NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Ieşenii peste care a dat norocul la Loteria Fiscală. Unul a câştigat 10.000 euro

Un ieşean şi-a umplut buzunarele cu aproape 10.000 de euro după ce a strâns bonurile fiscale şi a participat la Loteria organizată încă din luna aprilie a anului trecut de Ministerul Finanţelor Publice, scrie ziaruldeiasi.ro. Geor­ge Adrian Palalae este unul din cei 20 de câştigători la nivel naţional al premiului maxim de 50.000 lei brut la extragerea din 22 mai 2016, când norocoase au fost bonurile de 238 lei din 6 aprilie, potrivit listei publicate de mfinante.ro.

Citeşte şi LOTERIA BONURILOR FISCALE, DUMINICĂ 16 OCTOMBRIE 2016. Care este bonul fiscal câştigător

În total, de la înfiinţarea Loteriei bonurilor fiscale, 634 de ieşeni s-au prezentat la sediul Ad­ministraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Iaşi cu bonuri posibil câştigătoare, iar 497 dintre aceştia au fost şi desemnaţi câşti­gători. Cifra este mare datorită primei extra­geri când câştigător a fost un bon fiscal de 6 lei, iar 479 dintre cei 583 de ieşeni care au depus bonuri au fost desemnaţi câştigători.

“De lansarea Loteriei bonu­rilor fiscale, în 13 aprilie 2015, au avut loc 19 extrageri, fie că vorbim despre ex­trageri lunare sau ocazionale. Adminis­traţia Judeţeană a Finanţelor Publice a primit de la contribuabili, în total, 634 de bonuri posibil câştigătoare în urma a şapte dintre aceste extrageri, în final fiind desemnaţi 497 de câştigători. Din cei 137 de contribuabili necâştigători, cei mai mulţi au avut bonuri valide din punct de vedere al preţului şi al datei emiterii, dar au fost invalidaţi în a doua etapă de selecţie. Totuşi, au fost şi 10 – 15 cazuri în care contribuabilii au încercat prin di­ferite metode să se înscrie cu bonuri aparent câştigătoare, dar în urma unei analize amănunţite acestea au fost invalidate”, a explicat Maria Ţăran, purtător de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finan­ţelor Publice Iaşi.

Două premii de 38.500 lei

În afară de prima extragere şi cea din 22 mai, când a fost câştigat un premiu de 50.000 lei brut, ieşenii au mai depus bonuri în urma a cinci alte extrageri.

Astfel, la extragerea din 28 iunie 2015, când câştigător a fost bonul fiscal de 135 lei din data de 23 mai, ieşenii au depuse 16 bo­nuri, din care cinci au fost declarate câştigătoare, numai că în ultima etapă de selecţie unul a fost invalidat.

Apoi, la ex­tragerea din 18 octombrie 2015, ieşencele Corina Cristina Turcu şi Ionela Cătălina Diaconu au depus bonuri şi au fost decla­rate câştigătoare, cu bonuri de 274 lei din 16 septembrie. Potrivit listelor de pe mfinante.ro, la această ediţie au fost câşti­gătoare 26 de bonuri, astfel că fiecare din cele două ieşence au câştigat un venit brut de circa 38.500 lei.

Citeşte şi LOTERIA BONURILOR FISCALE 21 AUGUST 2016: Ce bonuri sunt câştigătoare

La ediţia din 17 ianua­rie 2016, când a fost extras bonul de 142 de lei din 30 decembrie, au depus bonuri 10 ieşeni, însă doar cinci au fost şi câştigători a câte unui premiu de 10.000 lei brut, deoarece au fost în total 188 de bonuri valide.

La extragerea din 21 februarie 2016, cu un bon fiscal de 312 lei din 11 ianuarie, doar ieşeanul Vasile Ungureanu a depus un bon fiscal, care însă a fost invalidat ulterior.

Ultima ediţie a Loteriei în care au fost implicaţi ieşeni este cea din 19 iunie, însă din cele 17 bonuri înscrise niciunul nu a fost declarat câştigător în final.

Loteria bonurilor fiscale, cu premii pe ediţie de un milion de lei la nivel naţional, a fost lansată la începutul anului trecut cu scopul de a încuraja românii să solicite bonul fiscal atunci când fac cumpărături.

După prima ediţie, când premiul de un mi­lion a fost împărţit între mii de români ca urmare a extragerii unui bon fiscal cu va­loarea între 6 şi 6,99 lei din 7 februarie, ministrul Finanţelor Publice a impus un număr maxim de 100 de câştigători, pentru a se simţi un câştig consistent.

În prezent, extragerile au loc în fiecare lună, participante fiind bonurile emise în luna anterioară extragerii, dar se organizează şi ediţii ocazionale, cum ar fi cea de Paşte.

loading…

ROMANIATV.NET – Stiri – Economie

Articole asemanatoare

Leave a Response