NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

China copiază şi premiul Nobel. “Premiul pentru Pace Confucius”, decernat lui Fidel Castro

Fidel Castro a primit, din partea unui grup de intelectuali chinezi, un “premiu al păcii” care se vrea o alternativă la prestigiosul Premiu Nobel, salutând eforturile fostului preşedinte cubanez de a “rezolva crizele internaţionale”, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Pentru ediţia din 2014 a Premiului Confucius, Fidel Castro s-a aflat în cursă cu preşedintele sud-coreean Park Geun-Hye, secretarul general al ONU Ban Ki-moon sau Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), un grup regional care se vrea o alternativă la ascensiunea Statelor Unite.

“Atunci când se afla la putere, Castro nu a recurs la forţă sau la violenţă pentru a rezolva crizele şi conflictele în relaţiile internaţionale, în special cu Statele Unite”, a asigurat Liu Zhiqin, unul dintre organizatorii “Premiului de Pace Confucius”. Părintele Revoluţiei Cubaneze, “se dedică fără încetare întâlnirii cu lideri şi organizaţii străine şi a servit cauza eliminării armelor nucleare”, după ce s-a retras de la putere, în 2008, a adăugat el. El lider maximo este totuşi cunoscut pentru că în timpul Războiul Rece a susţinut militar diverse regimuri marxiste sau mişcări revoluţionare din Africa sau America Latină, mergând până la trimiterea unor trupe combatante în ţări precum Angola, Namibia, Etiopia sau Mozambic.Fidel Castro a invitat URSS-ul să instaleze în Cuba rachete nucleare îndreptate către Statele Unite, aducând cele două blocuri în pragul războiului atomic în 1962. 

Primul “Premiu pentru Pace Confucius” a fost atribuit în 2010 fostului vicepreşedinte taiwanez Lien Chan de către o asociaţie chineză până atunci necunoscută, cu o zi înainte de înmânarea la Oslo a Premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez, condamnat în 2009 la 11 ani de închisoare de către regimul comunist. Pentru ediţia din 2011, cercetătorii şi profesorii membri ai “juriului” Confucius l-au ales pe Vladimir Putin din cauza “acţiunilor sale remarcabile pentru păstrarea păcii în lume”.

Preşedintele chinez Xi Jinping a avut o lungă întrevedere cu Fidel Castro în timpul vizitei sale oficiale în Cuba în iulie.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response