NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Date archive for September, 2012

  • Ponta: Informaţia că Diaconescu ar dispune de banii pentru Oltchim este falsă, nu a dat …

    Informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim, susţine premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

  • Lovitura de as a lui Năstase îngroapă Clubul Voinţa

    Numai Crin Antonescu şi Eugen Bejinariu, fostul şef al RAAPPS, ştiu de ce i-au fost cesionate lui Ilie Năstase două terenuri ale statului, pe care, chipurile, câştigătorul de la Roland Garros ar fi vrut să le facă academii de tenis.

  • Cu clişeele romantice o scoţi la mal

    Toţi oamenii au nevoie să-şi arate cumva sentimentele, însă nu toţi sunt inventivi când vine vorba de metodele prin care pot face acest lucru. Din fericire pentru ei, există o mulţime de şabloane care funcţionează ca o declaraţie de dragoste şi le pot veni în ajutor când sunt lipsiţi de imaginaţie. Unele dintre acestea, cum […]

  • Cum sa scapi de stres imediat

    Stresul este o parte integranta din viata, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te obisnuiesti cu el si sa-l iei ca atare, ci din contra, sa incerci sa-l contracarezi.Iata cum poti face asta, conform Glo.msn:

  • Cupa Romaniei: Steaua – Targu Mures 0-0 LIVE

    Urmariti acum, in format LIVE Text, pe site-ul Ziare.com, meciul dintre Steaua si FCM Targu Mures, contand pentru 16-imile Cupei Romaniei.Desfasurarea partidei:

  • Reese Witherspoon a născut un băieţel!.

    Reese Witherspoon a adus pe lume un băieţel, iar purtătorul ei de cuvânt a declarat că se simte foarte bine.

  • Diaconescu: Ponta şi Băsescu nu au discutat despre candidatura lui Leonard Orban.

    Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta nu a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre candidatura lui Leonard Orban pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, după ce acesta a primit aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a PE, potrivit Mediafax.

  • Adele, impotriva sexului in muzica

    Foarte multi cantareti au adoptat o reteta simpla pentru obtinerea succesului comercial – cea in care primeaza sexualitatea. In locul calitatilor vocale sunt promovate cele fizice, iar acest lucru nu mai are nicio legatura cu lumea muzicala.Adele (24 de ani) nu este de acord cu aceasta practica si trage un semnal de alarma in acest […]

  • Inca un club de traditie din Anglia, cumparat de arabi

    Gulf Finance House, un grup de investitii din Zona Golfului, a anuntat, joi, ca filiala sa GFH Capital Limited a incheiat un acord exclusiv pentru achizitionarea clubului englez Leeds United (liga a doua).“In virtutea unei clauze de confidentialitate, niciun alt detaliu privind conditiile comerciale ale tranzactiei nu poate fi dat publicitatii”, a anuntat grupul intr-un […]

  • VIDEO Bahmu, cu lacrimi în ochi: “Dacă ar veni Prigoană şi mi-ar pune un milion de euro pe masă, nu m-aş mai întoarce la el”.

    Vedeta de televiziune a precizat că nu mai există cale de întoarcere şi, indiferent de ce va face Prigoană, ea nu se va mai întoarce la el.