NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Curs BNR: Euro trece de 4,52 lei, în timp ce dolarul atinge un nivel maxim istoric, de peste 4,22 lei

Marţi, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,5146 lei/euro.

Leul s-a depreciat pe o tendinţă regională, generată de înrăutăţirea percepţiei faţă de activele emergente, spun analiştii. Totuşi, moenda românească a rezistat mai bine faţă de alte monede cu regim similar din regiune, precum forintul sau zlotul.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a revenit pe tendinţa de apreciere demarată după victoria lui Donald Trump în alegeri, cotaţia urcând de la 4,1844 lei până la 4,2246 lei, nivel maxim istoric, depăşind precedentul record, atins în 3 decembrie 2015, de 4,2220 lei.

Dolarul american s-a scumpit cu 4% în raport cu leul după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale. Pe pieţele internaţionale, moneda ameircană s-a apreciat miercuri în raport cu principalele valute, cursul euro coborând sub 1,07 dolari.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian, considerat monedă-refugiu în perioade dificile, a urcat uşor, până la 4,2071 lei, de la 4,2018 lei.

loading…

ROMANIATV.NET – Stiri – Economie

Articole asemanatoare

Leave a Response