NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Decizie radicală luată de Cehia

Cehia nu va primi în 2016 niciun migrant aflat în prezent pe teritoriul Turciei, o decizie care ține cont de situația creată în această țară după tentativa de puci, a declarat duminică ministrul de interne ceh, Milan Chovanec, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Nu vom primi pe nimeni până la sfârșitul anului, întrucât controalele de securitate au fost întărite”, a indicat ministrul, într-o declarație difuzată de televiziunea publică CT. “Nu știm ce s-a întâmplat exact în Turcia, dacă a fost o lovitură de stat sau o contralovitură de stat”, a adăugat oficialul ceh, cu prilejul unei mese rotunde. 

În baza acordului UE-Turcia, Cehia urma să găzduiască începând din octombrie 80 de sirieni aflați în prezent într-o tabără pentru refugiați din Turcia. Ministrul ceh a afirmat însă că “se teme” că “Turcia nu intervine în favoarea oamenilor din Siria, ci încearcă să-și rezolve conflictul cu kurzii”, Milan Chovanec avertizând, în acest context’, în legătură cu o “destabilizare a Turciei”. 

“Dacă acordul UE-Turcia se prăbușește, ne vom putea aștepta la un val de migrație mai puțin puternic în acest an și la un altul, mult mai important, în primăvară”, a estimat ministrul de interne ceh. 

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response