NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

BREAKING NEWS. Vasile Blaga a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. DNA îl acuză că a primit 700.000 de euro

Vasile Blaga a fost trimis în judecată, sub control judiciar, luni, de către procurorii DNA Ploiești.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatului Blaga Vasile, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare și senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență”, anunță un comunicat al DNA.

În comunicat se face referire la fosta funcție a lui Blaga, de secretar general, dar nu este menționat că a fost vorba de PDL.

Potrivit acestui comunicat, “în perioada 2011-2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale.
Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ștefan Gheorghe, vicepreședintele respectivei formațiuni politice (500.000 euro) și printr-un alt intermediar (200.000 euro). Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză, respectiv cea a controlului judiciar și cea asigurătorie. Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Ploiești au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat față de inculpații Berdilă Horațiu Bruno, Ștefan Gheorghe precum și față de alte persoane”.


Citește și: Vasile Blaga a fost audiat în dosarul de trafic de influență privind campania electorală. Fostul lider PNL a negat că ar fi primit cei 700.000 euro

Vasile Blaga este inculpat și pus sub control judiciar pe motiv că, între 2009-2012, în calitate de secretar general al PDL, ar fi făcut trafic de influență pentru numirea în funcții a unor persoane care să atribuie contracte din bani publici unor firme dispuse să dea o parte din bani partidului.  Prin acest mod Blaga ar fi adunat suma totală de 700.000 de euro pentru partid, susțin procurorii DNA Ploiești. În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra, Neamţ Gheorghe Ştefan, şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.


Elena Udrea a fost și ea audiată, în calitate de martor, în dosarul lui Blaga, ea spunând, după ce a dat declaraţii în faţa procurorilor, că legea trebuie modificată pentru a nu mai exista ilegalităţi în privinţa finanţării partidelor.

Udrea a adăugat că nu ştie dacă Blaga ar fi luat bani în nume personal, aşa cum susţin procurorii DNA, dar a precizat că, „teoretic, oricine care în campanie încasa sume neînregistrate putea să le ducă şi acasă”.


Citește și: DNA a pus un sechestru de 700.000 de euro pe averea lui Vasile Blaga

În 28 septembrie, când procurorii au început urmărirea penală în cazul său, pentru  trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL. În aceeaşi zi, Vasile Blaga a anunţat că, în urma acuzaţiilor care i-au fost aduse de către DNA Ploieşti, îşi depune demisia din funcţia de copreşedinte al PNL şi şef al campaniei partidului la alegerile parlamentare din 11 decembrie.


RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response