NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Băsescu va merge, săptămâna viitoare, în Republica Moldova, în prima sa vizită după obţinerea cetăţeniei acestui stat. Evenimentul s-ar putea suprapune cu învestirea lui Igor Dodon

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, va merge săptămână viitoare în Republica Moldova, în prima sa vizită după ce, în luna noiembrie, a obţinut cetăţenia acestui stat. Anunţul a fost făcut de candidatul PMP la funcţia de deputat de diaspora Constantin Codreanu, într-o conferinţă de presă organizată la Chişinău, scrie News.ro.

Cu această ocazie, preşedintele PMP are programată, pe 26 noiembrie, o întâlnire cu cetăţenii la Filarmonica Naţională, începând cu ora 11:00. Iniţial, evenimentul urma să aibă loc la Palatul Republicii, dar administraţia a refuzat pentru că în aceeaşi zi ar putea avea loc învestirea noului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

„Traian Băsescu vine la Chişinău. Sunt curios să văd, dle Dodon, cum îl veţi întâmpina. Tot cu proteste aşa cum o faceţi de obicei? Iniţial negociam cu cei de la Palatul Republicii să organizăm evenimentul acolo. Dar, ulterior, am fost contactaţi de cei de la Cancelaria de stat care ne-au spus că nu pot să ne ofere sala până pe 1 decembrie pentru că în această perioadă s-ar putea să aibă loc învestirea în funcţie a noului preşedinte”, a declarat Codreanu.

Vizita lui Traian Băsescu a întâmpinat numeroase obstacole în găsirea unei săli potrivite pentru un astfel de eveniment, însă, soluţiile au fost identificate rapid, a declarat Constantin Codreanu.

„Atunci când am încercat identificarea unui local, un loc în care să-l aducem pe Trăian Băsescu şi pe cei care îl susţin, pentru că sunt un număr enorm de mare de cetăţeni ai RM care îl susţin, am avut parte de impedimente şi eram aproape de semnarea unui contract de închiriere a locului în care să se desfăşoare acţiunea, ca a doua zi să ni se spună că oamenii respectivi au fost contactaţi de sus şi li s-a cerut să anuleze orice înţelegere privind desfăşurarea acestei întâlniri”, a adăugat el.

Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au depus, pe 3 noiembrie, jurământul de cetăţeni moldoveni, la Ambasada Republicii Moldova din Bucureşti. Imediat după depunerea jurământului, Igor Dodon a declarat că, daca va deveni preşedinte, îi va retrage cetăţenia fostului şef al statului român.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response