NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

FOTO. Fiica fostului campion mondial la sprint Tyson Gay a fost ucisă în parcarea unui restaurant

Fiica atletului american Tyson Gay a fost ucisă în urma unui schimb de focuri între două maşini, în parcarea unui restaurant din Kentucky, informează BBC, preluat de Mediafax.

Fata, în vârstă de 15 ani, a fost dusă la spital pentru a primi îngrijiri, însă acolo i s-a constatat decesul. Tyson Gay a confirmat moartea fiicei sale, la postul de televiziune Lex 18. “Nu a supravieţuit. Sunt foarte confuz. Abia ajunsese aici (n.r în Lexington) pentru vacanţă, e o nebunie. Nu am nicio idee despre ce s-ar fi putut întâmpla”, a spus Tyson Gay.

Poliţia a demarat o anchetă pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu exactitate. Martorii ce se aflau în incinta restaurantului au relatat un schimb de focuri între două maşini, un Dodge Charger gri, şi o maşină sport de culoare închisă, cu geamuri fumuri. Poliţiştii americani au identificat şi arestat două persoane ce se aflau în maşina Dodge Charger, aceştia fiind duşi la secţie pentru integoratoriu.

În vârstă de 34 de ani, Tyson Gay este unul dintre cei mai cunoscuţi atleţi din Stele Unite ale Americii, fiind al doilea cel mai rapid om din istoria probei de 100 de metri, după Usain Bolt (9,69, faţă de recordul mondial 9,58). Gay este campion mondial în probele de 100, 200 şi 4×100 m (toate medaliile de aur au fost câştigate la Osaka, în 2007).

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response