NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Aprecierea dolarului aduce scumpiri în lanţ pentru români

Dolarul american a ajuns săptămâna trecută la recordul istoric absolut în fața leului și la maximul ultimilor 14 ani în fața unui coș de valute internaționale, din cauza sugestiilor Rezervei Federale că dobânda-cheie va fi majorată în decembrie. Astfel, activele în dolari devin din ce în ce mai dorite de investitori, ceea ce duce la aprecierea monedei americane. “Dolarul american se apreciază din nou, în condiţiile în care investitorii anticipează că Rezerva Federală este pregătită pentru o nouă majorare a dobânzii cheie din SUA, iar abordările economice ale lui Donald Trump sunt percepute că favorizând creşterea inflaţiei. Situaţia curentă din pieţele valutare aminteşte de perioada 2014 – 2015, când dolarul american a câştigat aproape 20% în faţă celorlalte valute importante”, a declarat Mihai Nichișoiu, analist în cadrul companiei de brokeraj Tradeville, pentru Vocea.Biz.

Dolarul a crescut față de leu de la 3,9750 unități în data de 5 octombrie la 4,2523 lei pe unitate în data de 18 noiembrie.

Mai departe, acest lucru înseamnă creșterea prețului pentru petrol, dar și pentru carburanți, deoarece prețurile acestora se tranzacționează în dolari. Pe lângă aprecierea dolarului, prețul petrolului a crescut luni cu 3% în urma declarațiilor oficialilor Organizației Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) de a ajunge la un acord privind reducerea producției de petrol. Bijan Zanganeh, ministrul iranian al Petrolului, a afirmat la sfârșitul săptămânii trecute că dacă OPEC ajunge la un acord atunci petrolul ar putea ajunge la 50 de dolari pe baril, iar dacă vor participa la măsurile de limitare a producției și alți producători, precum Rusia și Azerbaidjan, atunci prețul ar putea ajunge la 55 de dolari.

De asemenea, tot în dolari americani se tranzacționează și cafeaua și cacaua, astfel că inclusiv aceste mărfuri pot cunoaște variații de preț, ca și ciocolata, aceasta din urmă fiind realizată din cacao. În fine, și hainele și electronicele, realizate în special în Asia, se vor scumpi din cauza aprecierii dolarului, acestea fiind de regulă comercializate în dolari. ”Şi acum, consecinţele pentru România ar trebui să fie similare. Accizele pentru carburanţi ar trebui să crească, iar fenomenul se suprapune oricum peste faptul că, la nivel internaţional, cotaţiile petrolului aproape că s-au dublat comparativ cu începutul acestui an.

De asemenea, importurile denominate în dolari americani ar trebui să se scumpească. Printre altele, este vorba despre produse electronice şi electrocasnice, în particular cele provenite din Asia de Sud-Est. În 2016, yuanul chinezesc a pierdut aproape 5%, dar cele mai multe dintre importurile de produse electronice şi electrocasnice sosite din Asia de Sud-Est sunt denominate în dolari americani. Iar la finalul acestui an, dolarul american înregistrează aprecieri importante şi generalizate contra valutelor din Asia de Sud-Est. Pe termen relativ scurt, de câteva săptămâni, este foarte probabil că aprecierea dolarului american să continue”, mai arată Nechișoiu.

”Pe termen mai lung, însă, această apreciere se va lovi de faptul că Rezervă Federală nu este pregătită pentru creşteri abrupte ale dobânzii-cheie din SUA. Deşi atât economia, cât şi inflaţia din SUA ar putea înregistra un avans peste aşteptări în 2017, abordările monetare ale Rezervei Federale ar trebui să rămână prudente – iar asta ar putea reduce atractivitatea dolarului american”, a conchis analistul Tradeville.

loading…

ROMANIATV.NET – Stiri – Economie

Articole asemanatoare

Leave a Response