NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Ce-ar trebui sa stii despre anestezia generala – Care sunt adevaratele pericole

Daca ai suferit o operatie, ai trecut, cel mai probabil, si printr-o anestezie. A fost o minune binevenita, care ti-a blocat durerea. Mai mult de atat, insa, probabil nu stii despre anestezie.

Nici macar medicii, care recurg la ea de atata vreme, nu stiu totul despre aceasta. Medical Daily vine in intampinarea curiozitatii tale, oferindu-ti cateva informatii surprinzatoare.
Anestezia cauzeaza amnezie

Anestezia generala te tine relaxat, blocheaza durerea, insa poate cauza amnezie. Un studiu din 2012, publicat de jurnalul medical Analele Neurologiei, a aratat ca inhalarea amestecului care formeaza anestezicul induce schimbari in creierul cobailor asemanatoare cu cele produse de Alzheimer.

Acest amestec este toxic pentru o anumita regiune cerebrala, cea implicata in controlarea amintirilor si procesul de invatare. Desi anestezia este folosita de multa vreme, nu se cunosc inca efectele sale pe termen lung. Totusi, se stie ca e nevoie de mai multe zile pana ce organismul isi revine complet.

La pacientii varstnici, anestezia creste riscul de dementa

In cazul pacientilor varstnici, e nevoie si de sase luni sa se intoarca la o viata normala, dupa ce au suportat o anestezie, arata o cercetare realizata in 2013. In cazul acestora, se observa o mica schimbare in capacitatea mentala si chiar un risc de dementa crescut cu 35%.

Anestezia generala predispune la dementa – vezi cati ani esti expus

Cercetatorii cred ca o explicatie e aceea ca anestezia cauzeaza inflamarea tesuturilor neurale.

Expunerea frecventa in timpul copilariei poate duce la probleme de dezvoltare neurologica

Copiii care trec prin anestezii de la varste fragede prezinta un risc mai mare de a suferi de probleme de dezvoltare la nivel neurologic. Un studiu publicat in 2012, in jurnalul Pediatrics, a aratat ca cei operati inainte de trei ani prezinta un risc dublu de a se alege cu probleme de invatare. In plus, si rationamentul lor are de suferit, limbajul lor fiind si unul deficitar, cel putin pana la varsta de 10 ani.

Nu au fost insa observate diferente in ceea ce priveste comportamentul, acuitatea vizuala si atentia sau functia motorie. Cercetarea sugereaza ca nu toate functiile cognitive sunt afectate in acelasi fel.

Anestezia nu inseamna somn

Desi anestezistii asa se exprima, spunandu-le pacientilor ca urmeaza sa adoarma, adevarul e ca acestora li se induce o coma reversibila.

Cercetatorii au descoperit, in urma unui studiu realizat in 2010, ca un creier profund anesteziat nu se deosebeste prea mult de cel al unei persoane aflata in coma, cand activitatea cerebrala e la cote joase, deosebindu-se insa clar de creierul unei persoane care pur si simplu doarme.

Te poti trezi in timpul operatiei

In situatii rare, pacientii anesteziati se pot trezi in timpul operatiei, devenind constienti de mediul in care se afla si chiar de ceea ce li se intampla. Pot simti presiune sau chiar durere. Chirurgii folosesc insa dispozitive care monitorizeaza activitatea cerebrala si starea de constienta, ca o masura de precautie.

Unii oameni au reactii alergice la anestezic

Exista oameni care pot avea reactii alergice potential fatale la anestezic. E vorba despre o boala care se transmite genetic, care face ca temperatura corpului sa creasca si sa apara contractii ale muschilor si chiar dureri la nivelul acestora atunci cand pacientul inhaleaza anestezicul. Pot aparea sangerari, iar urina se poate colora in maroniu inchis.

Roscatii au nevoie de mai mult anestezic?

Pana in 2012 s-a crezut ca persoanele roscate natural au nevoie de o cantitate mai mare de anestezic, din cauza unei gene, MC1R. Se credea ca aceasta face ca sensibilitatea la anestezic sa fie mai mica. Un studiu realizat in 2012 contrazice insa aceste informatii.

Fumatorii ar putea avea nevoie de doze mai mari de anestezic

Fumatorii si cei expusi la fumul de tigara pot avea nevoie de mai mult anestezic decat in mod normal. Un studiu recent, realizat chiar anul acesta, la Berlin, s-a descoperit ca femeile care fumeaza au nevoie de o cantitate de anestezic cu 38% mai mare decat celelalte si cu 17% mai mare decat fumatoarele pasive.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Stiri mondene, sanatate, diete si intretinere | Life Show | Ziare.com

Articole asemanatoare

Leave a Response