catolice nu a avut loc ca in Banat, repede si eficient, ci a fost tergiversata timp de inca doua decenii de la revolutie.
Unul dintre ele este si Bocsa, din judetul Salaj, unde a trebuit sa se ajunga la un scandal in care au intervenit fortele de ordine, pentru ca biserica greco-catolica sa ajunga la proprietarii de drept, desi exista de mai multa vreme o hotatare judecatoreasca definitiva si irevocabila in legatura cu acest lucru. Aici, desi atat respectarea legilor statului cat si dragostea de aproape au fost invocate deseori in discutiile dintre comunitatea locala ortodoxa si cea greco-catolica, a fost nevoie de jandarmi si de interventia prefectului ca oamenii apartinand tuturor confesiunilor sa inteleaga ca proprietatea nu este un moft, in ciuda a ce afirma candva Ion Iliescu, pe atunci presedinte al statului, si ca revenirea bisericii in posesia greco-catolicilor nu ii va scoate pe ortodocsi in strada.
Cu toate ca exista o hotarare definitiva si irevocabila in legatura cu revenirea bisericii greco-catolice din Bocsa la posesorii ei de drept, cei peste 800 de credinciosi ortodocsi din localitatea salajeana nu au dorit sa se grabeasca in a lasa sa se intample ceea ce se asteptase mai bine de 60 de ani: predarea bisericii parohiei greco-catolice reinfiintate aici. S-au adus justificari de genul ca numarul credinciosilor greco-catolici este prea mic pentru a se cere biserica si ca ortodocsii ar ramane fara lacas de cult. In ciuda faptului ca au existat mai multe asigurari, dinspre partea greco-catolicilor, ca ortodocsii isi vor putea continua slujbele in biserica, lacasul de cult urmand sa fie folosit alternativ, dupa o intelegere prealabila, nu s-a putut ajunge la un acord. Invocand iar numarul enoriasilor, reprezentantii ortodocsi au pretins orele cele mai bune pentru serviciile religioase si, dupa ce devenise aproape sigur ca o hotarare judecatoreasca care sa stipuleze cine e posesorul bisericii nu ii va avantaja, au deschis un alt proces, pentru a cere o suma de bani ca si contravaloare a investitiilor pe care le facusera la aceasta biserica. Acest proces a fost invocat si pentru ca ortodocsii sa se opuna aplicarii sentintei definitive si irevocabile care s-a dat pentru aceasta biserica.
In acest context, in dimineata zilei de 1 iulie, executorul judecatoresc insotit de jandarmi a ajuns in Bocsa, unde s-a fortat usa bisericii si s-a schimbat yala. Credinciosii ortodocsi din localitate au fost deranjati ca schimbarea yalei a avut loc cu cateva ore mai devreme decat se stabilise pentru a se bifa inca `o runda de negocieri`, ajungand sa strige `hotilor` celor care reintrau in posesia propriului lor bun. Tot credinciosii ortodocsi sunt cei care au fost mult mai afectati de cele 2-3 ore cu care s-a grabit aplicarea legii decat de cei 20 de ani in care reprezentantii lor au amanat cedarea bisericii.
Miopie cu chipiu
In frunte cu primarul localitatii, Ioan Barou, credinciosii ortodocsi au pornit spre Zalau, in microbuze si masini, si au pichetat Prefectura Salaj pana cand o delegatie a lor a fost primita de catre prefectul Alexandru Vegh, care s-a implicat in aplanarea conflictului. Cei in jur de 100 de enoriasi ortodocsi revoltati, care au organizat acest miting spontan, nu au avut de intampinat nici o problema din partea fortelor de ordine din Zalau.
Agentul principal Nadia Serban, de la Biroul de Presa al Inspectoratului de Politie Salaj, ne-a vorbit despre felul in care se gestioneaza, de catre Politia Salaj, astfel de manifestari. Ea ne-a spus, initial, ca nu a fost vorba despre un miting ci despre `o deplasare organizata, spontana` si a justificat ca `si oamenii aceia trebuiau sa ajunga cu ceva in Zalau`, atunci cand i-am atras atentia in legatura cu `spontaneitatea` unei actiuni in care apar oameni imbarcati in microbuze, sa protesteze. Nadia Serban ne-a spus ca mitingul (cum, totusi, credem ca poate fi numit) nu avea autorizatie dar ca nici nu trebuia sa aiba, in acceptia Politiei Salaj: `Nu discutam despre o deplasare, a fost un microbus de 20 de persoane, atat, au cerut sa intre la prefect sa isi rezolve o problema, pentru ce sa intervenim?`. Se pare ca toata presa locala prezenta la acest miting a perceput evenimentul altfel decat Politia Salaj, vorbindu-se in media despre `scandalul facut in fata Prefecturii de catre cele aproximativ 100 de persoane`.
Totusi, boala de ochi a Politiei Salaj nu este ceva care sa ii fi afectat si pe slujbasii Prefecturii. Reprezentantul Guvernului in teritoriu, prefectul Alexandru Vegh, a stat de vorba cu delegatii celor doua culte din Bocsa si a ajutat la redactarea unui protocol care sa aseze lucrurile cum se poate mai bine intre ortodocsi si greco-catolici, respectandu-se legea si sentinta definitiva si irevocabila care precizeaza ca biserica apartine Parohiei greco-catolice din Bocsa. Astfel, in 1 iulie s-a semnat, in fata prefectului, un protocol care prevede, printre altele, timpii de folosire a bisericii, impartirea cheltuielilor de intretinere si folosirea obiectelor de cult. Acest protocol este valabil 30 de zile. In aceasta perioada, Parohia ortodoxa s-a angajat ca va retrage procesul prin care solicita 600.000 RON ca despagubiri pentru investitiile facute in biserica. Dupa cele 30 de zile se va semna un nou protocol, pentru o perioada mai lunga, in fata notarului, cu conditia ca partile sa respecte, pana la acea data, toate intelegerile existente in acest prim protocol.
`Avocatul diavolului` si-a dovedit eficienta
 Prefectul Alexandru Vegh ne-a acordat un interviu in legatura cu modul in care s-a gestionat problema din Bocsa.
R.B.: Pentru ca va contactam din afara Salajului, ne-ar prinde bine sa avem o tenta locala echidistanta din partea dumneavoastra in legatura cu conflictul de la Bocsa. Cunoasteti oamenii locului si felul in care au curs pina acum negocierile dintre ei. Credeti ca ar mai fi putut exista posibilitatea unei altfel de rezolvari decat cu jandarmii?
A.V.: Eu ma bucur ca s-a reusit semnarea unui protocol. Problema se pune in felul urmator: eu, in calitate de prefect, trebuie sa veghez la linistea si pacea dintre cetateni si trebuie sa respect legislatia si hotararile judecatoresti. In acest caz este vorba despre o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila care a fost pusa in aplicare in cursul zilei de ieri (N.n.: 1 iulie). Eu am primit delegatia celor doua culte, pentru discutii. Era bine sa nu se ajunga aici dar trebuia sa gestionez situatia si cred ca am facut-o bine si s-a ajuns la o intelegere. Greco-catolicii si-au redobandit proprietatea in baza unor acte ce exista in dosarul pe urma caruia s-a dat acea sentinta. Eu nu imi doresc sa fie conflicte sociale intre cetateni, dar de s-a dus executorul, nu a fost alta solutie. Eu am avut o discutie in urma cu doua zile cu cele doua parti si ne-am inteles ca la o anumita ora se vor intalni si se vor prelua cheile dar o parte dintre cei implicati nu a respectat acea intelegere si autoritatile au fost obligate sa aplice legea. In concluzie nu exista o alta varianta si o tergiversare nu ducea la rezolvarea problemei.
R.B.: Ati dovedit deschidere pentru a ajuta negocierile finale dintre parti. Cum de este dificil in Salaj sa se urmeze legea atunci cind exista hotariri judecatoresti de aplicat?
A.V.: Dar aceatsa este si a fost si abordarea mea: noi am dorit sa se aplice legea!
R.B.: Politia Salaj nu a intervenit pentru a tine lumea sub control atunci cand in jur de 100 de persoane au manifestat in fata Prefecturii, scandand si cantand. Se intampla des ca institutia pe care o conduceti sa fie asaltata fara sa se colaboreze cu politia pentru restabilirea ordinii?
A.V.: De fapt avem o colaborare buna cu politia, acum s-a considerat ca nu a fost o problema asa de mare. Dar sa stiti ca fortele de ordine erau pregatite sa intervina daca devenea o problema mai mare. Oamenii au fost pasnici. Ce e drept, nu a fost un miting aprobat, a fost spontan, dar si jandarmii, si politia, au fost pregatiti pentru orice.
R.B.: Cum vor curge lucrurile daca, in ciuda protocolului, greco-catolicii nu vor fi lasati sa intre duminica in biserica, asa cum se tem?
A.V.: Eu sunt optimist si cred ca acest lucru nu se va intampla. Suntem pregatiti si pentru situatii de acest gen, dar nu se va merge cu forta. Cred ca nu se va ajunge acolo si ca oamenii respectivi vor avea puterea si taria sa convinga enoriasii ca amandoua confesiunile pot trai in pace.
Primarul Bocsei gestioneaza probleme cu radacini pe undeva `in `40, sau cat a fost`
O alta persoana care a avut un rol de jucat atat in conflict cat si in eventuala reintrare in matca a apelor, la Bocsa, este primarul comunei, Ioan Barou, care a condus pe enoriasii ortodocsi ai Bocsei la pichetarea prefecturii. Am discutat cu el despre felul in care s-a ajuns la intelegerea dintre cele doua culte si despre cum crede el ca va fi respectat protocolul semnat la prefectura. De unde, cu o zi inainte, primarul era printre cei mai mari nemultumiti fata de retrocedarea bisericii, azi, 2 iulie, ne-a prezentat o fata a sa mult mai pacifista.
R.B.: Ati avut sustinerea oamenilor locului, atunci cand v-ati declarat nemultumit de decizia din instanta?
I.B.: Oamenii au fost aproape de mine. Dar le-am spus ca nu are rost sa protesteze, trebuie sa ne conformam. Luni s-a vorbit la Zalau ca joi la 8.30 -9 sa se discute, sa se vorbeasca de slujire, de bunurile bisericii, sa se faca un proces verbal. Dar nu a fost asa. Am vorbit cu oamenii, ca nu are rost sa faca revolta, ca o sa cadem de acord cum ne-am inteles. Oamenii au protestat ca nu s-au respectat orele.
R.B.: Dar ati fost cu ei la Zalau la Prefectura. Daca doar orele in care s-a intamplat ceva ce trebuia facut ii mai deranjau pe oameni, pentru ce v-ati mai dus la Zalau?
I.B.: Eu is un om ales pentru toti, indiferent de religie. Eu m-am nascut intr-o perioada a ortodoxismului. Fostul preot ortodox nu s-a prezentat la proces, acum un an a fost schimbat, si pentru asta dar avea si un comprtament aparte, nedemn de un preot. Dar nu eu am zis oamenilor sa mergem la Zalau, eu am zis ca sa mearga doar patru - cinci oameni, ca restul nu are rost sa mearga. Iar despre organizare, oamenii au prieteni, cu microbuze, cu masini. Eu sunt mediatorul acestei lumi, trebuie sa aplanez conflictele si s-a ajuns la o intelegere.
R.B.: Si care e acum pulsul locului? Oamenii s-au asezat?
I.B.: Momentan oamenii is impacati dar nu sunt multumiti. Ei spun ca bunicii, parintii nostri au construit biserica. Dar in `40, sau cat a fost, s-a trecut de la greco-catolici.
R.B.: Ce va fi duminica? Unii spun ca ortodocsii s-au vorbit sa nu ii lase pe greco-catolici sa intre la slujba.
I.B.: Ortodocsii merg la slujba de la 10.30 - 11.00 - se mergea de la 10.00. Ce sa fie duminica? Ei merg in biserica sa se roage in casa lui Dumnezeu, nu sa dea cuiva in cap, am avut si noi probleme cu inundatiile, pentru asta vor merge oamenii la biserica. N-o sa se intample nimic.
Ortodocsii au tinut cheia bisericii ca atu pentru negocieri, desi spun ca respectau decizia justitiei
 Pentru a primi si un punct de vedere al Bisericii ortodoxe, am discutat cu purtatorul de cuvant al Episcopiei Salajului, preotul Gabriel Gardan.
R.B.: Parinte Gardan, cum vede Episcopia Ortodoxa a Salajului situatia la care s-a ajuns in Bocsa?
G.G.: Chiar de nu ne bucura, respectam decizia instantei si dorim sa fie liniste in localitate si nu vom instiga credinciosii nostri la fapte antisociale. Dar sa nu uitam ca 13 oameni au scos afara peste 800.
R.B.: S-a respectat o lege. Daca legea pare ca va nedreptateste, care sunt demersurile la care ati recurs sau veti recurge, in legatura cu ea?
G.G.: Noi am solicitat sa fie modificata aceasta lege si sa se tina seama de principiul proportionalitatii. Daca urmasii de drept nu vor sa devina catolici, nu putem sa ii pedepsim luandu-le biserica. Statul a reglementat prin aceasta lege existenta o situatie ce e mult mai complicata si ce tine de morala.
R.B.: De morala tine si restitutia diverselor imobile fostilor proprietari sau urmasilor lor. Credeti ca si acolo ar trebui sa se tina cont de numarul celor care solicita o retrocedare si nu doar de simplul fapt ca se respecta dreptul asupra proprietatii, indiferent cati sunt cei care o revendica?
G.G.: Cum cultul a fost interzis in 1948, cei 860 de ortodocsi au avut posibilitatea, acum, sa redevina greco-catolici. Problema e ca ei nu vor sa isi schimbe identitatea religioasa. De ati avut o sora sau un frate, e ok sa fie posesiunea a celui cu numele, daca dumneavoastra vi l-ati schimbat?
R.B.: As dovedi prin acte cine sunt si am fost. Contestati dreptul greco-catolicilor de acum de a fi continuatorii celor din 1948?
G.G.: In Bocsa nici nu au existat ortodocsi inainte de 1948.
R.B.: Un amanunt interesant, demn de consemnat.
G.G.: Dar inainte vreme putem spune ca nu au existat decat ortodocsi. La retrocedari de genul acesta nu se numara cati vin - e proprietate de interes public, a comunitatii. In 1948, oamenii n-au avut posibilitatea sa aleaga, in ‘90 au avut. Trebuie sa ii pedepsim pentru aceasta?
R.B.: Asta n-o lamurim acum si aici. Ce veti face mai departe?
G.G.: Noi suntem pusi in situatia sa le zicem enoriasilor nostri ca tebuie sa accepte decizia si sa renunte la biserica pe care au construit-o. Dar respectam decizia judecatoreasca si am respectat-o si pana acum.
R.B.: Dar daca azi spuneti ca o respectati, dupa ce nu mai aveti cheia de la biserica, cum de spuneti ca ati respectat-o si pana acum doua zile, cand era la dumneavoastra?
G.G.: Pai la dreptul de proprietate era clar dar se mai putea discuta la cererea de despagubire. Am dorit sa mai prelungim putin punerea deciziei in aplicare pana se lamurea si procesul celalalt pe care il aveam, pentru despagubire.
R.B.: Dar cand s-a cerut in instanta o despagubire, pentru investitiile facute, s-a luat in calcul si ce s-ar datora, ca si chirie, pentru folosirea bisericii timp de zeci de ani?
G.G.: Nu s-a discutat despre asta, din cate stiu.
R.B.: Ce s-a intamplat cu preotul ortodox din localitate? Inteleg ca a fost schimbat pentru ca nu s-a prezentat in instanta la infatisarile din procesul pentru biserica.
G.G.: Preotul de acolo a fost transferat disciplinar, apoi, pentru ca nu a respectat transferul, a fost depus din treapta preoteasca. Problema cu procesul a fost motivul principal dar au mai fost si alte probleme.
Din comunicatul Parohiei Greco-catolice Bocsa citam:
`Celebrarea alternativa in lacasul de cult greco-catolic confiscat de comunisti in 1948 este o solutie practica propusa de Biserica Greco-Catolica, astfel incat nici o comunitate religioasa - ortodoxa si greco-catolica - sa nu se roage in locuri improprii. In cazul Bocsa, de la reinfiintare, Parohia Greco-Catolica si-a celebrat serviciile religioase intr-o capela improvizata.(.)Odata intrata in posesia bisericii, Parohia Greco-Catolica Bocsa, asa cum a promis, a reafirmat disponibilitatea de a-si oferi lacasul de cult, pentru celebrari alternative, comunitatii ortodoxe. De data aceasta propunerea greco-catolica a fost acceptatea de reprezentantii Bisericii Ortodoxe. Astfel, in decursul zilei de 1 iulie 2010, in cadrul unei intalniri la sediul Prefecturii Salaj, Parohia Ortodoxa Bocsa a semnat un protocol cu Parohia Greco-Catolica pentru folosirea alternativa a bisericii greco-catolice din localitate.(.)Consideram ca, prin retrocedarea bisericii greco-catolice din Bocsa proprietarului de drept, s-a facut un act de reparare a nedreptatii comise in 1948 de regimul comunist impotriva Bisericii Greco-Catolice, nedreptate care a afectat si comunitatea greco-catolica din aceasta localitate. In acelasi timp, prin folosirea alternativa a lacasului de cult greco-catolic, credinciosii ortodocsi din Bocsa vor putea continua sa aduca, dupa propria constiinta, lauda lui Dumnezeu intr-un loc potrivit pentru serviciile divine.
Credem ca o astfel de atitudine frateasca, de respect si considerare fata de nevoile pastorale ale celuilalt, e benefica pentru toti si e o marturie vie ca ortodocsii si greco-catolicii pot trai in buna convietuire unii cu altii. Speram ca acest caz sa fie luat ca exemplu de solutionare practica, in favoarea tuturor, in atatea alte cazuri in care greco-catolicilor li se refuza accesul in biserica confiscata, fiind obligati de situatie sa se roage afara, sub cerul liber, in capele improvizate sau in alte locuri improprii.`
Chiar daca s-a ajuns la un compromis prin protocolul semnat la Prefectura, greco-catolicii spun ca se tem ca intrarea lor in biserica o sa fie oprita de catre credinciosii ortodocsi care nu s-au impacat cu solutia gasita. Duminica, 4 iulie, ar urma sa aiba loc in Bocsa prima liturghie greco-catolica in biserica dupa 62 de ani. Vom reveni cu amanunte de la fata locului.
Ramona Balutescu |
|
| [08-30 04:17] | Comunicat: La Bocsa greco-catolicii ii lasa pe ortodocsi sa celebreze alternativ in biserica greco-catolica retrocedata |
| In urma unei executari silite, in dimineata zilei de 1 iulie 2010, Parohia Greco-Catolica Bocsa (SJ) a reintrat in deplina posesie a bisericii greco-catolice din localitate. Executarea a avut loc cu ajutorul jandarmeriei, desi exista o sentinta definitiva si irevocabila care obliga Parohia Ortodoxa sa restituie biserica in deplina posesie si proprietate Parohiei Greco-Catolice ca proprietar de drept. Recursul la instanta si executarea silita s-au datorat faptului ca, in prealabil, reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane au refuzat propunerile de colaborare cu partea greco-catolica. Biserica greco-catolica din localitate a fost confiscata de comunisti in 1948 si data in folosinta Bisericii Ortodoxe Romane. Dupa reinfiintarea Parohiei Greco-Catolice din Bocsa, dupa 1989, aceasta a solicitat de mai multe ori sa foloseasca biserica alternativ, propuneri respinse de partea ortodoxa. Celebrarea alternativa in lacasurile de cult greco-catolice confiscate de comunisti este o solutie practica propusa de Biserica Greco-Catolica, astfel incat nici o comunitate religioasa - ortodoxa si greco-catolica - sa nu se roage in locuri improprii. In cazul Bocsa, de la reinfiintare, Parohia Greco-Catolica si-a celebrat serviciile religioase intr-o capela improvizata. Dupa decizia definitiva si irevocabila, Parohia Greco-Catolica Bocsa a propus din nou, in luna mai 2010, partii ortodoxe celebrarea alternativa in biserica greco-catolica. Propunerea a fost respinsa iar pe motiv ca `biserica este a majoritatii`. In consecinta, greco-catolicii au apelat la executarea silita pentru a intra in propria biserica. Odata intrata in posesia bisericii, Parohia Greco-Catolica Bocsa, asa cum a promis, a reafirmat disponibilitatea de a-si oferi lacasul de cult, pentru celebrari alternative, comunitatii ortodoxe. De data aceasta propunerea greco-catolica a fost acceptatea de reprezentantii Bisericii Ortodoxe. Astfel, in decursul zilei de 1 iulie 2010, in cadrul unei intalniri la sediul Prefecturii Salaj, Parohia Ortodoxa Bocsa a semnat un protocol cu Parohia Greco-Catolica pentru folosirea alternativa a bisericii greco-catolice din localitate. Protocolul prevede, printre altele, timpii de folosire a bisericii, impartirea cheltuielilor de intretinere, folosirea obiectelor de cult, si e valabil 30 de zile. In aceasta perioada, Parohia Ortodoxa s-a angajat ca va retrage procesul prin care solicita 600.000 RON ca despagubiri pentru investitiile facute in biserica. Dupa cele 30 de zile se va semna un nou protocol, pentru o perioada mai lunga, in fata notarului. Consideram ca, prin retrocedarea bisericii greco-catolice din Bocsa proprietarului de drept, s-a facut un act de reparare a nedreptatii comise in 1948 de regimul comunist impotriva Bisericii Greco-Catolice, nedreptate care a afectat si comunitatea greco-catolica din aceasta localitate. In acelasi timp, prin folosirea alternativa a lacasului de cult greco-catolic, credinciosii ortodocsi din Bocsa vor putea continua sa aduca, dupa propria constiinta, lauda lui Dumnezeu intr-un loc potrivit pentru celebrarea serviciilor divine. Credem ca o astfel de atitudine frateasca, de respect si considerare fata de nevoile pastorale ale celuilalt, e benefica pentru toti si e o marturie vie ca ortodocsii si greco-catolicii pot trai in buna convietuire unii cu altii. Speram ca acest caz sa fie luat ca exemplu de solutionare practica, in favoarea tuturor, in atatea alte cazuri in care greco-catolicilor li se refuza accesul in biserica confiscata, fiind obligati de situatie sa se roage afara, sub cerul liber, in capele improvizate sau in alte locuri improprii. Duminica, 4 iulie 2010, va avea loc prima Liturghie greco-catolica in biserica din Bocsa dupa 62 de ani. Parohia Greco-Catolica Bocsa | |
| [08-28 04:13] | Iuliu Maniu - mai apoape de Badacin cu o biserica! |
Vrei, nu vrei, Badacinul inseamna Iuliu Maniu. Politician carismatic, a condus Patridul National Taranesc si chiar tara, ca prim ministru. A avut un rol important in unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. A obtinut, alaturi de partidul sau, victoria la alegerile din 19 noiembrie 1946 dar rezultate au fost falsificate de catre comunisti. Dupa o viata inchinata tarii, Iuliu Maniu a fost judecat pentru inalta tradare si intemnitat la Sighet, unde a si murit, la 5 februarie 1953. Cenotaful sau de la Badacin ii asteapta oasele, continand, in lipsa, doar o mana de pamant de la Sighet, din Cimitirul Saracilor... Iuliu Maniu si-a donat averea Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Dar si acum, cand Romania se lauda cu 20 de ani de democratie post-revolutionara, dorinta clar exprimata a unuia dintre cei mai mari barbati de stat pe care i-am avut nu poate fi implinita. Pentru ca asa sunt vremurile - etichetele sunt una, continutul e altul. Dar comunitatea din Badacin si-a primit, totusi, biserica greco-catolica pe care o visa Maniu: in duminica aceasta (25 iulie 2010) a avut loc sfintirea ei, si, astfel, inca ceva din respectul pe care tara i-l datoreaza lui Iuliu Maniu a ajuns sa se stranga pe firul istoriei.
Intrebari despre Maniu
Ne dusmanea, si pe mine, si pe colega mea de banca, profesoara noastra de istorie din liceu cand, in anul de dinainte de revolutie, o piscaleam la ore si-i spuneam sa nu ne mai invete prostii despre PNT si PNL ca mari dusmani ai tarii. Era un liceu bun, din Arad, si tot in Arad fiind, bunicii nostri ne vorbeau altfel despre Regele Mihai, despre Maniu si Bratieni. Maniu fusese deputat al zonei, asta nu se pierduse. Se uita urat la noi profesoara, nu voia probleme, dar nu ne-a parat mai departe. Imi spun si azi ca aprecia ca o mana de adolescenti incepusera deja sa judece lucrurile dupa mintea lor si nu dupa a manualelor vremii.
 Numele acelea, hulite acolo unde ar fi trebuit sa invatam despre meritele celor care le-au purtat, ne-au ramas multora dintre cei de atunci in minte. A urmat decantarea istoriei si, daca aveai intr-adevar curiozitati fata de ce fusese tara asta si datorita caror oameni sau grupuri politice, sociale, etnice sau religioase s-a inaltat ea, puteai sa ajungi la informatii mai usor. Una dintre intrebarile pe care mi le-am pus de ani de zile incoace, dupa rascolirea multor pagini dar si dupa indexarea stirilor momentului, care incepusera sa curga intr-un alt flux, era in legatura cu dusmania constanta cu care ortodocsii continuau sa ii priveasca pe uniti, pe credinciosii greco-catolici, pentru ca s-au intors cu fata spre Roma, desi, in lipsa acestui gest, probabil as fi avut tastatura cu litere chirilice, acum, sa scriu acest material. Iar mie imi place latina.
 Apoi m-am mai intrebat in legatura cu ticalosia unora dintre ierarhii ortodocsi care tin cu dintii sa nu se retrocedeze bisericile greco-catolicilor, desi, astfel, multe monumente de arhitectura se sting si mor, nefiind folosite sau macar intretinute. Monumente sau simple biserici, pentru ca nu trebuie sa fie pe liste U.N.E.S.C.O. pentru a fi ajuns simbol pentru oamenii din jur. Cardinalul Alexandru Todea spunea candva ca nu catedralele au creat locuri de pelerinaj, ci locurile in care s-a suferit pentru credinta au creat catedralele. E plina tara de astfel de catedrale de suflet, ridicate atat de prigoana comunista dar si de felul aparte de a intelege porunca `Sa nu furi` al unora dintre capii ortodocsi.
`Ajutorul` de la Cluj
De fapt n-am false ipocrizii de a nu numi ticalos, explicit (si nu va ganditi la etimologia greceasca a sintagmei, `ti kalos` = `ce frumos`!), un personaj precum I.P.S. Bartolomeu Anania al Clujului - cel mai aprig dusman al greco-catolicilor - doar pentru ca intamplarea a facut sa ajunga ierarh in B.O.R. Tot in acea institutie este mitropolit si I.P.S. Nicolae Corneanu, despre care ierarhul clujean spunea, in 2008, ca `a ajuns sa creada ca Euharistia este egala, primavara, cu borsul de urzici`, pentru ca se impartasise laolalta cu greco-catolicii.
 Si te intrebi, atunci, daca Biblia pe care o citesc toti acesti inalti ierarhi este aceeasi si daca `dragostea de aproape` se contabilizeaza in functie de geografii ale ambitiei. Oricum, si mitropolitul de la Cluj trebuia sa fie mentionat, azi, ca unul dintre `binefacatorii` bisericii care se sfintea la Badacin. Asa cum Hitler a intarit unitatea evreilor, si politicii ierarhului clujean i se datoreaza faptul ca Badacinul are biserica noua, faina si mare: pentru ca cea veche sta incuiata si se paragineste, desi este pe lista monumentelor istorice ale Romaniei.
Pana la Badacin
O ploaie care variaza doar ca si intensitate, nu prin o alternanta cu absenta, uneste Banatul de Salaj azi, 25 iulie. Umezeala iti intra in oase, si sta - ma gandesc cu groaza, inainte sa plec din Timisoara, la pozele pe care tin neaparat sa le fac la Badacin - sciaticul doare. Dar e vorba de Badacin, locul lui Maniu, cel pe care il cautasem si eu, candva, cu inima, in Cimitirul Saracilor de langa Sighet. Era Craciunul de acum cativa ani, foiau bondrosi prin satele din jur, toti voiau sa se distreze, am primit permisia doar pentru cateva minute sa cobor din masina aflata in drum spre Cimitirul Vesel de la Sapanta, pentru Cimitirul Saracilor. Stratul nu foarte gros de zapada acoperea tot si macar asa iti puteai inchipui ca istoria are doar un giulgiu provizoriu sa o ascunda si ca, primavara, vor iesi la iveala mai multe adevaruri, de aici. Mi-au dat lacrimile cand am vazut ca urmele mele din zapada sunt singurele, de o vreme incoace, pe campia aceea, atat de muncita mai demult, iar cei din masina m-au privit ironici. Fiecare isi intelege legatura cu trecutul, si radacinile, in felul sau.
 Acum nu vor mai fi priviri ironice, acum toata luma va merge in satul lui Maniu in cunostinta de cauza, cautand urma celui care a pus si el umarul la ridicarea Romaniei moderne. Iuliu Maniu si-a dorit ca in satul lui sa existe biserica greco-catolica noua dar nu a mai ajuns sa o vada. Va fi implinirea visului lui, o zi de reparatie morala. Reparatie care nu trebuie sa insemne si uitare. Aflu sambata seara despre sfintirea de a doua zi. Initial nu inteleg numele locului unde preotul cu care vorbeam la telefon imi spune ca va sfinti biserica. El repeta: `Badacin`, crezand ca nu stiu localitatea. Sar in sus, literalmente, spun: `Stiu, satul lui Maniu, am vazut pe net un fragment din slujba de parastas de acum doi ani si jumatate, mai stiu si ce s-a spus, si ce predica a fost`. De fapt realizez ca am retinut si Imnul lui Maniu, si inca multe alte detalii. Clar ca vreau sa ajung acolo, cu prilejul sfintirii bisericii - restul nu conteaza.
 Cu ocazia asta aflu despre tot felul de drumuri interjudetene pe care ma cam incurc, intre Bihor si Salaj, vad prima data niste pui de barza mancand pui de serpi si aflu despre industria petroliera din zona - pana ajung la Badacin. O lume intreaga.
Legea Boila - Turianu si cei care i s-au impotrivit
Slujba a inceput de multa vreme, urc de la baza dealului pe pietrele acoperite de noroi si ploaia coboara in raulete maro printre ele. E plin de masini parcate pe drumul acesta si pe altele din apropierea bisericii - se vede ca au venit multi invitati. Reusesc cu greu sa ma strecor printre oamenii din gura bisericii. Am pierdut predica, mi-as fi dorit sa aud predica tinuta de Prea Sfintia Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic al Oradiei - corabia, apostolii, furtuna, Petru care paseste pe apa, sovaie dar cere ajutorul de unde trebuia. Badacinul, biserica greco-catolica, furtuna care a trecut. Precis a fost o predica in care s-au regasit multi.
 Biserica este ticsita de oameni, mai sunt altii si pe afara, cei de dinauntru mor de cald, cei de afara stau in ploaie, dar nimeni nu s-ar da dus de la sarbatoarea bisericii. Vine impartasania, vine momentul in care preotul paroh al locului, Cristian Borz, primeste crucea pectorala din partea episcopului, pentru merite deosebite si pentru efortul depus in slujba credinciosilor din parohie. Apoi urmeaza cuvantul parintelui Matei Boila, stranepot al lui Iuliu Maniu, fost senator PNTCD de Cluj, detinut politic in timpul regimului comunist si preot greco-catolic. El a vorbit despre credinta in Biserica Greco-Catolica, credinta de dinainte de 1989, si de timpul in care ne-am crezut liberi, de dupa 1989, in care persecutia fata de aceeasi Biserca a continuat. `Badacinul a fost locul unde aceste zbateri ale celui viclean s-au manifestat mai puternic` - a spus pr. Matei Boila.
 Un om de 84 de ani,c are nu mai are sprinteneala tineretii dar care a tinut sa fie si el prezent la sfintirea bisericii de aici. Un om care si-a legat numele de Legea Boila - Turianu, lege care ar fi reglementat folosirea bisericilor greco-catolice. Dar care n-a mai ajuns lege, prin grija adversarilor politici. Initiativa lui Matei Boila a fost completata de senatorul Corneliu Turianu si adoptata de Senat in iunie 1997, ceea ce a facut ca Mitropolia lui I.P.S. Bartolomeu sa sara in sus si sa protesteze vehement. Tot in timpul acela, in comisiile mixte de dialog ortodoxe - greco-catolice se vorbea despre o posibila vizita a Papei Ioan Paul al II-lea in Romania. La una dintre intalniri, mitropolitul Bartolomeu Anania s-a isterizat, de fata cu episcopii greco-catolici, urland ca in Romania curge sange, si cat timp se intampla acest lucru, Papa nu poate sa vina. Episcopul greco-catolic de Lugoj, Alexandru Mesian, l-a readus pe mitropolit cu picioarele pe pamant, din avantul sau belicos, replicandu-i asezat ca, tocmai, in Romania nu curge sange, insistand pentru buna intelegere - exact motiv pentru care Papa putea sa vina in Romania.
Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat tara noastra in mai 1999. Legea Boila-Turianu a fost, insa, tergiversata la Camera Deputatilor si, ulterior, respinsa in septembrie 2001. In aprilie 2005, intr-un interviu pentru Radio BBC, Patriarhul Teoctist spunea: `Si daca un papa nu poate gresi, atunci, prin Ioan Paul al II-lea s-a pecetluit apostolicitatea credintei noastre din izvorul predicii Sfantului Andrei. Este un adevar istoric recunoscut, foarte valoros pentru noi, pentru intreaga istorie.` Superiorul I.P.S.S. Bartolomeu admitea importanta vizitei Papei in Romania. Nu a avut insa dorinta, sau puterea, de a il pune pe alte sine ale istoriei pe ierarhul de la Cluj si in ceea ce priveste bisericile posesiunea si folosinta bisericilor greco-catolice.
 La sfintire au mai participat vicarul general Florian Gui din Oradea, vicarul foraneu al Silvaniei, Gheorghe Turcas, protopopul Simleului, Nicolae Bodea, protopopul Beiusului, Ioan Mada si numerosi preoti. Au mai fost la ceremonie Radu Sarbu, membru marcant PNTCD, deputatul Lucian Bode si Ioan Pop, poetul Badacinului, cel care a compus „Imnul lui Maniu`.
„Il simt cum mai vine,Mai vine pe acasa,Il vad cum se aseazaCu satul la masa.Si-si varsa durereaSadind-o in noi.Generatii ca mine, ca tine, ca voi.`
Acesta este inceputul Imnului lui Maniu. Din 1986, el si-a facut loc in constiinta celor din Badacin, apoi a trecut de ei, ajungand tot mai departe. Atunci, cu trei ani inainte de revolutie, un grup de tineri dorea omagierea lui Maniu, mituind clopotarul cu palinca, pentru a trage clopotele. Au luat-o peste cap de la securisti. Dar badacineii au pastrat memoria lui Maniu. Unii, in bine, altii in rau.
Eforturile preotului paroh
 Parintele paroh Cristian Borz imi povesteste, dupa ce slujba de sfintire a trecut, despre cum a simtit el misiunea de a reface comunitatea greco-catolica din Badacin, avand in spate memoria lui Maniu, si testamentul lui de infaptuit, precum si despre felul in care satenii inteleg sa se raporteze la marele om pe care l-a dat satul. Imi vine sa scriu `tanarul preot`, cand vorbesc despre Cristian Borz, de care ma despart doar cateva luni, ca varsta, si totusi, dupa ce am aflat despre toata munca depusa de cand e preot aici, in Badacin, si de staruinta lui de pana a ajuns sa aiba biserica sus, pe deal, sfintindu-se in ziua asta, cred ca si-a castigat dreptul de a nu se insista pe tineretea lui ci pe seriozitate si pe daruirea pentru Biserica. Il privesc cumva in sus, desi nimic din ce face sau spune nu cere distanta. El si P.S.S. Virgil sunt cei mai inalti preoti de aici. Straiele de ceremonie nu-i urmeaza niciodata linia gatului episcopului Virgil Bercea, spre ceafa - il vad cum are mai totdeauna o aplecare binevoitoare spre cei din jur, care compenseaza pozitia sa de barbat inalt, si care e accentuata de gulerul ridicat al straielor sale, ramas oarecum stingher. Preotul Borz, in schimb, sta drept ca un brad tot timpul slujbei, si doar atunci cand episcopul vorbeste despre meritele sale si-si pleaca mainile pe capul preotului ingenunchiat, apleaca ochii spre pamant. Il privesc de foarte de jos, prin intermediul aparatului de fotografiat, atunci cand degetele lungi ale episcopului i se odihnesc in crestet. Cred ca e unul dintre oamenii care nu vor sta foarte des cu ochii in jos, decat atunci cand ii va pleca spre problemele enoriasilor sai.
 Asadar, dupa ceremonie, parintele Borz, mai greu cu cu o cruce pe piept, povesteste despre badacineni. Admite ca e greu de dus memoria lui Maniu, mai ales ca inca sunt oameni care il urasc pe politicianul care a rasarit de aici. Nu imi e foarte clar cum sa inteleg asta, si il intreb pe preot de detalii. Imi spune mai intai despre preotii ortodocsi din Moldova care au fost adusi aici, dupa 1948, spre a trece satul spre ortodoxie si a il vorbi de rau pe Maniu. Apoi preotul isi aminteste ca avea nevoie de certificatul de deces al lui Iuliu Maniu, pentru a-i pune in aplicare testamentul. `Am mers la Sighet cu o delegatie, aratand ca sunt reprezentantul legal al Episcopiei din Oradea, beneficiar al testamentului. Ni s-a zis ca Iuliu Maniu are regim special si ca doar de exista avizul Ministerului de Interne, se elibereaza. Si asta era in 1999, in democratie! Le-am explicat ca eu reprezint mostenitorul ca sa pun in aplicare testamentul dar nu s-a putut rezolva. Certificatul de deces a fost obtinut ulterior`. Si apoi revine si la badacineni: `Acolo unde este casa familiei Maniu, este un camin, 95 la suta din personal sunt oameni din Badacin, o parte sunt chiar rude ale familiei lui Maniu. Noi acolo ne-am tinut slujbele, pana sa avem biserica. Era printre cei de la personal unul cu functie mai mare - sa nu va spun cate probleme ne-a facut,incercand sa ne impiedice sa tinem slujbele. `
In conacul lui Maniu a fiintat un centru pentru handicapati, iar acum, alaturi, se face terapie ocupationala - cu oligofreni, dupa cate mi-am dat seama. Il intreb pe parintele Borz daca banuieste ca Maniu ar fi fost foarte suparat sa vada ca mosia lui e folosita pentru a ajuta oameni cu probleme, cand si el a ajutat, la randul lui, cat a putut. Preotul locului accepta ca asta nu l-ar fi deranjat pe Maniu: `Nu ar fi fost suparat, mai ales ca el lasa domeniul de la Badacin, din Dealul Tarinii, cum se cheama locul respectiv, cu scopul de a se educa tineri. Dar casa respectiva trebuie protejata. Ea mi-a fost concesionata de catre Consiliul Judetean, desi sunt proprietarul de drept. Am spus ca dam un alt teren, sa se mute ce este acum acolo, teren tot din mostenirea lui Maniu. Nu s-a vrut.`
Rece si paraginita
 Ce e drept, la plecare ajung scurt pana la Casa Maniu. Asta dupa ce am intrebat prin tot satul unde e. Am recunoscut pana la urma locul dupa gardianul care pazea zona cu terapia ocupationala, sau ce pazea. Ciudat - n-am mai vazut gardian la spitalele de psihiatrie cu regim normal, adica la cele unde nu sunt tinuti criminali sau cei cu psihoze severe. Urcam cu masina coama dealului pana ajungem la un grup de cladiri, strajuit de un alt grup, de oligofreni. Intreb care e casa lui Maniu - ar fi trebuit sa imi dau seama, pentru ca niste ingrijitoare maturau in graba tencuiala cazuta de la buza ei. Probabil mai urcasera aici oaspeti care veneau de la sfintire, si cineva `s-a simtit`. Sunt poftita sa vizitez casa cu aceeasi vioiciune cu care ar pofti o scoica un corp strain la ea in manta. Nu ca as putea scoate eu perle din vizita asta, dar un gand tot va ramane.
 Gardianul insista sa nu ne parcam masina pe platoul de langa casa, reusim sa prindem trei minute aici doar pe pretextul ca intoarcem ca sa putem pleca. Sar din masina, trec de hainele intinse la uscat ale pacientilor precum si de ei, de expozitia de galeti tocite si ruginite si de tantiile cu maturi in maini. Ajung pe holul chior, stiu ca macar doua dintre camerele de aici contin lucrurile lui Maniu. Din hol pleaca si un coridor mai lung, pe care e plasata o faianta alba ale carei patrate stau in aer, calculand daca acum e momentul de a urma legile gravitatiei, sau se asteapta oaspeti mai importanti. Tot aici sunt si niste bati mai grosi de lemn care sprijina tavanul. In dreapta de acest traseu pentru temerari se afla o camera mobilata, spre care urci pe niste trepte. E ceva extrem de rece si nenatural aici, de parca piesele de mobilier, chiar daca sunt cele ce au apartinut familiei Maniu, au fost aruncate cu furca, in poza de fotograf, ulterior, si puse sa stea intr-o aranjare care nu le convenea, de fapt. Poate e doar impresia mea. E un rece ostil aici, nu recele austeritatii, la care ne-am putea gandi, citind despre personalitatea lui Maniu. Poate unul dintre lucrurile care accentueaza senzatia de straniu este si portretul lui Maniu, unde politicianul are o fata caramizie in contrast cu niste ochi albastri ireali. As vrea sa vad macar o hartie cu scrisul lui Maniu, macar cateva fotografii din epoca. Sub tablou seafla inramata superba replica a lui Maniu: `Ca oameni politici putem fi oricand adversari, dar niciodata dusmani`. Te gandesti aproape dureros ca, intr-adevar, a fost nevoie ca generatiile de mai dincoace sa-l auda pe parintele Matei Boila precizand ca, totusi, Maniu nu era un naiv. Decaderea timpurilor duce ca onoarea sa fie usor asociata naivitatii.
Despre vise
 Tot din discutia cu parintele Borz aflu mai multe despre starea nu foarte vesela in care se gaseste casa lui Maniu. Inteleg ca tiglele cu probleme au fost schimbate in urma cu doi ani dar se tot sparg altele. In schimb se lucreaza la structura de rezistenta. Iar procesul pentru posesiunea asupra casei merge mai departe. Apropo, de procese si restituiri, intreb care este statutul bisericii vechi greco-catolice din localitate. Nici de aici nu vin vesti bune: biserica este incuiata si se paragineste. Preotul spune ca ortodocsii au taraganat cat au putut de mult tot ce tinea de o posibila slujire alternativa sau de retrocedare. Au slujit ei in biserica ce este declarata monument, apoi au inceput ridicarea uneia noi, pe o alta culme de deal. Aveau deja biserica noua dar nu au trecut la a sluji in ea decat cand si greco-catolicii, satui de tentativele esuate de negocieri, au inceput sa-si construiasca propria biserica noua. Atunci au iesit si ortodocsii din biserica veche, si au pus lacat pe ea. Lasand-o sa se macine si sa se degradeze pe zi ce trece. Au tinut aici ceremonii din 1948 pana in 2004. Au pus si ei suflet in cladirea respectiva. Si totusi, directivele serpesti de la Cluj sunt mai importante decat considerentele morale, si biserica sta cu lacat pe ea, asteptand sa moara. Parintele Cristian Borz spune ca, dupa ce zidurile noii biserici greco-catolice au fost ridicate, le-a spus iar ortodocsilor ca ar vrea biserica, nu ca sa slujeasca in ea ci ca s-o repare. Il intreb cum a fost refuzat. Spune: `Au zis ca se ocupa ei de ea, nu au dat motiv anume. Puteam sa introducem si Casa Maniu in proiect, si sa rezolvam, prin asta, si asfaltarea intre cele doua puncte, aveau de castigat toti satenii din asta. Dar am fost refuzati`.
 Mai vorbesc cu preotul locului si in ziua sfintirii, si a doua zi. Imi spune despre comunitatea pe care o pastoreste, ca nu e mare, dar ca pe el il intereseaza in primul rand calitatea. `In 19 decembrie 1999 am tinut aici prima liturghie. De Craciun nu s-a spovedit nimeni, mi-a venit sa plang cand am vazut asta. Acum este mult diferit. Si apostolii au fost 12 si au schimbat lumea!` Ii readuc aminte o replica celebra: apostolii au fost 12, si unul a tradat, episcopii greco-catolici chinuiti de comunisti au fost tot 12 si nici unul n-a tradat. Ar mai fi de amintit versurile lui Ioan Andrei (arhiepiscopul Ioan Ploscaru, al Lugojului): `Episcopii-n lanturi cu crucea pe umar,/ ca Tine Isuse-s discipolii Tai:/ Apostoli in jertfa, chemare si numar / dar fara sa aiba vreun Iuda-ntre ei.`
Il intreb pe parintele Cristian Borz si cum a fost a doua zi dupa sfintire pentru el. Spune ca i-a oferit o satisfactie deosebita sa tina sfanta liturghie in biserica noua, in linistea de dupa ziua sfintirii, impreuna cu familia si cu care au mai venit. `Este un vis implinit` - spune. Si totusi. mai sunt vise, aici. Maniu inca nu se odihneste la Badacin. `Da, spune parintele, el, care voia ca trupul lui sa fie dus la groapa in satul natal, de catre patru feciori, cum e traditia locului`. E doar o mana de pamant de la Sighet acolo, la cenotaf. Cine stie cand, sau daca va ajunge si Maniu in pamantul sau. Il intreb pe parintele Matei Boila de Klari, farmacista pe care o iubise Maniu. Se spune ca nu s-a casatorit cu ea pentru ca se impotrivisera parintii si pentru ca se gandea ca a lua de nevasta o unguroaica ar fi aratat urat pentru cineva care voia independenta Romaniei. Pacat de Klari. As fi vrut sa aflu daca ea s-a casatorit sau a ramas, pana la urma, in umbra lui Maniu, iubindu-l de la distanta. Parintele Boila spune ca crede ca era mai degraba o legenda a familiei. Alti batrani de fata la sfintire spun ca trebuie sa fi fost, totusi, ceva, daca Maniu vorbea de frumusetea Klarei si la batranete.
Amintiri
Sa revin la slujba de sfintire. E pe terminate, episcopul rezuma intamplarile zilei, spune ca s-a terminat si ploaia, si zambeste. P.S.S. Virgil n-a zambit des in timpul slujbei. Nici nu cred ca ar fi fost cazul. Daca e cineva care sa nu uite de suferintele lui Maniu, de viata lui inchinata ridicarii tarii, de lipsa de compromisuri pe care a avut-o acesta ca politica de viata si de chinurile lui din inchisoare, atunci episcopul e unul dintre ei. Nepot al „sefului peste maturoi` de la inchisoarea din Sighet, viitorul cardinal Alexandru Todea, episcopul Virgil Bercea stie din familie cum a fost traiul lui Iuliu Maniu in detentie, cum s-a sfarsit la 80 de ani, dupa ce ultima atingere primita din partea unui preot a fost cea a cozii de matura trecurata prin vizeta celulei lui de catre cardinalul Todea.
 O emotionanta amintire a P.S.S. Virgil este cea a zilei in care a fost hirotonit, despre care vorbea candva. Era si ziua sa de nastere - „cadoul` intrarii sale in randul preotiei, la 25 de ani, era primit de la unchiul sau, episcopul Alexandru Todea, la un an dupa ce tanarul absolvise Institutului Agronomic din Cluj-Napoca. Era anul 1982, iar hirotonirea avea loc in clandestinitate. Episcopul i-a spus: „Nu am straie sau potir sa-ti dau, doar iti cer sa mori pentru credinta, daca va fi nevoie`. De atunci, preotul a ajuns episcop, el insusi in postura de a hirotoni generatii de noi preoti. Dupa facultate lucra in cercetare, la starpirea buruienilor, la Statiunea de Cercetari Targu-Mures. In clandestinitate, incepuse munca de asanare a altor buruieni, cele din sufletele oamenilor.
 Nu zambeste des, dar, cand o face, nu-si arata cei 50 de ani trecuti cu putin si iti vine greu sa crezi ca a prins niste ani buni de preotie si in clandestinitate. Si oare se intreaba episcopul cati dintre preotii pe care ii hirotoneste acum, anii acestia, ar trece testul istoriei, daca ar fi sa trebuiasca sa zaca iar prin inchisori ca sa nu renunte la credinta? Azi a intrebat despre preotul locului daca „vrednic este`. I s-a raspuns pozitiv. Si totusi, oare ce ar ramane, acum, daca Biserica Greco-Catolica si-ar vedea, iar, preotii trimisi prin inchisori?... Sau aruncati iar in clandestinitate?... Episcopul Virgil Bercea a ales sa ajunga „preot ascuns`, asumandu-si toate riscurile - oare cati dintre cei care au ajuns preoti mai incoace l-ar urma intr-o corabie a istoriei nefaste?...
Unul dintre batranii care luasera cuvantul inainte de incheierea intalnirii din biserica spune: „Acum simt si eu ca am vladica` - dar episcopul mai fusese la Badacin si inainte. Si chiar spunea ca ar fi de dorit ca fiecare roman sa ajunga pe acolo in viata lui. In plus, „vladica` nu mi se pare un cuvant potrivit pentru episcopul Virgil Bercea. Auzindu-l, te gandesti la butucanosul episcop slav - pe cand P.S.S. Virgil, suplu, inalt, cu o eleganta aparte a fiecarui gest pe care il face cu mainile, nu se potriveste in descrierea asta.
Pilda ierarhului
Se iese din biserica, preotii merg la subsol sa schimbe straiele de ceremonie cu cele negre, simple. Satenii s-au pregatit cu mese cu de toate, si au asteptat sa-i ospeteasca pe invitati, in ciuda ploii care le rapaise in umbrele. Acum e un moment de destindere meteorologica, dar nu va tine mult. Lumea are de ales intre cozonaci, sarmale oarecum triunghiulare, cum nu am vazut prin zona Banatului, vin sau suc. Oamenii locului te imbie cu inima deschisa, vor sa te bucuri cu ei, e zi mare ca au ajuns sa sfinteasca biserica. Si totusi, cei mai multi dintre sateni asteapta respectuos ca preotii sa treaca de ei, pana la intrarea spre subsol, salutandu-i si cerandu-le binecuvantarea, fiecare dupa cunostinta pe care o au fata de un anumit preot sau dorind binecuvantarea episcopului insusi.
 Peste cateva minute preotii ies in sens invers, fiind invitati, cu o parte dintre oaspeti, la masa de la Caminul Cultural, o agapa pe care peste tot o s-o auzi numita ca frateasca. Sintagmele astea osificate. Nimeni nu se gandeste ca o `agapa belicoasa` ar fi mai greu de imaginat? In drumul spre iesirea din curtea bisericii aud una dintre fetele bisericesti prezente aici ca vorbeste despre parintele Boila, care merge mai greu si care era in preajma episcopului. Spune ca `Cineva ar fi trebuit sa aiba grija de el, daca l-a invitat, nu episcopul.` „Ticalos mic - ma gandesc - vrei sa-ti cresti punctele la episcop?` Nimeni nu spune ca greco-catolicii sunt o padure fara uscaturi. Dar sufletul rapanos al celui cu replica primeste o lectie pentru ca episcopul in persoana il ia pe parintele Matei Boila de brat si il ajuta sa paseasca spre iesire. Batranul preot e fericit, zambeste larg la bratul episcopului, care are rabdare la fiecare pas, pentru a-l astepta pe cel suferind pana cand, cu ajutorul bastonului pe care il are, se apropie de poarta. Pe bastonul acesta sta un abtibild scorojit, cu chipul fecioarei Maria - sigla de la Radio Maria.
 Pe manecile rasfrante, violet, ale hainei preotesti a episcopului, vezi cum se aduna pete de o tenta mai inchisa - incepe iar sa picure. Tot din cauza ploii si a baltilor, P.S.S. Virgil isi tine poala hainei putin ridicata, accentuand impresia de toga romana pe care aceasta o lasa. Iar daca-i prinzi profilul, atunci cand paseste, chipul sau puternic, de efigie romana, intareste apartenenta la latinitate pe care o da episcopul. Unde mai pui si ca el vine dintr-un sat, de fapt dintr-o regiune in care parintii inca dadeau generatiei lui nume romane? Mama lui, sora lui, el parca vin dintr-un loc de unde ultima statie de postalion era la Roma. Tot asa cum era si la o aruncatura de bat de Habic, in Somostelnic, satul mamei mele, care a dat si el un episcop greco-catolic, unde si mama si fratii ei primisera nume romane iar porecla bunicului era „Romanul`. Si totusi, oare ce batalie ar putea primi o astfel de moneda, cu chipul roman al episcopului Virgil Bercea? Probabil doar una inca neintamplata, pentru ca lupta Bisericii Greco-Catolice de a-si reprimi drepturile inca nu s-a terminat.
Despre munca si prietenie
Coboram o vreme, tina se lipeste de noi dar nu mai e o problema, s-a savarsit ce era cel mai important de savarsit. Masa de la Caminul Cultural este, de fapt, o insiruire de mese, la care toti se aseaza pe caprarii, dupa ce invitatii cei mai de seama si-au ocupat locurile lor. Schimb mai multe locuri, si, oricum, nu pot sa stau prea mult intr-un loc, pentru ca mai sunt lucruri de intrebat, oameni de cunoscut, planuri de viitor de comentat. Vorbesc cu colegii intr-ale presei sau intr-ale relatiilor cu presa, Claudiu Padurean din Cluj si Florin Jula din Oradea. Ma asteptam sa fie mai multi ziaristi aici, dar poate nu s-a stiut de sfintire...
Aflu ca in fata mea, la masa, se afla cel care a ridicat un monument al cepei, la Pericei, adica domnul Alexandru Tatar, zis „Sandu de la Pericei`. E vesel nevoie-mare, ar imparti cu tot pamantul ce gandeste si ce l-a adus aici, il „ataca` pe episcopul Virgil Bercea, care e la un pas de noi, si care e conjurat sa-si confirme prietesugul pentru veselul invitat. Imaginile pe care le au unii despre prietenie sunt altele decat intr-un dictionar acreditat, ma intreb daca o sa aflam vreo viziune personala, episcopul e generos, inclina capul, cum Dumnezeu sa nu fii prieten cu cineva care a ridicat un monument al cepei, nu-i asa? Ca sa scurtez momentul, inteb de produsele bahice ale Periceiului si Sandu al Cepei imi toarna in cel mai mic pahar o licoare galbuie cu miros de pruna. O gust. Acum sau baietii astia nu stiu sa faca tuica, sau nesomnul, incordarea si vrajmasul de sciatic imi transformasera mie sangele in para, ca parca beau apa. Multumesc si-mi vad de ale mele.
Episcopul vrea sa plece, se ridica si-si ia ramas bun, chemat fiind de alte trebi. Din stanga sa, parintele Boila se ridica si el, il imbratiseaza, apoi se apleaca si-i saruta mana dreapta. Raman nedumerita. Nu este un lucru la care m-as fi asteptat. Imi aduc aminte de un pasaj din Shakespeare: „Pelerinii, daca vor,/ pot strange-n palme mainile divine/, Stransoarea asta e sarutul lor`. Prefer sa tac.
La iesirea din sala, il intreb pe P.S.S.Virgil destul de pe fuga daca un eveniment ca cel de azi, sfintirea bisericii din Badacin, compenseaza relele trecutului ce s-au intamplat aici. Spune, printre altele, ca istoria ne arata ce a fost bine si ce a fost rau. A spus asta si acum doi ani si jumatate, la parastasul lui Maniu. A mai spus ceva, dar nu am retinut - graba, oboseala isi spun cuvantul. Nu pot sa vorbesc pentru altul dar cred ca astfel de lucruri implinesc ceva dar nu compenseaza nimic. Ele se aseaza dar nu umplu goluri. Nimic nu va compensa martiriul celor care si-au dat duhul prin inchisori. Si iar, un cerc se inchide in istorie: cel care avea sa devina cardinalul Alexandru Todea ii dadea ultima alinare lui Iuliu Maniu, la Sighet. Nepotul lui, episcopul Virgil Bercea, a fost cel care a sfintit biserica din Badacin, dorita de Maniu.
Pleaca episcopul, unii incep sa se foiasca si ei, si totusi, un moment important este pe cale sa se intample: parintele Cristian Borz ne lasa, cu ajutorul unui proiector, sa vedem imagini importante din viata bisericii la a carei sfintire am participat. Si de-abia acum pot spune ca inteleg cata munca a fost aici, cat efort, cata daruire. Fiecare moment important este prezentat aici, macar cu o fotografie. Si ceea ce, veniti de departe, ni se parea doar o chestie finala, fara radacini,si care parca intotdeauna a fost asa, adica o biserica din coama dealului, se desface brusc in felii, ca o portocala, si tot ca la o portocala, iti dai seama ca nu toate feliile sunt dulci, cum afli si daca incerci un fruct de felul acesta din parcurile Atenei. Intelepciunea si staruinta parohului de la Badacin au fost rasplatite, azi, cu crucea pectorala albastra pe care i-a pus-o la gat episcopul locului. Si iar, o voce pusa pe circoteala din mine ma anunta ca am vazut si preoti cu merite mai putine care au primit asemenea cruci.
Gata, lumea e pe plecate, il aud pe paroh cum spune oamenilor „Dar nu plecati inca` si ce ma frapeaza e ca nimic din vocea lui nu suna ca si cum ar fi doar un indemn politicos. Cred ca aceasta comunitate are un preot fain si bun, si sper doar sa stie sa se bucure laolalta de ce au dobandit impreuna. Plec si eu, la Oradea ma opresc putin la catedrala Sfantul Nicolae, prind aici pericopa aceea cu corabia si Petru care s-a temut, si apoi nu s-a mai temut, a intins mana si a ajuns la liman. Parca am mai auzit-o de o suta de ori. Sau poate am trait-o, de pare asa cunoscuta. Nu caut neaparat credinta, pe-acolo pe unde ma duc, ca ziarist, ci dreptatea. Iar faptul ca, azi, Badacinul are o biserica greco-catolica folosibila tine si de dreptate. Si, pana la urma, pentru toti e buna lectia aceasta, ca daca intinzi mana curat, ajutorul va veni candva. E o lectie pentru toti, chiar daca nu-mi place cuvantul invocat in sintagma care ar margini-o: e o lectie „de la vladica si pana la opinca`.
Ramona Balutescu |
|
| [08-23 20:38] | Biserica greco-catolica Sfanta Maria Regina Pacii din Timisoara, incercata iar |
Pe langa ca in Romania nu mai mira pe nimeni sa auzi ca bisericile greco-catolice sunt daramate de catre ortodocsi, paleta de evenimente care le ameninta devine mai larga. Acum cateva zile, biserica Sfanta Maria Regina Pacii din Timisoara, singurul lacas din Timisoara deschis non-stop credinciosilor, prin capela sa, a fost aproape de un incendiu. Persoane inca neidentificate au dat foc unor presuri si portii de la intrarea in biserica.
Se intampla chiar in noaptea de dinaintea Sarbatoririi Sfantului Gheorghe. Pe la 2-3 noaptea, cineva a aruncat cu benzina pe presuri si pe poarta. Flacarile au fost remarcate de catre vecinii bisericii, care s-au grabit sa le stinga si au alertat pompierii. Focul a fost stins repede. Ramane, insa, de vazut cine a recurs la un asemenea gest, si, mai ales, de ce. Supozitii sunt mai multe.
Cum aceasta este biserica unde s-a impartasit, alaturi de greco-catolici, mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, si cum de curand Timisoara a fost vizitata de catre nuntiul papal, Excelenta Sa arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, unii credinciosi spun ca actul criminal ar fi putut fi asociat cu `ortodocsii duri`, sau chiar cu Noua Dreapta.
Aflat la popul opus, pr. paroh Ioan Chisarau crede ca n-ar fi vorba de „prea multa credinta`, ci de prea putina, suspectand reprezentanti ai curentului satanist ca i-ar fi pus foc la usa bisericii.
 Pe langa ce cred unii si altii, faptele spun ca se intampla ceva mai aparte la biserica Sfanta Maria Regina Pacii, care atrage raufacatorii mai mult decat alte biserici din oras. Facand o vizita aici, am aflat si ca steagurile care exista la intrarea in biserica au fost tinta unor indivizi si ei ramasi necunoscuti, si asta nu o singura data: in urma cu un an a fost rupt steagul papal, adica exact cel la care se ajunge cel mai greu, din grupul celor trei existente la intrare, ceea ce dovedeste o intentie clara impotriva specificului bisericii. Acum patru luni a fost rupt si steagul Uniunii Europene, adica cel mai usor de apucat.
In fata bisericii inca se afla presurile arse, asteptand sa fie ridicate de catre gunoieri, intr-o stiva de langa containerul de gunoi. Ele pastreaza miros de benzina, substanta cu care au fost udate pentru a li se da foc. Acest lucru exclude ipoteza ca vreun boschetar sau etilic ar fi dat foc, intr-un moment de ratacire, usilor bisericii - ei nu umbla cu sticle cu benzina la ei. Este vorba despre un gest premeditat, in mod cert. De alminteri, se asteapta concluzii si de la politie, care a ajuns repede la biserica, pentru a ridica probe.
 Parintele Chisarau are o explicatie pentru incercarile prin care trece biserica pe care o conduce: „Acolo unde oamenii se pun pe genunchi si nu mimeaza rugaciunea ci chiar o practica, acolo unde se crede cu adevarat in ce a promis Isus, acolo unde preotii cred in misiunea lor de a predica Evanghelia, a vindeca bolnavii si a scoate demonii, acolo e firesc sa fie mai atacati`. Preotul paroh ne-a spus ca, la aceasta biserica, au loc zilnic trei ore de rugaciune, joi se fac si rugaciuni de eliberare si de dezlegare si jos, in capela, se face adoratie euharistica perpetua, ceea ce inseamna ca este mereu cineva acolo. Cu toate acestea, cei care erau in noaptea cu focul acolo nu au auzit ce se intampla sus, fiind „intre ture`, adica dupa ce se schimbasera persoanele care fusesera anterior in capela, inainte de izbucnirea incendiului.
Credinciosii de la aceasta biserica spun ca nu se vor lasa intimidati de actele criminale, vor continua sa vina la slujbe si la adoratia euharistica si ca nu se simt amenintati. Totusi, pentru binele tuturor, preotul paroha a fost invitat la un dialog cu primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, pentru a se vedea ce masuri se impun a fi luate pentru ca astfel de incidente, precum cel din 23 aprilie, sa nu mai aiba loc.
 Preotul Ioan Chisarau ne-a vorbit si despre faptul ca la aceasta biserica vin pentru un moment de reculegere si ortodocsi, si catolici, si protestanti sau neoprotestanti. Si ca este o biserica deschisa oricui are nevoie de un moment de apropiere cu divinitatea. De asemenea, preotul ne-a spus ca parohia lui este una foarte activa in ceea ce priveste stoparea avorturilor in Timisoara: „De sapte ani, in fiecare sambata, dupa liturghie, mergem in fata cabinetelor de ginecologie unde se practica avorturi si ne rugam in liniste`. Preotul spune ca, in ultimii ani, numarul de nasteri din oras a crescut si ca se poate presupune ca si actiunile parohiei sale ar putea fi legate de acest lucru.
Dupa toate acestea, se pune intrebarea care dintre actiunile credinciosilor din biserica Sfanta Maria Regina Pacii au deranjat cel mai mult, si, mai ales, pe cine, pentru ca raspunsul la aceste intrebari ne-ar ajuta sa stim si daca „seria neagra` va continua.
Ramona Balutescu
* * *
Alte articole pe aceeasi tema:Biserica greco-catolica "Sf. Maria Regina Pacii" din Timisoara incendiata intentionat |
|
| [08-19 04:18] | Dupa o saptamana de foc si 62 de ani de seceta, Dobrestiul (Timis) a primit o noua biserica |
Era la capatul unei saptamani de foc si para, in Banat, si dupa 62 de ani de absenta, cand in Dobrestiul de Timis s-a redeschis o biserica greco-catolica, facand astfel ca procentul de case de rugaciune per cap de locuitor sa avanseze localitatea pe un loc fruntas pentru Romania: la 25 de familii (dupa altii, 25 de suflete), exista acum, aici, trei lacase de cult: unul ortodox, unul greco-catolic si unul "pocait", cum spun cei ai locului. Si aici mai trebuie sa adaugam si o manastire ortodoxa in constructie, pe care patriarhul Romaniei, Daniel, a vrut sa o aiba aici - nu de altceva dar este satul sau natal.
Si tocmai pentru ca este vorba despre satul natal al patriarhului ortodox, era interesant de vazut daca sfintirea unei biserici greco-catolice, aici, ar deranja pe cineva, sau Banatul va sti sa-si mentina linia ecumenica si pe mai departe, acceptand ca toti credinciosii au dreptul la biserica lor. Mai ales ca satul avusese biserica greco-catolica, dar care se paraginise peste poate dupa scoaterea in afara legii a Bisericii Greco-Catolice, in 1948.
Oprire in Costei
Dobrestiul nu e un loc la care sa ajungi coborand din vreun accelerat. Nici macar autobuz nu stiu daca vine pana aici, dupa ce am studiat harta si mijloacele de transport din zona. Chiar Costeiul, aflat pe drumul dintre Timisoara si Lugoj, apropiat de acesta din urma, este greu de atins, asa ca fac o noapte alba, plecand foarte din timp, ca sa ajung cu bine. Merg la Costei pentru ca vorbisem cu preotul greco-catolic al locului, parintele Inocentiu Lung, sa ma ia si pe mine pana la Dobresti, impreuna cu oamenii din parohia lui care voiau sa asiste la sfintirea bisericii de acolo. Ajung la biserica lui devreme, inainte sa se fi sfarsit matinala slujba de aici. Pana sa ajung la biserica, vreo cateva masini trec de mine si, in mod cert, merg in aceeasi directie pe care o vom porni si noi in curand: una dintre ele are placuta cu "BRU", alta poarta insemnele unei delegatii din Germania. Va fi zi importanta azi pentru Dobresti, cat si pentru Episcopia Greco-Catolica de Lugoj - nu in fiecare zi se sfinteste o biserica.
 Nu l-am vazut pe parintele Lung de doi ani, mai are putin pana termina slujba, iese din altar si-mi zambeste - suntem toti cu gandul la „cum va fi` in Dobresti. Localitatea o fi ea mica, dar orgoliile de sat al patriarhului sunt mari. Va sluji, azi, acolo, episcopul greco-catolic din Lugoj, PSS Alexandru Mesian - vor avea localnicii deschiderea de a il intampina ca si pe un ierarh coleg, pana la urma, al PF Daniel, in succesiunea apostoliceasca, sau vor fi uitat legaturile satului cu greco-catolicii? Cu doua zile inainte, ierarhul din Lugoj povestea despre trecutul locului, spunandu-mi ca, in 1934, doua treimi din locuitorii de acolo erau greco-catolici (335 credinciosi) iar o treime erau ortodocsi. In aceeasi seara, un alt ierarh al lumii catolice, om cu judecata echilibrata si ascutita, zicea: "O sa vezi ca va fi liniste la Dobresti". Si totusi, uneori ai nevoie sa vezi, ca sa excluzi variantele mai putin dorite. Cu doua saptamani inainte fusesem la prima slujba greco-catolica ce avea loc dupa 62 de ani la Bosca, in Salaj, si acolo oamenii, cu state de plata intr-ale pichetarii religioase a prefecturii Zalau, nu fusesera chiar asa de linistiti... Ce e drept, acolo fusese vorba despre o biserica ce a fost folosita de catre ortodocsi, dupa 1948, si despre retrocedari, deci spiritele fusesera mai incinse.
Sfintire "la lumina"
Prea Sfintia Sa Alexandru Mesian este unul dintre preotii care n-au ajuns la meseria aceasta fosgaluind cu vreun teanc de valuta sau sarind cu o jumatate de porc, asa cum se practica in cercurile altor culte. Este unul dintre "ierarhii cu basca", precum scriam candva, adica dintre episcopii greco-catolici care si-au facut studiile pentru preotie in secret, avand o meserie pentru societate, care le dadea paine, si o vocatie pentru sufletul lor, care le hranea inima. La 11 ani dupa nasterea lui, Biserica Greco-Catolica a fost interzisa de catre comunisti. A fost inscris ca student teolog, in 1957, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi dar a fost exmatriculat in acelasi an dupa ce s-a aflat ca provine dintr-o familie greco-catolica din Transilvania. A lucrat ca si tehnician la Intreprinderea Mecanica de Masini si Utilaj Minier Baia Mare. Tot pe-atunci (intre 1960 si 1965), a urmat studiile teologice in clandestinitate. In 8 mai 1965 a fost hirotonit preot greco-catolic de catre episcopul Ioan Dragomir al Maramuresului. Chiar si pentru parintii sai a fost o taina, ani de zile, faptul ca a ajuns preot, desi celebra liturghia zilnic, in camera sa.
 Ma intreb ce inseamna pentru un astfel de om, care si-a facut studiile, pentru a deveni preot, in clandestinitate, si care, mai apoi, atunci cand Biserica sa a iesit la lumina, a fost numit ierarh al ei, sfintirea unei noi biserici. Pot doar sa imi inchipui ca de la cel care a prins ca preot vremurile cand ierarhii si preotii greco-catolici refuzau prin inchisori sa-si tradeze credinta, un gand va merge la ei de fiecare data cand va da o noua biserica enoriasilor. Ca isi va spune ca ceva din cumulul de suferinte al inaintasilor va fi, poate, justificat si compensat, asa. Ca lasa ceva, in antimisul noii biserici, si din Frentiu, Hossu sau Rusu. Iar cei de acum, noi toti, mai tineri si aparuti in alt leat, vom sta langa episcop, cu camerele noastre foto digitale super profi, cu lesinurile noastre gata sa apara atunci cand temperatura urca peste 30 de grade Celsius, cu disconfortul nostru resimtit major atunci cand slujba de sfintire a trecut deja de o ora, si nu vom banui probabil niciodata care din gandurile episcopului cu ochii inchisi, intors parca spre el, spre adanc, si spre tot ce e dincolo de noi, va ajunge si la cei din trecut, pe suferinta carora s-a cladit insasi posibilitatea ca aceasta zi sa existe asa. Istoria n-are locul ei la masa, precum se tine tacamul gol, de rezerva, la cinele rusilor...
Ca de sute si sute de ani
Ajung cu preotul Inocentiu Lung si cu sotia lui in Dobresti, dupa ce reusim sa ne ratacim bine pe harta patriei si dupa ce bifam niste curbe printre dealuri, care ne fac sa pomenim toate produsele farmaceutice antiemetice. La intrarea in localitate ma uit dupa o femeie oprita in poarta unei case, ce ne priveste lung. E greu sa nu stie unde mergem. Inca putin si ajungem la biserica. Vazusem fotografii de la sfintirea locului, stiam ca biserica veche a fost demolata si ca langa ea s-a ridicat cea noua. Si ca e mica. Dar cat de mica - nu stiam. E mica-mica, si are o fatada neobisnuita, dupa mine. Dar "neobisnuit" nu inseamna ceva intre rau si bine, treaba asta nu se judeca dihotomic. E doar aparte, si asta inseamna ca va ramane pe retina mult timp. Inca facem ultimii pasi cand preotii deja prezenti incep slujba. E aici episcopul Alexandru Mesian, e vicarul sau general, Angelo Pop, e protopopul de Lugoj, Teodor Baba, e preotul locului, ajuns iconom stavrofor, Cristian Nicolae Olariu. Sunt aici si primarii din Bara si Balint, si constructorul bisericii, si multi invitati.
 Nu am timp sa intreb de invitati, de cei pe care nu-i stiu deja, de programul zilei, pentru ca totul incepe brusc. Incepe in liniste si randuiala si lumea prezenta sta aliniata de partea cealalta a drumului, fata in fata cu preotii, si totul curge altfel decat ai fi putut cuantifica de la oras: nu suntem multi sau putini, suntem exact cati simti ca e bine sa fie atunci cand ai o biserica mica intr-un sat mic dar la care a venit ierarhul locului si invitatii sai - ca atunci cand arunci sarea-n oala cu bucate si nu stai sa o dramuiesti, stii doar cand e cata trebuie. Toate lucrurile intra intr-o coaja fireasca a lor, asa cum sta pruna pe sambure, asteptand sa stranga soare si sa-l toarca-n dulceata fructului. N-am mai fost la o sfintire de biserica, cred, pentru ca, desi am vazut sute de poze de la sfintiri, ceva, in ritual, mi se pare ca e extrem de nou si deosebit, pentru mine. Si, totodata, cu noutatea lor, cele care se intampla in fata mea au o curgere care te face sa simti ca s-au mai intamplat asa de o suta de ori, de o mie de ori, pe aceste pamanturi, inaintea ta, si ca tot lucrul la care asisti te face sa-ti ai piciorul si mai bine infipt in sol si-ti da sens. Caci ce alt rol are, oare, o biserica, decat sa-ti dea sens si sa-ti spuna pana unde esti tu si de unde incepe altceva, in cazul in care cauti raspunsuri in credinta pentru lucrurile acestea?
 Episcopul bate in usa si i se deschide, dupa ce a inconjurat biserica. Nu stiu ce spune sau ce a spus, in astfel de momente ramane doar ochiul care lucreaza, si care potriveste cadru dupa cadru, calculand lumina si culorile si gesturile. Dar exact gesturile sunt ca ale unei povesti, episcopul deschide usile credintei pentru o noua comunitate, trecem de la soare, si culorile deschise ale straielor preotilor se odihnesc la umbra in care continua ritualul de sfintire. Afara, nu departe de noi, vegheate de o cruce, se afla resturile vechii biserici. Ele se pot odihni in pace, acum, cat timp aici se afla un inlocuitor.
Datele locului
Date despre comunitatea greco-catolica de aici si despre biserica la a carei sfintire participam primiseram de la cei din Eparhia Lugojului. Astfel aflam ca Parohia Greco-Catolica din Dobresti a fost initial o filie, in anul 1858, ca urmare a trecerii la Unirea cu Roma a 30 de familii din localitate. Apoi, in 1898, filia este ridicata la rangul de parohie. Scoala confesionala greco-catolica de aici s-a deschis initial in anul 1859 si a functionat intr-o casa inchiriata, casa care servea si drept locuinta pentru invatator. In anul 1903, in Dobresti erau 453 greco-catolici si 176 credinciosi ortodocsi, numarul total al greco-catolicilor (cu toti cei din filiile Bara, Cladova, Iersnic, Lapusnic, Ohaba Lunga, Ohaba Sarbeasca, Radmanesti si Spata) fiind in acel an de 722 credinciosi. Capela si casa parohiala din Dobresti au fost lasate in paragina dupa anul 1948, odata cu desfiintarea Bisericii Greco-Catolice. Cladirea a fost demolata in anul 2010 deoarece era intr-o stare avansata de degradare.
 Despre noua biserica ni se spune ca proiectul de arhitectura a fost executat de arh. Matei Fleancu din Lugoj iar constructorul ei este S.C. Valman Construct S.R.L. Lugoj, cu antreprenorul Valentin Nicolae Micsa. Hramul bisericii este `Sf. Profet Ilie Tesviteanul`, purtat si de vechea biserica parohiala. Cei care au contribuit cu bani si cu munca au fost credinciosii din Dobresti, Episcopia de Lugoj si diferiti binefacatori din tara si strainatate.
Mainile episcopului
Suntem in biserica si vizitatori, si cor, si preoti, si reprezentantii autoritatilor locale, si te gandesti brusc ca exact cei pentru care se sfinteste biserica aceasta nu au mai avut loc, azi, aici, dar ei asteapta linistiti sa se termine toate, pregatind afara felii de cozonac si stiind ca, si de acolo, sunt aproape de toate. Episcopul Mesian conduce tot ce se intampla in jurul mesei care va fi altarul, sunt momente in care preotii din jurul sau nu isi aduc aminte imediat „ce urmeaza`, el le sopteste asezat si binevoitor si toate curg cum trebuie si te gandesti ca pana si asta spune despre putinatatea sfintirilor de biserici greco-catolice din ultimii ani. Doar intamplarea face ca, doar cu o saptamana inainte, episcopul Alexandru Mesian sa fi sfintit, tot in teritoriul arondat Lugojului, o alta biserica greco-catolica la Petrosani, impreuna cu invitatul sau, episcopul Virgil Bercea al Oradiei. Dar asta nu se intampla, totusi, prea des.
 N-am habar ce se spune, pur si simplu nu aud mai nimic dar urmaresc cu ochiul si cu cele doua camere foto cu care lucrez mainile episcopului, care ating masa ca intr-o vraja buna. E atat de prins in ce face incat parca dispar toate din jur, mana lui dreapta mangaie masa si-i meneste de bine, ma simt ca hipnotizata si-as putea sa jur ca daca si-ar ridica degetele doar putin altfel, acum ar putea face sa pluteasca de la sine si fata de masa, si florile, si Evanghelia, si tot. Uitata e boala din care tocmai iesise, uitata e gheara care inca ii atinge pieptul, cand vorbeste. Episcopul trebuie sa pregateasca biserica noua si toate relele care il apasau ca om raman in spate, pentru mai tarziu. Ma uit la degetele sale ingrijite, la mana cu pielea fina, aproape transparenta, aproape fara pata, sub care se citesc vinisoarele albastrui. Nu poarta inelul de aur pe care l-am mai vazut la ierarhi. Are un rubin oval pe inelarul mainii drepte, si nu e nimic care sa e intrige la el, nu este un inel croit pentru o mana de femeie sau de barbat, pare un inel potrivit pentru o mana care sa conduca si femei, si barbati. Totul in episcopul Mesian este al echilibrului, al pacii interioare. Isi face treaba temeinic si stii, atunci cand se indeparteaza de la masa, ca a lasat ceva din sufletul sau acolo, pentru cel care va sluji sub indrumarea lui. Imi aduc aminte de gesturile unei echipe de chirurgi atunci cand lucrau in vecinatatea unei inimi deschise. Atunci fotografiam vraja mentinerii vietii prin repararea unui cord, acum mainile creasera de la inceput o inima noua bisericii ce va sa fie.
Privind la biserica noua
Si nu mai stiu ce-a fost. Oameni obositi de cantat si de vara nauca, banateana, sticle cu apa minerala de Lipova, evantaie de plastic cu „Venetia` inscriptionat pe ele, lumanari, cuvintele protopopului si ale preotului nou numit. Apoi antimisul episcopului, pe care il studiez curioasa, dupa ce mult din noapte citisem despre antimisele ierarhilor greco-catolici, si despre particularitatile lor. Si toata lumea de afara, care astepta ca biserica sa intre pe rol, cu gravitatea cu care o nava-amiral ajunge prima data la apa. M-au tras niste tanti ale locului langa ele pe un scaun, pret de cateva minute, sa-mi spuna despre loc si despre cum e pe-aici. O-ntreb pe Aurelia Gaspar cum i-a fost cand a vazut biserica veche daramata. Nu raspunde, da din cap pe lateral, mai mult ii cade, cumva spunand doar pentru ea ca despre asta e greu de legat cuvinte. Zice doar, a explicatie: „Eu in biserica aia m-am casatorit`. Acum va avea o alta biserica aproape, si poate va reusi sa-si duca amintirile din cea veche aici, incet-incet, asa cum muti dintr-un ghiveci intr-altul o planta rara.
 Este aici si cumnata patriarhului ortodox, pe Gheorghe Ciobotea, fratele lui, nu-l vad dar vorbesc cu sotia lui. Lucruri din alte caprarii, care nu tin de biserica aceasta noua. Dar ma bucur ca e si ea aici, sarbatoarea unui sat e pentru toata lumea, indiferent de credinta de care tine. Un singur lucru o intreb oficial, pentru materialul pe care urmeaza sa-l scriu: sotul ei si, implicit, patriarhul ortodox vin dintr-o familie de greco-catolici? Era ceva ce unul dintre credinciosii mai batrani din Costei imi spusese. Dar ea nu stie. Nu poate nici sa spuna da, nici nu.
"Sunteti pocaita?"
Plec cu familia Lung mai departe. Vine o agapa, nu imi e foarte clar unde, se vorbise despre Bara dar si despre Balint. Stiu doar ca trecem pe langa viitoarea manastire, ctitorita de PF Daniel, si vin iar curbe si nori de praf si instinctul de orientare mi se culca la picioare ca o pisica ostenita si habar n-am unde suntem pe harta: undeva intr-un Banat cald si colinar, de unde Timisoara pare asa, o abstractiune care nu s-a intamplat niciodata. Parca nu mai exista campie, parca nu s-au inventat inca blocurile, parca bisericile de tara au o hemoglobina mult mai sanatoasa decat orice catedrala, intr-o astfel de zi.
 Ajungem in locul in care trebuie sa ajungem, prind cinci minute de vorbit cu episcopul Mesian si-mi creste sufletul ca mai are bunatatea sa se gandeasca si la planuri de viitor, desi e inca obosit dupa ziua plina de azi. Nu-mi sunt clare niste lucruri legate de organizare deci pana se termina toate si aici, la Caminul Cultural, plec prin locul-fara-nume, poate gasesc vreo pancarta si aflu unde sunt. Nu e. Ma asez pe o banca langa un monument al eroilor locului (dar nici aici nu e numele satului), deschid laptopul si ma pun sa discut cu colegii din Timisoara despre Dobresti. O tanara tiganca fardata puternic se aseaza langa mine, curioasa, si ma intreaba de toate, respectuos. Ii explic cate-n luna si-n stele, daca tot e sa impartim banca, si vorbesc cu ea cu "dumneavoastra" chiar si dupa ce imi spusese ca e eleva in clasa a VII-a. Fardul gros ii sporeste anii si n-as putea sa-i spun "tu". Si ma intreaba cu precautie, dupa o vreme: "Dar dumneavoastra sunteti pocaita?" Analizez scurt daca treaba e de rau sau de bine. Imi urca un pufnet de ras in gura, il opresc inainte de incisivi, ii raspund serios: "Nu, de ce?" Imi explica: "Pai vad ca sunteti o persoana buna".
 Au mai curs cateva ore pana cand mi s-a terminat ziua de lucru, asta implicand si ca am aflat in ce parte e Timisoara, dupa ce am constatat ca fusesem uitata in localitate, si ca am ajuns, prin cateva artificii, candva si acasa. Dar de fapt incheierea adevarata pentru ziua aceea a fost atunci, pe banca, explicandu-i fetei ca a fi bun nu tine de o biserica anume sau de credinta. Ca biserica este doar ceva ce filtreaza bunatatea omului, si o ajuta, eventual, sa ramana alerta atunci cand deja exista. Si ca este loc sub soare pentru toate bisericile. Si, nu in ultimul rand, ca uite, in Banat chiar este loc pentru toate. Si asta si pentru ca la Dobresti, uite, a fost liniste, asa cum nu avusesem curajul sa cred ca va fi.
Ramona Balutescu |
|
| [08-18 03:51] | Comunicat: Episcopia Greco-Catolica de Oradea ia pozitie fata de presiunile asupra justitiei ale Bisericii Ortodoxe Romane |
| Pe data de 25 mai 2010, Inalta Curte de Casa?ie ?i Justitie se va pronun?a in dosarul privind revenirea la proprietarul de drept a bisericii Seminarului Greco-Catolic din Oradea. Biserica se afla in litigiu intre Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Oradea si Parohia Ortodoxa "Sfantul Gheorghe" Oradea deoarece, dupa mai multe intalniri unde s-a incercat un dialog coerent, reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane au refuzat orice solu?ie practica pentru ca seminaristii, elevii, studentii si credinciosii greco-catolici sa poata folosi biserica din incinta propriului seminar. Considerand recentele afirmatii publice ale unor reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane, ca acestia vor scoate oamenii in strada in cazul in care decizia din 25 mai va fi favorabila greco-catolicilor, Episcopia Greco-Catolica de Oradea isi exprima speranta ca instantele de judecata isi vor face datoria in a judeca acest caz respectand litera legii si nu se vor lasa influentate de amenintarea presiunilor de strada. Episcopia Greco-Catolica de Oradea face, de asemenea, un apel Bisericii Ortodoxe Romane sa dea dovada de spirit crestin si civic, neinstigand credinciosii ortodocsi la ura interconfesionala si la atitudini antisociale. Biserica Seminarului Greco-Catolic din Oradea fost construita in anul 1858, iar prin desfiintarea Bisericii Greco-Catolice, in anul 1948, a fost confiscata de regimul comunist si data Bisericii Ortodoxe Romane, in posesia careia se gaseste pana astazi. Biserica este parte din complexul arhitectural al Seminarului. Biroul de Presa * * * Sursa: Episcopia Greco-Catolica Oradea | |
| [08-18 03:38] | Interviu cu pr. Cristian Sabau - Rectorul Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea |
| Pe data de 25 mai 2010 Inalta Curte de Casatie si Justie din Bucuresti se va pronunta asupra Bisericii Seminarului Greco-Catolic din Oradea. Biserica Seminarului a fost confiscata de regimul comunist in 1948 si data Bisericii Ortodoxe Romane in posesia careia se afla pana in prezent. Dat fiind faptul ca partea ortodoxa, dupa mai multe tentative de dialog coerent, a refuzat sa retrocedeze biserica greco-catolica, partea greco-catolica s-a vazut silita sa apeleze la justitie pentru a-si intra in drepturi. Recent, reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane au amenintat public ca in cazul in care justitia din Romania va da dreptate greco-catolicilor acestia vor scoate credinciosii ortodocsi in strada. Considerand aceasta amenintarea ca fiind cat se poate de serioasa (exista precedente - ex. Valanii de Beius, BH), Pr. Chris Terhes, Presedintele Romanian Greek-Catholic Association din Statele Unite ale Americii, a solicitat un interviu Pr. Cristian Sabau, rectorul Seminarului Greco-Catolic din Oradea, pentru a vedea cum s-a ajuns la aceasta situatie. Pr. Chris Terhes: In primul rand parinte rector va multumesc pentru ca ati acceptat acest interviu. Ati putea sa ne spuneti cateva lucruri despre biserica Seminarului Greco-Catolic din Oradea? Pr. Cristian Sabau: Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea a fost deschis in 30 ianuarie 1792, de catre episcopul unit Ignatie Darabant. Ca orice institutie de invatamant crestin, asezamantul poseda o bisericuta pentru formarea spirituala a alumnilor, avand in vedere faptul ca intreaga structura fusese initial o manastire a ordinului iezuit. Pe data de 16 martie 1847, vechea bisericuta s-a surpat, iar in locul ei, in 1858, a fost construit actualul lacas de cult, pe cheltuiala episcopului romano-catolic Francisc Szaniszlo, pentru a servi necesitatilor de formare si de rugaciune ale tinerilor Seminarului. Biserica a avut parte de o renovare generala in anul 1907, atunci cand i s-a pictat interiorul si s-a introdus iluminarea electrica. Anul 1948 a adus in Romania vantul prigoanei impotriva Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica. Parohul greco-catolic al Bisericii Seminarului era la acea vreme pr. Alexandru Ratiu. Acesta a relatat in cartea sa Persecutia Bisericii Romane Unite momentul arestarii sale de catre comunisti de la masa altarului, precum si umilirile, nedreptatile si torturile la care a fost supus in inchisorile comuniste. In intervalul care a urmat, Statul Comunist a incredintat Bisericii Ortodoxe acest lacas de cult, asa cum s-a intamplat cu toate bisericile greco-catolice din Romania. La 11 februarie 1956, printr-o cerere a parohiei ortodoxe, biserica a fost transcrisa in actele CF pe numele noii parohii ortodoxe. Decembrie 1989 a adus caderea comunismului in Romania, dar nu si a efectelor acestui sistem de opresiune a omului. Biserica Greco-Catolica a iesit din catacombe, insa a ramas dezbracata de bunuri, de mijloace, de lacasurile de cult. Din 1990 s-a incercat redeschiderea vechii Academii Teologice Greco-Catolice din Oradea, care si-a reluat cursurile in 1991. Progresiv, au fost retrocedate vechile cladiri ale Seminarului, care functionasera ca internate ale unui grup scolar, dar nu si biserica. Astazi, avem studenti teologi, studenti laici, elevi de liceu si credinciosi care participa la slujbe in capelele pe care le-am improvizat in incinta Seminarului. Paradoxul este ca stam cu biserica noasta in curte si o privim pe dinafara, intrucat nu putem sa ne folosim de ea! Pr. Terhes: Biserica este in momentul de fata in litigiu cu Biserica Ortodoxa. Cum s-a ajuns la aceasta situatie? Pr. Sabau: De la reinfiintarea Academiei si a Seminarului Teologic nu s-a tainuit din partea greco-catolica dorinta de recuperare a bisericii, atat pentru integritatea complexului arhitectornic al Seminarului, cat si pentru nevoile efective pe care le avem de acest locas. Suntem totusi un Seminar unde se formeaza viitorii preoti greco-catolici, care au nevoie sa invete practica liturgica intr-o biserica. Au existat mai multe runde de dialog intre reprezentantii Bisericii Greco-Catolice si Ortodoxe, insa acestia din urma nu au acceptat nicio solutie practica, pentru ca seminaristii greco-catolici sa poata folosi biserica Seminarului. Intr-un comunicat facut public in noiembrie 2006, Episcopia Ortodoxa a Oradiei afirma ca "isi rezerva dreptul de a pastra locasul de cult in lipsa unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile` favorabile greco-catolicilor. Ca atare, din luna decembrie a anului 2006, Episcopia Greco-Catolica de Oradea a deschis un proces pentru recuperarea bisericii seminarului. Pr. Terhes: Ati incercat totusi sa rezolvati amiabil aceasta situatie prin intalniri cu reprezentantii Bisericii Ortodoxe? Pr. Sabau: Procesul de care aminteam isi are o istorie ceva mai lunga: nu s-a ajuns imediat in instanta, decat dupa ce am constatat ca partea ortodoxa prefera sa ramana surda la cererile noastre. In anul 2006, mai exact in 25 octombrie si respectiv 31 octombrie, i-am convocat pe fratii ortodocsi la dialog, pe care insa l-au refuzat sistematic. De fiecare data au trimis cate-un laic, mereu un altul, pentru a ne transmite ca ei nu vin sa ne intalneasca. In 7 noiembrie 2006 am adresat atat Parohiei Ortodoxe, cat si Episcopiei Ortodoxe de Oradea si autoritatilor civile o scrisoare deschisa, in care scriam: „In constiinta va chem, faceti astfel incat Bisericile lui Hristos sa nu dea lumii spectacolul grotesc, hilar si nedemn al proceselor si al confruntarilor in tribunale. In toti acesti ani pe cand noi, cei loviti din plin de catre persecutia comunista, ne ceream cateva drepturi pentru a putea supravietui, Biserica Ortodoxa ne facea pretinse apeluri la dialog, intelegere si la armonie, tocmai prin acestea taraganand la nesfarsit rezolvarea lucrurilor. Faceti ca acum, acestea sa devina realitate traita si nu doar cuvinte de tergiversare!` Si aceste cuvinte au ramas fara ecou. Astfel, in decembrie a aceluiasi an am ajuns sa cautam in tribunal dreptatea care ne-a fost refuzata de Biserica Ortodoxa Romana, dupa ce o solicitasem evanghelic si fratern. Pr. Terhes: Cu episcopiul ortodox de Oradea Sofronie Drincec v-ati intalnit? Care e pozitia dansului? Pr. Sabau: Pe data de 31 ianuarie 2008 a existat o intalnire de dialog intre reprezentantii ortodocsi si greco-catolici, in prezenta PS Sofronie Drincec - ortodox - si a PS Virgil Bercea - greco-catolic. In cadrul acestei intalniri, PS Sofronie a luat act de o propunere de slujire alternativa pe care partea greco-catolica o adusese, gasindu-o chiar foarte generoasa pentru credinciosii ortodocsi. Totusi, pana la urma propunerea greco-catolica a fost respinsa de reprezentantii ortodocsi. Astfel, ni s-a aratat raspicat indisponibilitatea fratilor ortodocsi de a ajunge chiar la o folosire alternativa cu noi a bisericii greco-catolice. Pr. Terhes: Care sunt argumentele invocate de Biserica Ortodoxa pentru a nu retroceda biserica seminarului? Pr. Sabau: Primul argument al partii ortodoxe este intotdeauna acela al numarului credinciosilor care ar inclina in favoarea lor. Acest argument merge impotriva dreptului civil, intrucat proprietatea nu se adjudeca pe baza numarului celor care revendica. Acest argument merge si impotriva poruncilor lui Dumnezeu, care spun foarte clar `sa nu furi` si `sa nu doresti nimic din ce este al aproapelui tau`. Mai apoi, se invoca faptul ca proprietarii de drept sunt credinciosii care ar fi trecut „de bunavoie` in 1948 de la Biserica Greco-Catolica la cea Ortodoxa. Consider ca un astfel de mod de a pune problema ofenseaza grav sacrificiul si martiriul celor care si-au dat viata, au suferit temnita, persecutii si privatiuni pentru a apara Biserica Greco-Catolica. In plus, acest punct de vedere este un artificiu nascocit doar dupa 1990, care merge chiar impotriva legislatiilor canonice ale Bisericii Ortodoxe. Canonistul ortodox Ioan Floca afirma: „Laicii pot numai colabora la administrarea averii bisericesti, ei fiind datori sa inzestreze cu cele de trebuinta bisericile si pe preotii lor. Din faptul acesta insa, ca membrii comunitatii se ingrijesc de biserica si contribuie prin darurile lor la agonisirea averii bisericesti, nu se poate ajunge la concluzia ca dreptul de proprietate asupra acestor averi revine comunitatii. «Caci desi membrii comunitatii bisericesti au dat contributii pentru scopuri bisericesti, totusi ei n-au dreptul sa dispuna independent de acestea, ci numai cu aprobarea autoritatilor bisericesti care au supravegherea suprema peste fiecare biserica locala in parte»` (Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox, Legislatie si Administratie Bisericeasca, vol. I, Ed. IBMBOR, Bucuresti 1990, p. 476). Pr. Terhes: Cum raspundeti celor care afirma ca credinciosii ortodocsi vor fi scosi in strada daca biserica seminarului se retrocedeaza greco-catolicilor? Pr. Sabau: Pe un perimetru de 1 km patrat exista mai multe biserici pe care le folosesc fratii ortodocsi, deci nu se pune problema ca acesti credinciosi sa fie in strada. In plus de asta, cum am aratat mai sus, Biserica Greco-Catolica a oferit lacasul de cult pentru celebrari alternative Bisericii Ortodoxe, insa partea ortodoxa a refuzat propunerea noastra. Daca credinciosii ortodocsii doresc sa blameze pe cineva, in niciun caz nu e Biserica Greco-Catolica. Pr. Terhes: Pe data de 25 mai 2010 Inalta Curte de Casatie si Justitie se va pronunta in cazul acestei biserici. Cum comentati recenta instigare a preotului ortodox Vasile Sabau, ca in cazul in care biserica ar fi castigata de greco-catolici, reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane ar scoate oamenii in strada? Pr. Sabau: Cred ca afirmatia subliniaza inca o data, daca mai era nevoie, faptul ca Biserica Ortodoxa Romana nu este interesata de dialog cu Biserica Greco-Catolica, ci "dialogul" este folosit de Biserica Ortodoxa ca lozinca pentru a pastra cat mai mult proprietatile greco-catolice pe care le-a primit de la comunisti in 1948. Cand nici aceasta lozinca nu mai tine, iar justitia este nevoita sa isi faca datorita, ca de obicei, Biserica Ortodoxa trece la atitudini agresive si intimidari. Este trist ca reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane isi folosesc proprii credinciosi ca masa de manevra pentru a crea presiune asupra unei minoritati religioase si a influenta actul de justitie in Romania. Eu cred in continuare ca misiunea noastra nu este aceea de a ne lupta intre noi. Mantuitorul ne-a invatat altfel, iar mersul vremurilor ne pune inainte provocari pe care ar trebui sa le infruntam impreuna. Pr. Terhes: Considerand instigarile reprezentantii ortodocsi, va simtiti amenintati? Pr. Sabau: Fireste, nu este neaparat o amenintare fizica, ci un soi de primejdie mai indirecta, insa nu mai putin nociva. Privind la mersul lucrurilor se contureaza cu claritate actiunea de epurare culturala si religioasa a greco-catolicilor in Romania. Atata vreme cat suntem impiedicati sa revenim la o stare de firesc, prin negarea drepturilor si a proprietatilor noastre; atata vreme cat ni se distrug proprietatile in loc sa ne fie retrocedate; atata vreme cat credinciosii nostri sunt agresati, hartuiti, amenintati si discriminati continuu; atata vreme cat se tac ori se interpreteaza si se distorsioneaza pasii si meritele pe care Biserica Greco-Catolica le-a avut de-a lungul istoriei poporului roman, nu putem vorbi decat de un fenomen tacit dar evident de epurare. Iar acest lucru se manifesta impotriva intregii Biserici Greco-Catolice luata in ansamblu, cat si a parohiilor sau institutiilor ei singulare: in acest caz Seminarul Teologic oradean, impotriva caruia reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane lupta pentru ca acesta sa fie in continuare privat de biserica care-i apartine si in care studentii teologi greco-catolici sa se poata pregati pentru a deveni preoti! Pr. Terhes: Cum afecteaza lipsa unui lacas de cult formarea la Oradea a viitorilor preoti greco-catolici? Pr. Sabau: Un Seminar Teologic este o comunitate de tineri care se pregatesc sa devina preoti. Pentru ei, trebuie sa existe o baza logistica in stare sa le permita sa se formeze asa cum trebuie. Prin mila Domnului si prin stradania PS Episcopului nostru Virgil Bercea, de-a lungul anilor s-a incercat sistematizarea ambientelor interne, a salilor de clasa si a cladirilor. Este paradoxal si scandalos, in acelasi timp, insa, ca actualii teologi greco-catolici, viitorii preoti, nu pot intra in biserica Seminarului sa se roage si sa faca practica liturgica. Este ca si cum s-ar interzice, in timpul studiilor, accesul unor viitori medici in spitale, a unor cercetatori in laboratoare sau a unor avocati in tribunale! Exista momente in diferite sarbatori sau vizite deosebite la Seminar in care, trebuind sa organizam rugaciunea in capela improvizata, suntem nevoiti sa impanzim coridorul de scaune, sau chiar sa celebram in curte. Dar cladirea unei biserici ar insemna ceva si mai mult: cate intalniri cu copii, cu tineri, cu laici sau cu diferiti adulti trebuie sa le organizam in sali de clasa, pentru ca. de biserica noastra se folosesc altii! Un simplu exemplu, in intervalul 17-20 mai 2010 am organizat la Oradea o intalnire nationala a preotilor. Intr-o seara, datorita vremii nefavorabile, nu am putut sa mai celebram afara in curte si am solicitat gazduire la biserica romano-catolica a Sf. Spirit. Toate acestea in conditiile in care avem propria biserica in curte, insa reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane refuza sistematic sa ne lase sa o folosim. Pr. Terhes: Inteleg ca din 1948 pana in acest moment Biserica Seminarului Greco-Catolic a fost folosita in continuu de catre reprezentantii Bisericii Ortodoxe. In ce stare este biserica in acest moment? Pr. Sabau: In exterior, folosindu-se gusturi cromatice discutabile, biserica se prezinta oarecum bine, fiind retencuita si revopsita, chiar daca pe alocuri lucrarea incepe sa cedeze. In interior insa, statarea bisericii este cu totul deplorabila. Pictura originala este innegrita din cauza fumului, iar prin introducerea noilor canale pentru electricitate, s-au distrus parti din fresca originala. La modul general, pentru orice vizitator, biserica nu prezinta deloc un aspect ingrijit. Spun aceasta deoarece recent reprezentantii Biserici Ortodoxe ne-au intentat proces pentru recuperarea banilor investiti in lacasul nostru de cult pe durata cat l-au folosit. La cheltuieli figureaza si repictarea interioara si consolidarea fundatiilor, lucrari care, de fapt, nu s-au executat. Pr. Terhes: Vreti sa spuneti ca dupa 60 de ani de folosire a Bisericii Seminarului Greco-Catolic din Oradea de catre Biserica Ortodoxa Romana, perioada in care greco-catolicilor li s-a interzis sa o foloseasca, reprezentantii Bisericii Ortodoxe cer acum despagubiri pentru investitile facute la biserica de care tot ei s-au folosit? Pr. Sabau: Da. Pr. Terhes: Cum comentati un astfel de gest? Pr. Sabau: Ma abtin de la comentarii: las pe fiecare sa analizeze pentru sine, in propria constiinta si dupa propriile valori morale, justetea unei astfel de pretentii. Pr. Terhes: Ce mesaj transmiteti reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Romane? Pr. Sabau: As dori sa le transmit ca, intr-adevar, daca in urma deciziei Justitiei nu ar mai avea in gestiune biserica seminarului, ar castiga in prestigiu pentru ca s-a facut o fapta dreapta, prestigiu care s-a diminuat de-a lungul anilor prin aceasta indarjire de a nu ne lasa sa ne luam nici macar un minim indispensabil din ceea ce ne-a fost confiscat de comunisti. Reamintesc ca in Oradea ne-au fost confiscate 7 biserici greco-catolice, dintre care, in mod repetat, noi am solicitat de abia doua si am primit una! Ca fratietatea si dragostea se arata prin gesturi concrete. Ca avem o misiune mult mai nobila si mai urgenta de indeplinit si ca este pacat sa ne irosim energiile in dueluri, procese si iesiri inutile in strada. Ca ar trebui sa existe pentru fiecare un altar al inimii si mai apoi un altar de biserica: drama este ca procedand astfel cum s-a facut pana acum, unii risca sa ramana doar cu altarul din inima, iar ceilalti numai cu cel din piatra, slujindu-i lui Dumnezeu doar formal, fara a insoti viata de credinta cu semne concrete. Pr. Terhes: Va multumesc parinte pentru timpul acordat. Pr. Sabau: Si eu va multumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre drama prin care seminaristii, studentii, elevii si credinciosii greco-catolici de la Oradea continua sa treaca, vazandu-se de 20 de ani in imposibilitatea de a-si folosi propria biserica. Interviu realizat pe 23 mai 2010, la serbarea Pogorarii Spiritului Sfant (Rusalii). | |
| [08-16 04:15] | La Bocsa (SJ) reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane refuza slujirea alternativa in biserica castigata de greco-catolici |
| In data de 19 mai 2010, incepand cu orele 10:00, in sediul Primariei din comuna Bocsa, jud. Salaj, a avut loc a doua intalnire dintre reprezentantii Parohiei greco-catolice si ortodoxe din localitate. Scopul intalnirii l-a reprezentat gasirea unei solutii practice in vederea predarii in deplina proprietate si posesie a bisericii greco-catolice din comuna proprietarului de drept inscris in Cartea Funciara, Parohia greco-catolica Bocsa. Biserica cu hramul Sf. Fecioara si Dreptul Simon din Bocsa a fost construita de cultul greco-catolic intre anii 1937-1943, iar in anul 1948 a fost confiscata de comunisti si data Bisericii Ortodoxe Romane, in posesia careia se afla si in prezent. Dupa peste trei ani de procese, instantele de judecata au decis, prin hotarari definitive si irevocabile ale Curtii de Apel Cluj si Inaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti, ca biserica greco-catolica din Bocsa sa reintre in proprietatea Parohiei greco-catolice Bocsa. In cadrul intalnirii comune de astazi, la fel ca si la intalnirea precedenta de luni, Parohia greco-catolica - ca proprietar de drept - a oferit lacasul de cult greco-catolic Parohiei ortodoxe pentru celebrari alternative, astfel incat nici o comunitate religioasa sa nu se roage afara sau in locuri improprii. Celebrarea alternativa in acelasi lacas de cult este o solutie practica acceptata de Biserica Ortodoxa Romana in Vestul Europei, acolo unde Biserica Catolica ii pune la dispozitie sute de biserici ca romanii ortodocsi sa aiba unde se ruga. Si in Romania exista mai multe localitati unde, din lipsa unui lacas de cult ortodox, Biserica Greco-Catolica pune la dispozitia comunitatilor ortodoxe bisericile greco-catolice pentru celebrari alternative. Din pacate, propunerea prezentata de Parohia greco-catolica Bocsa nu a fost acceptata de reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane, acestia propunand in schimb partii greco-catolice alte „solutii`, cum ar fi ca greco-catolicii sa isi construiasca o noua biserica. Refuzul reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Romane a avut ca baza argumentul ca biserica greco-catolica din Bocsa trebuie sa fie a comunitatii religioase cu cei mai multi membri. Parohia greco-catolica Bocsa isi exprima regretul ca Biserica Ortodoxa Romana nu a acceptat aceasta solutie practica, si in consecinta va solicita executarea silita a hotararii judecatoresti pentru a intra in posesia bisericii greco-catolice din localitate. Mentionam ca, de la reinfiintarea Parohiei greco-catolice Bocsa, aceasta isi tine serviciile religioase intr-o sala improvizata pusa la dispozitie de Muzeul Simion Barnutiu. In toata aceasta perioada, orice incercare de colaborare cu reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane pentru a folosi alternativ lacasul de cult greco-catolic a fost sortita esecului. Considerand instigarile pe care unii reprezentanti locali si ai Bisericii Ortodoxe Romane le fac pentru a incita oamenii la actiuni antisociale, facem pe aceasta cale apel la toate autoritatile statului pentru a pastra ordinea in localitate si a aplica legea. Pr. paroh Alexandru - Adrian FitTelefon: 0762268173 Email: pr.alexfit@gmail.com * * * Documente:- Comunicatul Parohiei Greco-Catolica Bocsa in original- Comunicat - La Bocsa (SJ) reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane refuza slujirea alternativa in biserica castigata de greco-catolici - egco.ro Cazul in presa salajeana:- Revendicare cu scandal (Salajeanul)- La Bocsa, lucrul dracului in casa popii (Magazin Salajean)- Greco-catolicii din Bocsa ii ameninta pe ortodocsi cu executarea silit (Graiul Salajului) | |
1-11 | 11
Adauga stirile la pagina ta. |  RSS 2.0 |
| Copyright 2007 | www.newsring.ro |
|
|