NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Consiliul ONU pentru drepturile omului va avea un post de expert, care se ocupă de protejarea persoanelor din comunitatea LGBTQ

Consiliul ONU pentru drepturile omului a decis, joi, crearea unui post de expert pentru apărarea membrilor comunității LGBTQ din întreaga lume, împotriva violențelor și discriminării, informează Reuters, citat de Agerpres.

Consiliul, din care fac parte 47 de state, a adoptat o rezoluție, după patru ore de dezbateri, în care Arabia Saudită și alte țări musulmane au obiectat puternic.Rezoluţia a trecut cu 23 de voturi pentru, 18 împotrivă şi şase abţineri. 

Acest nou post de expert al ONU, care urmează a fi ocupat, va avea un mandat de trei ani. 

Mexicul, care s-a aflat în fruntea statelor latino-americane susţinătoare ale măsurii, a transmis că zeci de mii de persoane sunt expuse la violenţă şi discriminare din cauza orientării lor sexuale sau a identităţii de gen. 

Astfel, ambasadorul mexican Jorge Lomónaco i-a îndemnat pe ceilalți delegați să își amintească de atacul armat dintr-un club frecventat de comunitatea LGBTQ din orașul american Orlando, soldat cu 49 de morți.

„Haideţi să oferim speranţă pentru milioane de persoane”, a adăugat el.

SUA şi principalele state europene au susţinut rezoluţia, în timp ce China, Rusia şi 16 state africane şi predominant musulmane au respins-o. India, Africa de Sud şi Filipine s-au numărat printre statele care s-au obţinut

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response