NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Caz terifiant în Timişoara. Un minor a intrat în comă după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia

Un băiat de 11 ani a fost transportat, în coma, la Spitalul de Copii din Timişoara, după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia, fiind lăsat singur de părinţii care se aflau la serviciu, scrie Mediafax.

“Este vorba de un băieţel de 11 ani, care a picat de la etajul patru. A fost observat de către o persoană care se afla în staţia de tramvai, care a şi anunţat între timp autorităţile, a sunat la 112. Copilul a fost transportat la Spitalul de Copii ‘Louis Ţurcanu’ pentru acordarea îngrijirilor medicale, se află în comă. Era singur acasă, se pregătea să plece la şcoală, nu are probleme în familie, părinţii erau la serviciu”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale în care a fost internat copilul, Mihai Gafencu, a declarat că minorul este rănit grav.

“Copilul este în comă, în stare extrem de gravă, cu sânge în torace, pentru care este şi operat în acest moment, lovit la cap”, a declarat medicul Mihai Gafencu.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response