NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Ce a remarcat la Simona Halep un expert extrem de apreciat al tenisului mondial

Unul dintre cei mai respectati oameni din tenisul mondial, britanicul Nigel Sears, fost antrenor ale unor jucatoare precum Ana Ivanovici si Daniela Hantuchova, a remarcat ca sportiva noastra poate castiga chiar si cand nu are cele mai bune evolutii.

Nigel Sears este de parere ca Simona Halep a castigat finala de la Dubai doar prin experienta si determinare, chiar daca statistica nu a fost de partea sa.

“Simona a avut experienta necesara pentru a face fata unor astfel de meciuri. Chiar daca este cu un an mai batrana doar, experienta si-a spus cuvantul. A jucat pe scenele mari, a invins cele mai bune jucatoare din lume. Pliskova a jucat excelent, a fost la inaltime, dar cu Simona Halep nu este suficient. Simona a castigat pe merit, in mare stil. A avut o determinare incredibila. Statistica n-o ajuta, dar Simona este fabuloasa prin tenisul pe care il arata”, a declarat Sears.

Simona Halep a castigat, sambata, turneul de la Dubai, dotat cu premii in valoare de 2,5 milioane de dolari, dupa ce a invins-o pe Karolina Pliskova, scor 6-4, 7-6 (4)..

In urma acestui succes, sportiva noastra primeste 900 de puncte WTA si un cec in valoare de 456 de mii de dolari.

De asemenea, incepand de luni, Simona a revenit pe locul trei in clasamentul WTA.

In aceasta saptamana, Simona Halep trebuia sa participe la turneul de la Doha (Qatar), insa s-a retras din cauza unei accidentari.

In aceste conditii, urmatorul turneu la care Halep va participa este cel de la Indian Wells (incepand cu 11 martie).

C.S.

Sport intern si international, stiri, analize, comentarii | Sport | Ziare.com

Articole asemanatoare

Leave a Response