NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

FOTO. Amplă desfăşurare de forţe militare la Capu Midia. Are loc PATRIOT SHOCK V – un exerciţiu româno american

La Tabăra de Instrucție şi Poligon de Trageri Sol-Aer de la Capu Midia, judeţul Constanţa, este în plină desfăşurare PATRIOT SHOCK V – un exerciţiu româno-american, de nivel tactic, cu trupe în teren, al structurilor de rachete sol-aer, precizează Ministerul Apărării Naţionale pe pagina sa de Facebook.

Forţele Aeriene Române participă cu o baterie HAWK PIP III R, iar Forțele Terestre ale SUA, cu o baterie PATRIOT.

Scopul exerciţiului este de a antrena echipajele bateriei HAWK PIP III R pentru ducerea acţiunilor de angajare a ţintelor aeriene, prin integrare cu cea PATRIOT, în cadrul unui scenariu fictiv de apărare antiaeriană.

PATRIOT SHOCK V are ca obiective principale perfecţionarea procedurilor privind planificarea şi ducerea în comun a acţiunilor de combatere a unui inamic aerian, precum şi verificarea interoperabilităţii sistemelor de comandă-control ale celor două structuri de rachete sol-aer.

Deschide galeria foto pentru a vedea armamentul folosit la exerciţiul PATRIOT SHOCK V.

Foto: Ministerul Apărării Naţionale / Facebook

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response