NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

ANAF cercetează trei grupuri de frme din România care au legătură cu scandalul Panama Papers

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală are în curs de investigare trei grupuri distincte de societăţi din România în cadrul cărora sunt analizate aspecte care au consecinţe fiscale identificate în contextul scandalului internaţional Panama Papers, informează sâmbătă site-ul news.ro.

În plus, sunt analizate riscurile fiscale cu privire la alte două grupuri de societăţi.

Ministerul de Finanţe, prin secretarul de stat Attila Gyorgy, a răspuns unei interpelări a deputatului independent Liliana Ciobanu, care dorea să ştie de la autorităţi dacă sunt cetăţeni români investigaţi în urma scandalului Panama Papers. 

Parlamentarul arată că ANAF a anunţat încă din luna aprilie declanşarea unor investigaţii legate de dosarele în care au fost implicate persoane şi instituţii din România, în scandalul Panama Papers, şi s-a creat un grup de lucru în care sunt implicaţi inspectori antifraudă, inspectori fiscali şi inspectori specializaţi în verificarea veniturilor persoanelor fizice, gestionarea informaţiilor fiscale şi executări silite. 

Liliana Ciobanu cerea MInisterului de Finanţe, respectiv şefului ANAF, să precizeze cine sunt cetăţenii români investigaţi în urma acestui scandal, ce societăţi off-shore le mascau afacerile, ce societăţi de avocatură şi bănci au fost implicate şi au asigurat anonimatul acestor persoane. 

În plus, aceasta cerea preşedintelui ANAF să precizeze nominal persoanele investigate care aveau obligaţia să îşi depună declaraţii de avere şi interese. 

Răspunsul Ministerului de Finanţe, prin secretarul de stat Attila Gyorgy, precizează că ”la nivelul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală sunt în curs de investigare trei grupuri distincte de societăţi, în cazul cărora sunt valorificate aspecte care au consecinţe fiscale identificate în contextul aprofundării analizei documentelor publicate de «The Internaţional Consortium of Investigative Journalists», sub titlul «The Panama Papers»”. 

În plus, Ministerul menţionează că ”sunt analizate riscurile fiscale cu privire la alte două grupuri de societăţi”.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response