NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Exclusiv: Adevarul despre “noile” stadioane din Bucuresti: Ce ne cere de fapt UEFA pentru EURO 2020

Autoritatile au facut pentru prima data publica suma destinata reconstructiei celor 4 stadioane din Bucuresti, pe care se vor antrena echipele ce vor sosi in tara noastra la EURO 2020.

Statul roman va plati 105 milioane de euro pentru a reconstrui stadioanele Steaua, Dinamo, Rapid si Arcul de Triumf (rugby), conform unei afirmatii facute de Manuela Patrascoiu, directorul general al Companiei Nationale de Investitii. Acestea vor fi demolate si reconstruite de la zero. Ele nu vor gazdui meciuri de la EURO 2020, ci doar vor fi terenuri de antrenament.

Inca din momentul in care s-a adus in discutie modernizarea acestor arene, sefii Federatiei sau reprezentantii autoritatilor au sustinut ca aceste stadioane fac parte din proiectul pentru organizarea EURO 2020 in Romania.

S-a creat astfel impresia generala ca UEFA ne obliga sa construim patru stadioane pentru a gazdui meciuri de la EURO 2020. Acest lucru este insa fals, conform informatiilor noastre.

Surse din cadrul FRF au dezvaluit pentru Ziare.com ca UEFA nu a cerut in niciun caz reconstructia sau modernizarea arenelor ca o conditie pentru a gazdui meciuri de la EURO 2020.

In realitate, sustin sursele noastre, actualele arene ar fi putut organiza sedintele de pregatire doar cu mici modernizari deloc costisitoare.

Ziare.com va prezinta in exclusivitate solicitarile reale facute de UEFA:

1. Distanta intre baza de pregatire si hotelul la care este cazata echipa sa fie de cel mult 10 minute, cu autocarul.

2. Baza de pregatire sa fie pusa la dispozitia echipei cu 2 saptamani inainte de startul EURO 2020.

3. Terenul sa aiba un teren cu un gazon natural de calitate.

4. Baza sa aiba doua vestiare de 100 de metri patrati, dotate cu bancute, dulapuri, toalete si dusuri.

5. Baza sa aiba doua vestiare de 24 de metri patrati pentru antrenori, dotate cu dulapuri pentru 6 persoane, toalete si dusuri.

6. Baza sa includa un cabinet medical de 24 de metri patrati.

7. In cadrul bazei sa se regaseasca o incapere destinata controlului anti-doping.

8. Terenurile sa fie inconjurate de un gard inalt de 2 metri pentru ca echipele sa nu poata fi spionate.

9. Antrenamentele cu portile inchise sa poata fi efectuate fara a exista riscul sa fie spionate de pe cladiri inalte.

10. Terenurile trebuie sa abia instalatie de nocturna.

Actualele stadioane ar putea gazdui asadar fara mari probleme sedintele de pregatire de la EURO 2020, cu exceptia punctului 9 in cazul arenelor Dinamo si Rapid. Totusi, nici constructia stadioanelor noi n-ar rezolva aceasta problema.

Cat de mult avem nevoie de aceste stadioane noi?

Pe cai neoficiale, reprezentantii FRF recunosc ca reconstructia celor 4 stadioane nu este neaparat un criteriu al UEFA, insa sustin ca totul este benefic pentru dezvoltarea fotbalului romanesc.

Totusi, cat de mult avem nevoie de aceste stadioane noi si ce se va intampla cu ele dupa EURO 2020?

Spre exemplu, pentru stadionul Ghencea, autoritatile pregatesc o investitie de 45 de milioane de euro din bani publici. In Ghencea nu s-a mai jucat insa un meci de un an si jumatate, iar conflictul dintre Clubul Sportiv al Armatei si echipa lui Gigi Becali pare fara sfarsit in momentul de fata. Sunt astfel sanse mari ca stadionul sa nu mai fie folosit dupa EURO 2020.

In cazul stadionului din Giulesti, autoritatile vor investi 30 de milioane de euro. In acest moment, echipa care joaca pe acest stadion, AFC Rapid, evolueaza in liga a cincea din Romania si are un viitor sumbru. Asadar, inca un stadion a carui reconstructie ridica un alt mare semn de intrebare.

2.379 de spectatori au asistat in medie la meciurile lui Dinamo de pe teren propriu din acest sezon

1.200 de spectatori au fost la meciul Steaua – Gaz Metan Medias, din etapa a 12-a a Ligii 1

105 milioane de euro investeste statul roman in constructia noilor stadioane

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sport intern si international, stiri, analize, comentarii | Sport | Ziare.com

Articole asemanatoare

Leave a Response