NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Explozie în Central Park din New York. Un tânăr a fost rănit

O explozie în Central Park din New York a unui obiect neidentificat s-a soldat cu rănirea unui tânăr. Acesta a călcat pe obiectul respectiv şi deflagraţia i-a rupt parţial piciorul, potrivit pompierilor din New York, informează Agerpres. 

În jurul orei locale 11.00 (15.00 GMT), tânărul “a călcat pe o piatră, a avut loc un fel de explozie şi a fost rănit la piciorul stâng”, a declarat sergentul Lee Jones de la poliţia din New York (NYPD). 

Potrivit unui purtător de cuvânt al pompierilor din New York, “se pare că (piciorul tânărului) i-a fost parţial amputat” de explozie. 

Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă dar stabilă, potrivit NYPD. 

Explozia puternică a fost auzită de un jurnalist de la France Presse, aflat în faţa sinagogii unde a fost rostit duminică elogiul funebru în memoria lui Elie Wiesel, foarte aproape de Central Park. 

Cauza exploziei nu a fost încă stabilită, dar ea a avut loc în timp ce New York şi Statele Unite se pregătesc pentru sărbătoarea naţională luni, o ocazie a numeroase focuri de artificii. 

De la începutul săptămânii, autorităţile şi-au intensificat avertismentele contra lansatoarelor de artificii artizanale.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response