NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Cat poate fi de rea o carie. Riscuri la care te expui daca nu tratezi infectiile dentare

Cat poate fi de rea o carie? Mai ales daca este mica, aproape ca nu se observa. Asa este. La inceput caria este aproape invizibila, nu doare, nu deranjeaza.

Inflamarea gingiei este trecatoare, un abces se poate trata si la farmacie – cel putin simptomele lui – si uite asa te trezesti cu o infectie de toata frumusetea in organism.

Cavitatea bucala se poate confrunta cu mai multe tipuri de infectii, iar acestea pot afecta dintii, gingiile sau chiar glandele salivare. O carie este doar inceputul, de exemplu, poate avansa rapid si duce la afectarea dintilor vecini, la infectia osului.

Problema este ca o infectie de la nivelul dintilor nu ramane doar acolo, ci poate evolua si la nivelul formatiunilor anatomice din regiunea oro-maxilo-faciala.

Abcesul, acumularea de puroi la radacina dintelui, este la fel de periculos. Daca nu este tratat la timp, bacteriile care il cauzeaza pot ajunge in sange, in os si asa apare osteita, mai rar osteomielita – o afectiune grava si dificil de tratat. Printre simptomele care ar trebui sa-ti dea de gandit se numara febra, frison, insomnie, dar si durerea intensa care nu trece cu nimic.

Netratarea cariilor si lipsa indepartarii placii bacteriene pot crea probleme de nutritie.

Bacteriile acumulate la nivelul proceselor infectioase pot intra in circulatia sangvina, determinand riscul de aparitie a unor boli generale grave, cum ar fi endocardita bacteriana, la persoanele cu inima normala riscul este mai mic, dar la cele cu probleme cardiace riscul este mai mare de a dezvolta aceasta boala.

Tratamentul infectiilor dentare presupune in primul rand localizarea cu exactitate a acestora. Tratarea se face pe cale stomatologica si medicamentoasa deopotriva, astfel se obtine nu doar eliminarea infectiei la nivel local, ci si distrugerea bacteriilor care a cauzat-o.

O cauza a infectiilor cavitatii bucale, pe langa carii si afectiunile radiculare, este trauma ocluzala. Astfel, loviturile puternice pot duce la probleme stomatologice nebanuite. Tocmai de aceea este important sa mergeti la un control periodic nu mai tarziu de 6 luni, evitand astfel tratamente lungi, mai dureroase si costisitoare. De asemenea, o igiena orala riguroasa si o dieta echilibrata sunt esentiale pentru o sanatate dentara de exceptie.

Dr. Aura Caizer
www.clinicatrident.ro

Daca aveti vreo intrebare pentru specialistii colaboratori ai Ziare.com, va invitam sa le-o adresati printr-un comentariu sau printr-un mail pe adresa sugestii@ziare.com.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Stiri mondene, sanatate, diete si intretinere | Life Show | Ziare.com

Articole asemanatoare

Leave a Response