NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Accidentari grave pentru fotbalistii nationalei Romaniei dupa meciul din Kazahstan: Un jucator a ajuns la spital!

Meciul din Kazahstan a lasat urme adanci pentru jucatorii nationalei Romaniei, trei dintre ei suferind accidentari serioase.

Dragos Grigore, capitanul “tricolorilor” de la Astana, a parasit terenul la jumatatea primei reprize, dupa ce a primit un cot in figura din partea unui adversar, sub privirile arbitrului de centru. Fundasul care evolueaza in Qatar a suferit o fractura de piramida nazala.

Alex Chipciu a parasit si el terenul accidentat in finalul primei reprize, dupa un duel cu un adversar, el fiind suspect de ruptura musculara.

In fine, Cristi Sapunaru a primit un cap in figura in partea secunda, dupa ce un adversar a alunecat, si, desi a continuat partida, dupa fluierul de final a ajuns la spital. Jucatorul Astrei ar avea mai multi dinti rupti in urma contactului extrem de dur.

“Este o suprafata care pune in pericol integritatea corporala a jucatorilor. Este incredibil ce s-a petrecut aici, iar gazdele, stiind de aceasta problema, au transformat jocul de fotbal intr-unul de kickboxing. Arbitrul a fost indulgent, ca sa nu spun mai mult.

Avem o fractura de piramida nazala, avem o comotie cerebrala, avem o ruptura musculara si cateva glezne cat pepenii. Daca acesta este fotbal, eu nu mai inteleg nimic. Primul gand cand s-a fluierat finalul a fost ca suntem vii, ca am scapat. Se tolereaza asa ceva, asta este”, a spus Andrei Vochin, consilierul presedintelui FRF, la Dolce Sport.

Nationalele Kazahstanului si Romaniei au terminat la egalitate, scor 0-0, in etapa a treia a preliminariilor Cupei Mondiale.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sport intern si international, stiri, analize, comentarii | Sport | Ziare.com

Articole asemanatoare

Leave a Response