NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

FOTO + VIDEO. Explozie în parcarea Camerei de Comerţ din Antalya. Cel puțin zece răniți. Primarul nu exclude ipoteza unui atac terorist

UPDATE 11,55: Cel puțin zece persoane sunt rănite în urma exploziei care s-a produs marți dimineață în Antalya, relatează media din Turcia. Persoanele afectate au fost rănite de cioburile provenite de la geamurile sparte.

————————————–

Marți dimineaţă, o explozie a avut loc în parcarea Camerei de Comerţ din Antalya, Turcia. Poliţiştii au împânzit zona, temându-se de o a doua deflagraţie. Martorii spun că s-ar mai fi auzit şi o altă explozie, însă informaţia nu este confirmată.

Sursele media locale informează că sursa exploziei este încă necunoscută. Mai multe ambulanţe şi echipaje de poliţie au intervenit la faţa locului, însă, deocamdată nu au fost raportate victime. Patru maşini au fost avariate, iar suflul exploziei a spart geamurile clădirii care găzduia instituţia.

Primarul oraşului Antalya, Menderes Türel, a declarat că nu exclude ipoteza unui atac terorist, dar cel mai probabil, deflagraţia ar putea avea o sursă accidentală.

Un martor ocular aflat în apropierea Camerei de Comerţ a declarat pentru corespondenţii Reuters faptul că, în urma exploziei, s-au spart geamurile clădirii, iar mai multe persoane au fost rănite, însă această informaţie nu a fost confirmată de autorităţi, care, până în acest moment nu au oferit niciun fel de declaraţii privind acest incident.

În acest an, Turcia a fost ţinta numeroaselor atacuri cu bombe, multe dintre ele fiind mortale. Atentatele au fost revendicate atât de militanţii PKK cât şi de gruparea teroristă Stat Islamic.

În urmă cu 10 zile, două rachete au căzut în apropierea staţiunii estivale turce Antalya. Conform agenţiei de ştiri Dogan, rachetele au vizat o companie navală din Antalya. Atacul, lansat de militanţi rămaşi neidentificaţi dintr-o zonă montană situată în apropiere, nu s-a soldat cu victime, scrie Mediafax.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response