NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Greva angajaților ROMATSA, anulată

UPDATE: Greva generală a controlorilor de trafic aerian, care era programată pentru marți, a fost anulată, după ce sindicaliștii și conducerea ROMATSA au ajuns la un acord, luni după-amiază, potrivit Mediafax. 

”Am semnat Contractul Colectiv de Muncă, el va fi depus azi la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Am anunțat Eurocontrol, mâine (marți – n.r.) nu va fi grevă”, a spus Iulian Matache, la ieşirea de la ultimele negocieri cu sindicatele de la ROMATSA.

Sindicaliștii ROMATSA au anunţat luni că au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat. Grava generală anunțată pentru marți va putea fi anulată doar dacă noul contract de muncă va fi înregistrat luni la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

”În afara acestui lucru, am cerut, așa cum prevede legea, pentru a putea să anunțăm anularea grevei generale, să avem semnat și înregistrat Contractul Colectiv de Muncă. Faptul că greva a fost anulată este un pas înainte. Nu ne-am dorit niciodată această grevă, iar faptul că mâine nu va fi niciun pasager afectat ne bucură. Toate cele 14 solicitări ale noastre care au fost aprobate erau cu impact asupra siguranței calătorilor și este nevoie de aceste măsuri”, a spus liderul sindical.

—-

UPDATE: Indiferent de ora la care se termină negocierile dintre sindicaliștii ROMATSA și reprezentanții Consiliului de Administrație și ai Ministerului Transporturilor, Inspecția Muncii București poate înregistra luni, 31 august, contractul colectiv de muncă, a declarat ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop. 

Dacă contractul este înregistrat astăzi, poate intra în vigoare de marți, 1 septembrie. 

“Așa cum am mai spus, chiar dacă instanța a stabilit că greva angajaților ROMATSA este legală, mă bazez pe maturitatea și puterea de negociere atât a reprezentanților ROMATSA cât și a liderilor de sindicat, astfel încât să se evite greva generală programată pentru 1 septembrie. Sper ca lucrurile să intre în normalitate cât mai repede”, a spus ministrul Liviu Pop.

———-

UPDATE: Sindicaliștii de la ROMATSA au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat, relatează Mediafax.

Totuși, sindicaliștii au precizat că greva generală anunțată pentru marți nu va fi anulată în absența contractului colectiv de muncă.

————–

Luni va avea loc ultima rundă de negocieri între patronatul ROMATSA și reprezentanții Ministerului Transporturilor, înainte de greva generală anunțată pentru data de 1 septembrie.

Negocierile dintre patronatul ROMATSA și sindicate au continuat sâmbătă și duminică, existând premizele găsirii unor soluții care să ducă la renunțarea la greva generală anunțată pentru 1 septembrie, potrivit ROMATSA.

“În cursul zilei de 29 august la sediul ROMATSA au continuat negocierile între patronat și sindicat pentru finalizarea noului contract colectiv de muncă și pentru a stinge conflictul care a generat declararea grevei generale anunțată pentru data de 1 septembrie. Au fost analizate majoritatea revendicărilor, existand un consens asupra acestora din partea comisiilor de negociere. Negocierile continuă și astăzi, disponibilitatea ambelor părți creand premizele pentru găsirea soluțiilor și pentru rezolvarea divergențelor existente, astfel încât ROMATSA să asigure în continuare, în condiții normale operaționale și tehnice, serviciile de trafic aerian”, a anunțat ROMATSA, printr-un comunicat.

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a cerut vineri sindicatelor ROMATSA, după demisia directorului general, să renunţe la greva generală programată pentru 1 septembrie, apreciind că protestul este inutil şi afectează activitatea din domeniul aerian și “confortul cetățeanului”.

Intrarea angajaților Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) în grevă generală de la 1 septembrie este legală, potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul București, care nu este definitivă.

Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anunțat luni că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt “de viaţă şi de moarte” şi privesc siguranţa călătorilor.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response