NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Avertisment ONU: Rațiile alimentare se termină într-o săptămână în estul orașului Alep din Siria

Ultimele rații alimentare sunt pe cale să fie distribuite locuitorilor aflați sub asediu în cartierele rebele din estul orașului Alep, unde nu au putut fi livrate ajutoare în ultimele patru luni, a anunțat joi ONU, informează AFP citată de Agerpres.

ONU a lansat un apel către părțile beligerante să permită livrarea de ajutor umanitar, pentru a evita foametea.

‘Ultimele rații alimentare sunt pe cale să fie distribuite în momentul în care vorbim’, a declarat Jan Egeland, care conduce grupul de lucru al ONU pentru ajutor umanitar. ‘Nu va mai fi nimic de distribuit săptămâna viitoare’, a adăugat el în timpul unei conferințe de presă.

În cartierele rebele din estul orașului Alep locuiesc peste 250.000 de persoane, aflate de peste trei luni sub asediul forțelor președintelui sirian Bashar al-Assad.

ONU nu a reușit să transporte ajutor la fața locului de la începutul lui iulie, în pofida armistițiilor declarate de forțele siriene și ruse, în condițiile în care forțele umanitare nu au primit unda verde necesară de la toate părțile aflate pe teren, a explicat Egeland.

‘Consecințele unei non-asistențe vor fi atât de catastrofale încât nici nu pot să-mi imaginez acest scenariu’, a afirmat el, subliniind că neautorizarea livrării de ajutor va duce la ‘înfometarea’ a un sfert de milion de persoane.

El a anunțat, de asemenea, că ONU a lansat săptămâna trecută ‘o nouă inițiativă’ în 4 puncte cu privire la estul Alepului, care le cere tuturor părților să autorizeze livrarea de ajutor medical, de asistență umanitară, de a permite evacuarea a circa 300 de bolnavi și răniți și să autorizeze personalul medical să intre în această parte a orașului.

‘Avem nevoie de undă verde din partea tuturor părților aflate pe teren. Avem nevoie de garanții de securitate’, a subliniat Egeland, precizând că 20 de camioane așteaptă la frontiera turcă.

Războiul din Siria a făcut mai mult de 300.000 de morți, din 2011 și până în prezent. ‘Aceasta este cea mai gravă criză umanitară, cea mai gravă criză a refugiaților și cel mai grav conflict în decursul unei generații’, a mai declarat el.

Întrebat de jurnaliști cu privire la consecințele victoriei lui Donald Trump în SUA, Egeland a declarat: ‘Avem nevoie de un angajament total și neîntrerupt al SUA în Siria’.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response