NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Dosarul ”Limuzina lui Oprea”. Cum a fost cumpărat bolidul Audi A8 de peste 90.000 de euro pe care l-a folosit fostul ministru

Autoturismul de lux Audi A8 în valoare de peste 90.000 de euro este o atlă probă în dosarul de deturnare de fonduri la MAI. Acesta a fost cumpărat pe numele unui ofițer MAI (denunțător în dosar). mai apoi, acesta, la ordinul lui Nicolae Gheorghe, a DONAT mașina Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. Din acel moment, mașina a fost folosită doar de Gabriel Oprea. 

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, suplimentarea fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă cu suma de 410.000 lei a fost dispusă în vara anului trecut, la 13 iulie 2015.Tot atunci a fost aprobată și achiziția unui Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor, însă această tranzacție a încălcat prevederile legale care limiteză achiziția autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

”În data de 13.07.2015, sub pretextul unei necesităţi rezultate din activitatea Diviziunii Protecţie Personal (D.P.P.), secretarul de stat Nicolae Gheorghe a întocmit în nume propriu un înscris compus din două pagini, denumit „notă-raport”, înregistrată ca document secret de stat, nivelul de clasificare „secret”, prin care a solicitat aprobarea suplimentării fondurilor operative cu suma de 410.000 lei („suplimentarea bugetului la Titlul II Bunuri şi servicii”), despre care s-a menţionat că reprezentă contravaloarea unui autoturism, precum şi aprobarea achiziţiei unui autoturism necesar în activitatea de protecţie a demnitarilor. În motivarea solicitării, s-a menţionat că o structură a D.I.P.I. are nevoie „în regim de urgenţă” de un „mijloc de transport adecvat specificului misiunilor executate”, pentru îndeplinirea principalelor atribuţii, legate de protecţia fizică a persoanelor şi bunurilor (însoţire/escortare nemijlocită/realizare de cordoane specifice de securitate, protecţia demnitarilor şi a obiectivelor desemnate în scopul prevenirii şi anihilării oricăror acte ostile, care ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi sănătatea persoanelor protejate; protecţia factorilor umani din responsabilitate, în situaţia producerii iminente a unor acte ostile la adresa obiectivelor încredinţate; pune în aplicare proceduri de control tehnic, de securitate şi control al accesului în zonele, proprietăţile desemnate, mijloacele de transport şi itinerarele primite în responsabilitate)”, sea arată în rechizitoriul procuorilor.

Citește și: Dosarul ”Limuzina lui Oprea”. Pe ce se duceau banii DIPI: Informatoare imaginare, recompensate cu băuturi alcoolice și încălțăminte de bărbat

Anchetatorii mai arată că, în nota-raport scria că mașina era cumpăratp pentru „dotarea” ca o componentă a „operaţionalizării” a unei  structuri a D.I.P.I. 

Astfel, șeful Serviciului Juridic din DIPI, gabriel Nicolae Pavel, a avizat pentru legalitate nota raport, prin menţiune olografă, urmată de semnătură şi dată, efectuate la sfârşitul documentului , la data de 13. 07.2017. Apoi, Oprea a aprobat nota respectivă fără a se menţiona data ordonanţării la plată, aprobarea fiind posibilă numai în intervalul 13-15 iulie 2015.

Mașina a fost cumpărată pe numele unui ofițer, apoi acesta a donat-o instituției pentru folosirea exclusivă a lui Oprea

În baza dispoziţiei verbale a secretarului de stat Gheorghe Nicolae, autoturismul a fost achiziţionat pe numele unui ofițer.

O lună mai târziu, în luna august 2015, secretarul de stat Gheorghe Nicolae a luat hotărârea de a se efectua transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului în cauză, de la ofițer, către D.I.P.I., sens în care l-a delegat pe Marian-Dănuţ Iacob, pentru a încheia contract de donaţie, în numele D.I.P.I. Astfel, în baza delegaţiei emisă de D.I.P.I.,” IACOB Marian-Dănuţ, reprezentant al D.I.P.I., în calitate de donatar, a încheiat cu (…..), în calitate de donator”, contractul de donaţie fiind autentificat la un birou notarial.

Citește și: UPDATE. Gabriel Oprea și patru angajați ai DIPI, trimiși în judecată de DNA. Unele documente ar fi fost distruse

Procurorii îl acuză pe Gheorghe Nicolae de deturnare de fonduri. Potrivit anchetatorilor, ”în perioada 21 august – octombrie 2015, chestorul principal de poliţie NICOLAE Gheorghe, în calitate de secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, a schimbat destinaţia resurselor materiale alocate instituţiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului marca Audi A8, achiziţionat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie, OPREA Gabriel”.

Fostul Ministru de Interne, Gabriel Oprea, în prezent senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Fostul ministru de Interne este acuzat ca a aprobat cumpărarea unei limuzine și unei cabine de duș din banii MAI.

Oprea este cercetat pentru abuz în serviciu şi în dosarul privind folosirea nelegală a coloanei oficiale, cauză deschisă după moartea poliţistului Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response