NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

FOTO + VIDEO. Trafic reluat pe DN2, la patru ore după ce un microbuz s-a izbit frontal de o altă mașină. Trei persoane au murit pe loc și 15 au fost rănite, dintre care două vor fi operate. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

UPDATE 15.00: În spitalele din Bucureşti sunt internate 14 victime, care au traumatisme cranio-cerebrale de diferite grade, contuzii sau fracturi ale membrelor superioare şi inferioare, traumatisme cranio-faciale, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.

13.36: Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a deschis, sâmbătă, un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în urma accidentului de pe DN2, potrivit eprezentanţilor Parchetului instanţei supreme, citați de News.ro.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea s-a înregistrat astăzi, 19 noiembrie 2016, o cauză având ca obiect accidentul de circulaţie petrecut la aceeaşi dată pe DN2, pe direcţia Bucureşti – Urziceni, soldat cu decesul a trei persoane şi vătămarea corporală a altor 15 persoane”, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Procurorii precizează că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

„La faţa locului s-a deplasat o echipă mixtă formată din poliţişti ai Serviciului Rutier din cadrul IPJ Ilfov, precum şi specialişti criminalişti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, mai arată reprezentanţii PICCJ.

12.35: Circulaţia rutieră a fost reluată pe DN2, după ce a fost blocată aproape patru ore, în dreptul localităţii Şindriliţa, din Ilfov. Cu toate acestea, Centrul Infotrafic avertizează că traficul este îngreunat, fiind dirijat de poliţişti.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că circulaţia rutieră pe DN2(E85) Afumaţi – Urziceni a fost reluată în comuna Şindriliţa. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să circule prudent, deoarece în zonă încă se circulă îngreunat, traficul fiind dirijat de agenţi.

11.33: Toate victimele de la Spitalul Floreasca sunt în stare stabilă. Două persoane vor intra în operație, având probleme ortopedice, a declarat medicul SMURD Raluca Moldoveanu.

Șoferul microbuzului are fracturi la picioare, a precizat medicul. O altă persoană a refuzat să fie transportată la Spital.

„Codul verde pe care îl aplicăm noi se poate modifica și victimele trebuie monitorizate tot timpul. O singură victimă a ajuns în stare mai gravă la Floreasca”, a mai precizat Raluca Moldoveanu, medic SMURD.


Citește și: De la începutul anului, pe drumurile din România s-au produs 20 de accidente rutiere grave


 

10.00: Dintre persoanele care au murit, două femei se aflau în microbuz. La volanul mașinii era un bărbat, a precizat reprezentantul ISUB.

09.40: Pe sensul de mers dinspre București spre Șindrilița s-au format cozi de până la un kilometru.

Centrul Infotrafic al Poliției Române precizează că traficul este întrerupt. Astfel, șoferii pot circula pe rute ocolitoare: DN3 Fundulea – Gostilele – Lilieci; DJ200A Petrăchioaia – Măineasca – Sineşti – DN2.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste înțelegere față de situația creată şi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la locul accidentului.

 

09.19: 12  persoane au fost transportate la spitale, până la acest moment. Alte trei sunt în evaluare medicală, urmând ca medicii să decidă dacă vor fi transportate la spital.

Potrivit celui mai recent bilanț, șase persone au fost preluate de ambulanțe SABIF, dintre care două sunt duse la Spitalul Sfântu Ioan, două la Floreasca, două la Spitalul Pantelimon. Alte două sunt transportate de Serviciul de Ambulanță Județean Ialomița la Spitalul Floreasca. Trei persoane sunt transportate de SMURD, dintre care două la Floreasca și una la Elias, iar o altă persoană este transportată la Floreasca cu o altă ambulanță.

Potrivit reprezentantului ISU Adrian Marin, în microbuz se aflau 17 persoane, iar în mașină se afla doar șoferul.

——–

Trei persoane au murit și alte 14 au fost rănite, într-un accident rutier care a avut loc, sâmbătă dimineața, pe DN2, în localitatea Șindrilița. În incident au fost implicate un microbuz și un autoturism.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a precizat, la Digi24, că accidentul s-ar fi produs din cauza ceții.

Astfel, la locul accidentului au fost trimise patru ambulanțe SMURD, patru ambulanțe Sabif, o autospecială pentru transport, o autospecială de stingere și un echipaj de descarcerare, precizează reprezentanții ISU București.

Două dintre persoanele decedate se aflau în microbuz, o a treia în autoturism. O persoană care a fost încarcerată a fost scoasă, în viață, fiind dusă la un spital. Totodată, două dintre persoanele decedate au fost prinse sub microbuz. La acest moment, se lucrează pentru descarcerarea lor.

 

Reprezentanții ISU mai precizează că mai multe ambulanțe au preluat victimele și se îndreaptă spre spital.

Între localitățile Afumați și Urziceni, circulația este blocată.

Știre în curs de actualizare.

 

 

 

 

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response