NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Cine sunt femeile care l-au ajutat pe controversatul republican Donald Trump să devină preşedintele Statelor Unite, în ciuda discursului ofensator din campanie

Din analiza rezultatelor scrutinului de marţi, s-a constatat că zeci de mii de femei – 53% din femeile albe cu drept de vot, potrivit sondajelor de la ieşirea de la urne – l-au ales pe Donald Trump, jucând, astfel, un rol esenţial în victoria sa. Cotidianul american The New York Times a intervievat mai multe femei care l-au susţinut pe democrat, pentru a vedea de ce l-au ales.

În interviurile realizate în Lehigh Valley, o regiune care a contribuit la victoria lui Trump, dar şi în alte zone ale ţării, femeile care l-au susţinut spun că au votat pentru Trump şi nu împotriva lui Clinton.

„America era pe o cale greşită, spun ele, iar Donald Trump este singurul care o poate repara.”

Aceste femei vor ca fetele lor să crească şi să conducă afaceri. Multe spun că-şi doreau să ajungă preşedinte o femeie. S-au simţit şi ele jignite de comentariile făcute de Trump la adresa femeilor, dar asta nu le-a schimbat convingerea că el poate conduce America foarte bine.

Debbie Biro a devenit republicană pentru a-l vota pe Donald J. Trump. Această femeie, de 57 de ani, este o mamă singură, foarte religioasă, care practică yoga şi nu consumă carne, a fost democrată toată viaţa şi şi-a schimbat convingerile când a înţeles că Donald Trump este „un lider puternic, care poate duce lucrurile până la capăt”.

S-a întâmplat în ianuarie, când Trump a renunţat la o dezbatere în Iowa pentru a găzdui o strângere de fonduri pentru veterani – un eveniment care a ridicat, ulterior, suspiciuni legate de câţi bani a donat democratul.

Tatăl lui Debbie Biro a luptat în războiul coreean, iar ea spune că-i admiră lui Donald Trump abilităţile de afaceri, iar ei i s-a părut un gest frumos faputl că miliardarul are grijă de veterani.

Debbie Biro spune că Trump este de fapt o „persoană rezervată, tăcută”, care nu a dărâmat niciodată o uşă şi nici nu a făcut politică până acum şi pentru care ea a simţit că merită să petreacă o zi pe săptămână, începând din august, făcând campanie pentru el.

Sue Gauta, de 47 de ani, din Naples, proprietara unei mici afaceri, căsătorită cu un medic, a îmbrăţişat şi ea cauza lui Trump.

Ea spune că femeile văd imaginea de ansamblu pentru că sunt inteligente. Faptul că Trump a spus lucruri urâte despre femei nu înseamnă că se şterge tot ce a făcut bun pentru ţară.

„Mi-a plăcut asta? Nu”, spune Sue Gauta. „Dar ar putea face o treabă mult mai bună decât Hillary? Cu siguranţă. Cred că are la suflet interesul acestei ţări. Are o familie frumoasă; vrea să le lase copiilor săi o ţară frumoasă – ţara măreaţă în care a crescut el.”

În Filadelfia, Daphne Goggins, o activistă afro-americană de 53 de ani, a ştiut dintotdeauna că va vota pentru Trump. Ea consideră că democraţii au făcut prea puţine pentru populaţia de culoare. Acum a simţit pentru prima oară că votul ei a contat.

Bobbye Horton, de 67 de ani, din Grand Junction, Colorado, care este hispanică, aprobă planul lui Trump de a construi un zid între SUA şi Mexic. Miercuri, a inscripţionat pe un tricou „Viva Trump”, pe care-l poartă de atunci.

„Imigranţii, spune ea, trebuie să folosească toate metodele legale pentru a intra în SUA sau să rămână în ţările lor.”

Cercetările arată că americanii sunt deschişi ideii de a avea o femei preşedinte. Încă din 1999, sondajele Gallup arătau că 92% dintre americani spuneau că ar vota pentru o femeie. Când această întrebare a fost pusă pentru prima oară într-un sondaj, în 1937, procentul a fost de doar 33%.


Filmul zilei în care America a surprins lumea și detalii despre victoria lui Trump aici:

BREAKING NEWS. REZULTATE ALEGERI SUA 2016. Donald Trump, ales al 45-lea președinte al Statelor Unite, după ce a obținut susținerea a 10 electori din statul Wisconsin| FOTO+LIVE VIDEO

Miercuri, 9 noiembrie 2016, ora 09.43: Republicanul Donald Trump este câștigătorul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, conform proiecțiilor agenției Associated Press, după ce a obținut susținerea a zece electori în statul Wisconsin. Trump a mai obţinut şi susţinerea unui elector din Maine, astfel că a ajuns la 278 de electori. Detalii aici!

Președintele SUA, democratul Barack Obama, le-a cerut americanilor să rămână uniți, indiferent de rezultatul scrutinului prezidențial de marți. Vezi aici apelul actualului ocupant al Casei Albe.

Candidatului republican la Casa Albă, Donald Trump, i s-a părut trist faptul că fostul președinte american George W. Bush (președinte în perioada 2001-2009) a votat în alb la scrutinul din 8 noiembrie, dar a apreciat că opțiunea acestuia nu va avea “niciun impact” asupra rezultatelor finale. Citeşte detalii aici.



Analiză DW: Mecanismele prin care fiecare român va fi influenţat de rezultatul alegerilor din SUA
Deşi la mii de kilometri distanţă, SUA şi tot ce se întâmplă peste Ocean îi captivează pe români tot mai mult, pe măsură ce legăturile cu lumea occidentală devin mai solide. Alegerile prezidenţiale din 2016 au un ecou puternic şi în România, cetăţenii trăind fiecare rezultat anunţat de presă la fel de intens ca americanii implicaţi direct în acest proces. Tendinţele agresive din partea Moscovei şi orientarea către extremism a Europei a determinat ca statul român să caute sprijinul unui aliat puternic pe care l-a găsit la Washington. Citește aici toata analiza!


Cum este afectata soarta României de rezultatul alegerilor din SUA. Opiniile vocilor ”România liberă”

Sabin Orcan, director editorial România LiberăNu e nicio tragedie dacă Donald Trump ajunge la Casa Albă. Președintele nu poate face chiar tot ce-i trece prin cap

Eu zic să ne calmăm. Și să ne vedem interesul și lungul nasului…Nu e nicio tragedie dacă Donald Trump ajunge la Casa Albă. (Așa cum a prevăzut, printre puțini, colegul Marian Garleanu într-un editorial pentru RL). Marele avantaj al unei democrații este că președintele nu poate face chiar tot ce-i trece prin cap sau ce a dat pe gură în campania electorală. Pentru asta există <<check and balance>>, un sistem pe care noi abia îl buchisim, dar care la americani funcționează de vreo 200 și ceva de ani. Chiar dacă este un circar (un <<entertainer>>, cum îl prezintă presa anglo-saxonă), Trump nu e nici prost, nici nebun. Citește continuarea aici.


Răzvan Chiruță, redactor-șef România Liberă: Trump câștigă. Ce pierde restul lumii | OPINIE

Alegerea lui Donald Trump închide, practic, acest cerc vicios al tot mai profundei intoleranțe. Misoginia, rasismul, agresivitatea față de migranți, pro-putinismul – propovăduite de cel care a devenit aproape liderul celei mai mari puteri a Planetei – sunt de acum, în mintea celor care le iubeau în ascuns, valori care pot fi strigate deschis, scrie Răzvan Chiruță. Citește aici tot editorialul!


 

ătălin Prisăcariu, senior editor România Liberă: Trump my ride! | OPINIE

Deocamdată, însă, ce a făcut Trump atât în campanie, dar și în discursul de proaspăt președinte ales, a fost rețeta celebrului show “Pimp my ride”: a promis că va prelua o rablă și o va transforma într-o super mașină (și se referea și la mecanică, și la caroserie). Deocamdată, însă, show-ul lui Trump e abia la început: a convins America să i se lase pe mână.O Americă de nord cu probleme grave de imigrație, măcinată de violențe generate de rasism, împărțită de două mandate ale unui președinte democrat (Obama) care a scuturat sistemul social din temelii (Obamacare e doar un exemplu). Citește întreg comentariul aici!


 

Silviu Sergiu, senior editor România Liberă: De ce alegerea lui Trump nu este un dezastru | OPINIE

Cred că sunt mari șanse ca președintele Donald Trump să nu semene deloc cu candidatul la Președinție Donald Trump. America are instituții suficient de puternice pentru a stopa eventualele derapaje ale noului președinte. Avantajul este că, în timpul mandatului său, sistemul american de ”checks and balances” va fi permanent în alertă, iar acest lucru va întări instituțiile. Citește comentariul integral aici!


 

Mircea Marian, senior editor România Liberă: Trump ne dă o lecție din State: Nu blocați referendumul privind definirea familiei

Nu se întâmplă asta. Oamenii mint când sunt chestionați de operatorii de sondaje și sunt cinstiți doar când ajung în cabina de vot. Albii, creștini, din clasa de mijloc sau săraci, sunt singurul grup social care poate fi insultat. Oamenii pot fi numiți „țărănoi” sau inculți și nimeni nu-i consideră discriminați. Era normal să reacționeze… Citește comentariul integral aici!


 

Marian Gârleanu, jurnalist România Liberă: YES, Donald J. TRUMP is the president! | OPINIE

Nord-americanii au demonstrat că sunt o democrație adevărată, care nu se ia după sondaje. Iar semnalul dat de urmașii lui Lincoln este echivalent cu cel al Brexit-ului în care sistemele globaliste și corupte trebuie să se încline în fața voinței suverane a popoarelor. Da că Uniunea Europeană cu Germania pe post de lider, nu va lua în calcul voința electoratului,  atunci zilele sale în această formulă, vor fi numărate. Citește comentariul complet aici!


Rezultate alegeri SUA 2016, perspectiva sociologului:
Barbu Mateescu: Ghid pentru noaptea alegerilor din SUA | OPINIE

Reamintesc sistemul electoral american: fiecare dintre cele 50 de state are alocat un număr de electori, adică puncte. În momentul în care un candidat ocupă locul unu într-un stat, chiar și la câteva voturi distanță, acel candidat primește toate punctele statului respectiv. Nu contează câte voturi a primit la nivel național – de altfel, în 2000 Gore a primit mai multe voturi în toată America decât G.W. Bush, dar a pierdut la puncte și n-a mai ajuns președinte. Citiți aici tot articolul


Rezultate alegeri SUA 2016, perspectiva politologului
Corupția politică, familia Clinton și anchetele FBI | OPINIE 
Fie că va fi aleasă președinte al SUA, fie că va rămâne un om politic activ în cadrul Partidului Democrat, viitorul doamnei Hillary Clinton va fi urmărit, mai departe, de aceste scandaluri. Norul de umbră nu va dispărea nici după inaugurarea celui de-al 45-lea președinte al SUA. Dimpotrivă: ne putem aștepta la ploi torențiale, cu grindină și cu gheață. Citiți aici tot articolul!


Miodrag Soric, Deutsche Welle: Trump sau Clinton – ce e de făcut după alegerile americane I OPINIE DW

După ce tonurile ridicate ale campaniei se vor fi calmat iar fumul bătăliei electorale se va fi ridicat, în America începe o nouă zi. Elitele politice ale țării trebuie să se folosească de ea pentru reconsiderare: poate pentru a-și aminti că puterea nu este un scop în sine. Ea trebuie să servească binelui general, să fie utilizată în interesul adevăratului suveran, poporul. Citiți aici tot editorialul


Mecanismul ingenios al unui miracol politic: De pe prima pagină a tabloidelor, la Casa Albă. Cum a reușit Donald Trump, în 70 de zile, să se transforme într-un președinte al SUA, sfidând toate analizele specialiștilor

A trecut mai puțin de jumătate de an de când mogulul imobiliar a pășit pe scena din Cleveland la Convenția Națională a Republicanilor și a exclamat: „Eu singur pot să rezolv asta!“ „Asta“ fiind campania pentru prezidențiale.


Analiză DW: Mecanismele prin care fiecare român va fi influenţat de rezultatul alegerilor din SUA

Deşi la mii de kilometri distanţă, SUA şi tot ce se întâmplă peste Ocean îi captivează pe români tot mai mult, pe măsură ce legăturile cu lumea occidentală devin mai solide. Alegerile prezidenţiale din 2016 au un ecou puternic şi în România, cetăţenii trăind fiecare rezultat anunţat de presă la fel de intens ca americanii implicaţi direct în acest proces. Tendinţele agresive din partea Moscovei şi orientarea către extremism a Europei a determinat ca statul român să caute sprijinul unui aliat puternic pe care l-a găsit la Washington.


China se bucură că Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA. Ce avantaje va avea statul comunist de pe urma acestei decizii

După ce republicanul Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite, fiind ales de peste 270 de electori, China și-a exprimat speranța că noua administrație prezidențială se va arăta faborabilă dezvoltării unor relații bilaterale sănătoase.

Cum se transformă lumea după ce Trump a fost ales președintele SUA. 12 schimbări importante care s-au petrecut în câteva ore după ce s-a aflat rezultatul alegerilor pentru Casa Albă

 Un important oficial din guvernul israelian a spus că „s-a terminat” cu ideea statului palestinian. În opinia ministrului izraelian al educaţiei, Naftali Bennet, victoria lui Trump „este o ocazie pentru Israel de a retrage imediat noţiunea de Stat Palestinian”.


FOTO. Obama şi-a arătat dominaţia asupra lui Trump prin gesturi. Limbajul corporal spune adevărul din spatele acestei stânjenitoare prime întâlniri între cel mai puternic om din stat şi cel ales să-l înlocuiască

Preşedintele Barack Obama şi viitorul preşedinte Donald Trump au prezentat un front unit şi au promis să colaboreze în ceea ce părea o întâlnirea prietenoasă la Casa Albă.


Povestea româncei care a rămas prinsă în războiul dintre Trump și Mexic: Oamenii sunt bulversați. Nu pot înțelege rezultatul oferit de o Americă ce pare că urăște imigranții, negrii, femeile

Victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA, o implică pe Ana Topoleanu – care trăiește de șase ani în Mexic – într-o bătălie care nu este a ei. Donald Trump vede în Mexic inamicul numărul și ințenționează să ridice un gard la granița de sud a Americii. Nu e de mirare că după alegerile americane – moneda peso s-a prăbușit.


Coreea de Nord salută alegerea lui Trump ca președinte al SUA: Este un politician înțelept. Analiștii explică impactul Administrației Trump asupra axei Phenian-Washington-Seoul

Autoritățile de la Phenian l-au avertizat, joi, pe președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, cu privire la puterea nucleară a Coreei de Nord. Astfel, într-un comentariu apărut în publicația nord-coreeană Rondon Sinmu, se precizează că tentivele SUA de denuclearizare reprezintă o „iluzie depășită”, potrivit agenției sud-coreene Yonhap. Pe de altă parte, un editorial al unei alte publicații îl califică pe Trump drept un „politician înțelept”, cu „viziune pe termen lung”.


SEMNAL DE ALARMĂ. Secretarul General NATO îl avertizează Trump: Ne confruntăm cu o Rusie tot mai agresivă la estul Europei şi cu violenţe tot mai mari în sud

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat optimismul în legătură cu viitorul relaţiei Alinaţei cu SUA, în ciuda faptului că noul preşedinte ales de americani şi-a exprimat scepticismul faţă de această organizaţie. Într-un interviu acordat CNN, el a răspuns criticilor aduse de Trump Alianţei.


RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response