NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Angela Merkel și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de cancelar. Ea vrea să mențină unitatea socială și să combată ura

UPDATE 23:00. Angela Merkel și-a anunțat oficial candidatura pentru un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei, transmite DPA. Ea a pus astfel capăt, duminică seara, speculațiilor care au durat luni întregi asupra intențiilor sale, observă Reuters.

“M-am gândit la asta un timp nesfârșit de lung. Decizia (de a candida) pentru un al patrulea mandat, după 11 ani în funcție nu e nicidecum una obișnuită” a declarat Merkel într-o conferință de presă, după o reuniune a conducerii partidului său conservator, Uniunea Creștin Democrată (CDU). “Avem o polarizare puternică în societatea noastră”, și-a explicat ea intenția de a acționa pentru menținerea unității sociale și combaterea urii. Cancelarul a mai adăugat că trebuie promovate valorile democrației, libertății și respectului pentru oameni, indiferent de rasă sau sex.

La 62 de ani, șefa guvernului de la Berlin este considerată o forță a stabilității în Europa, în mijlocul incertitudinilor după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, apreciază Reuters.

DPA observă că ministrul economiei, vicecancelarul Sigmar Gabriel, va candida probabil împotriva Angelei Merkel, din partea Partidului Social Democrat (SPD), rivalul politic tradițional al CDU.

Funcția de cancelar al Germaniei devine vacantă după alegerile parlamentare, iar camera inferioară a legislativului (Bundestag) votează un nou șef al executivului, la propunerea președintelui țării. Chiar dacă CDU a pierdut din voturi în alegeri recente în unele landuri, în favoarea Alternativei pentru Germania (AfD), potrivit DPA Merkel are șanse maxime să fie realeasă, la sfârșitul anului viitor.

————–

Angela Merkel si-a anuntat duminica candidatura pentru un nou mandat de cancelar, intr-un moment in care sustinatorii sai fac din ea ultima reduta in fata presiunilor populiste sub efectul Brexit si al victoriei lui Donald Trump, comenteaza AFP, preluat de protv.

De 11 ani in functie, Merkel, care detine deja recordul de longevitate la putere in tarile occidentale, urmeaza sa sustina o declaratie de presa la ora locala 19:00  dupa o reuniune la Berlin a partidului sau conservator, CDU. Intreaga mass-media din tara se asteapta ca ea sa-si oficializeze decizia cu aceasta ocazie.

“Toata lumea stie ca ea va candida din nou”, a spus sambata deputatul european alCDU, Elmar Brok. Nu are nicio indoiala nici liderul social-democratilor, Sigmar Gabriel, care a afirmat: “Ne asteptam ca Merkel sa spuna duminica ceea ce fiecare dintre noi stie deja si anume ca ea va conduce CDU in viitoarea campanie electorala”.

In varsta de 62 de ani, Merkel, fiica unui pastor din RDG, urmeaza ca cel mai tarziu la congresul anual al CDU prevazut pentru inceputul lunii decembrie sa obtina realegerea ca presedinte al partidului sau inainte de alegerile legislative din septembrie -octombrie 2017.

Avand in vedere sondajele, Angela Merkel are toate sansele sa iasa din scrutin cu al patrulea mandat pentru functia de cancelar. Ea ar putea atunci sa intre in istorie, doborand recordul la putere in Germania a cancelarului iconic postbelic Konrad Adenauer (14 ani) si egalandu-l pe cel al propriului mentor politic, Helmut Kohl (16 ani).

Angela Merkel se afla totusi intr-o situatie paradoxala: celebrata in strainatate, unde asteptarile in privinta sa au crescut de la victoria lui Donald Trump in alegerile prezidentiale din SUA, ea intra in anul electoral slabita pe plan intern in urma sosirii controversate a unui milion de refugiati in tara.

Presedintele Barack Obama i-a adus un omagiu saptamana aceasta la Berlin in cadrul turneului sau de ramas bun: “Daca eram german, i-as fi putut oferi sprijinul”.

In fata tendintelor autoritariste in lume, New York Times chiar o vede ca fiind “ultimul aparator al valorilor umaniste ale Occidentului”. Ea a sustinut cu fermitate politica sa generoasa fata de imigratie si tocmai i-a amintit clar lui Donald Trump importanta valorilor democratice.

In paralel, “in tara sa, puterea sa se destrama”, a nuantat saptamana aceasta Die Zeit. Cu siguranta, popularitatea sa a crescut din nou dupa caderea odata cu criza migrantilor, dar familia sa politica nu este creditata decat cu 32% din intentiile de vot, aproape cu 10 puncte mai putin decat la alegerile din 2013.

“Efectul de aspirare creat de victoria lui Trump o atinge pe Merkel intr-un moment in care oportunitatile sale de leadership sunt limitate: ea nu poate conta pe Europa pentru a merge inainte, nu are un partid unit in spatele ei si nu se bucura de sprijinul deschis al populatiei pe care il avea inca in urma cu un an si jumatate”, scrie saptamanalul Die Zeit.

Aceste amanari de luni de zile cu privire la candidatura sa sunt astfel rezultatul acestei slabiciuni. Ea a trebuit sa se confrunte cu rebeliunea in problema refugiatilor in cadrul ramurei bavareze a partidului sau CSU, care a amenintat-o de mai mult timp ca nu o va sustine in 2017, dar care si-a revizuit atitudinea in lipsa unei alternative.

Cancelarul s-a confruntat recent cu un alt regres, esuand in a promova un candidat al partidului sau pentru a deveni presedinte al Germaniei in 2017.

Dar in timpul mandatului sau, in Germania s-a dezvoltat un partid populist Alternativa pentru Germania (Alternative für Deutschland/AfD), in competitie cu partidul sau de dreapta. AFD are toate sansele sa intre in Bundestag, o premiera pentru o formatiune de acest tip dupa 1945.

Cu toate acestea, Angela Merkel detine o serie de atuuri: nu are niciun concurent important in propria tabara, ofera imaginea unui garant al stabilitatii intr-o epoca agitata si ramane mult mai populara decat rivalii sai social-democrati.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response